Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 09:26

HANDBAL FEMININ- LIGA NAÞIONALÃ: Campionatul este în pauză, pregătirile sunt în toi

Autor: Dan VINTILÃ, Bunã Ziua Braºov

Publicat la 30 noiembrie 2012

Campionatul primului eșalon handbalistic feminin și-a consumat primele 8 runde după care s-a întrerupt pentru europenele care bat la ușă din Serbia

HANDBAL FEMININ- LIGA NAÞIONALÃ: Campionatul este în pauză,  pregătirile sunt în toi Campionatul primului eșalon handbalistic feminin și-a consumat primele 8 runde după care s-a întrerupt pentru europenele care bat la ușă din Serbia. Corona Brașov după o săptămână de relaxare, s-a reunit pentru pregătirile celor 14 runde care au mai rămas din acest campionat iar de trei zile au plecat la Dejani lângă Făgăraș unde vor evolua într-un cantonament până pe 6 decembrie. Brașovul a terminat în această primă parte pe locul 5, la doar două puncte de podium cu opt puncte acumulate din 14 posibile. A avut evoluții entuziasmante în compania unor formații deosebit de puternice ale campionatului, dar și coborâri surprinzătoare cu formații mai modeste, precum Danubius Galați. Înainte de deplasarea în cantonamentul de la Dejani am avut o discuție cu antrenoarea Mariana Târcă (foto) despre comportarea de până acum a echipei și perspectivele echipei în partea a doua a campionatului. Tinerețea echipei de sub Tâmpa - S-a încheiat, ca în fiecare an, o primă parte a campionatului, în a doua parte a lunii noiembrie în care formația Corona are o poziție mulțumitoare, dar care putea fi îmbunătățită, mulțumitoare poate. - Am avut un început de campionat foarte greu. După cum se cunoaște în primele etape ne-am confruntat cu primele patru echipe ale ediției precedente care s-au calificat pentru cupele europene. Am obținut rezultate neașteptate. Trebuie ținut seama de faptul că majoritatea jucătoarelor sunt tinere și foarte tinere, dar cu potențial, au valori confirmate care pot deveni jucătoare de valoare. Trebuie să lucrăm foarte mult pe lângă aspectul fizic la omogenitate, spiritul de echipă. Fiecare poate deveni la un moment dat lider, au potențial dar încă nu au încredere totală în ele. - În campionatul precedent ne amintim că ne plângeam de scurtimea bănci tehnice, acum ea s-a lungit. -Nimic de zis, am lungit bancă și asta este bine, dar trebuie să se înțeleagă că sunt jucătoare tinere care au oscilații în evoluție. Au entuziasm și din acest entuziasm ajung uneori să facă greșeli de care uneori te minunezi. Nu trebuie uitat faptul că această echipă are o medie de vârstă de 23 de ani, nu putem vorbi încă de o maturitate a ei. - A lipsit și o jucătoare exponențială pentru echipă, precum Cristina Zamfir. - Neșansa accidentării Cristinei ne-a costat mult. Îi simțim lipsa, ea devenind o certitudine pentru echipa noastră, pliată foarte bine pe stilul de joc al echipei și cu toții ne dorim să se facă cât mai repede bine pentru a ne ajuta într-un viitor, nu prea îndepărtat. Nu vom forța lucrurile pentru că este o jucătoare care are valoare și ea trebuie să-și continue cariera în handbal. - La un moment dat și dumneavoastră ați fost surprinsă de evoluția echipei în câteva din meciuri, cu Clujul cu Zalăul și în urmă cu câteva zile cu Baia Mare. - Acasă au alt moral, o altă atitudine o foarte mare dorință de a demonstra că sunt bune. Faptul că sunt pe terenul lor, au publicul alături de ele, atmosfera creată le dă o mare încredere. Ele nu știu încă să joace în deplasare în sensul apariției ostilităților din tribune, o decizie mai corectă sau incorectă a arbitrajului în sensul de a-și pierde cadența. Este suficient ca adversarul să se ducă la 2-3 goluri și este greu pentru a recupera handicapul. Pentru reîmprospătarea pregătirii - După o primă parte a campionatului cu rezultate bune, veți relua pregătirile sub munte pentru pregătirea sezonului de final de iarnă și de primăvară. - Am întocmit un program deosebit de minuțios. Am ajuns la concluzia, după prima parte a campionatului, că va trebui să reîmprospătăm pregătirea fizică. Vom lucra în același timp la relațiile de joc în ce privește tehnica individuală, tactica colectivă, atât pe atac cât și pe apărare și să le legăm toate cu jocuri pentru că degeaba te antrenezi dacă nu au jocul în picioare, aspect pe care-l vom urmări îndeaproape. Un motiv al căderii noastre, mai ales în jocul de la Galați a fost faptul că ne-a lipsit 6 jucătoare în perioada de întrerupere a campionatului, dacă toate ar fi fost sănătoase ar fi fost oricum la lot. Două dintre ele după jocul cu Zalăul au avut accidentări serioase. Lotul reprezentativ a avut acțiuni care ne-a afectat foarte mult.De aici s-a iscat dezechilibrul în ceea ce a însemnat armonia și familia pe care încercăm s-o stabilim la echipă. Nu a mai existat aceiași coeziune, răbdare una cu cealaltă, echipa a avut de suferit. În jocurile de acasă s-a câștigat totul, cu excepția meciului cu campioanele de la Oltchim, iar printre învinse au fost echipe aflate în cupele europene, precum Jolidon Cluj, vicecampioana țării, HC Zalău finalista EHF, Baia Mare surpriză actualei ediții. Înfrângere supărătoare - În ce mă privește nu sunt supărată pentru înfrângerea de la Brăila pentru că este o echipă cu pretenții, sunt supărată pentru jocul de la Galați, parcă ni s-a pus o piatră de moară pe spate. Noi speram într-un rezultat favorabil. Din păcate altceva s-a întâmplat. Poate am fi câștigat dacă aveam o altă atitudine. Ne-a lipsit acolo Cami (n.n. Camelia Balint-Hotea), iar Þăcălie și Burghel veneau după o perioadă în care o lună de zile au stat și s-au recuperat. Au fost și motive întemeiate care nu justifică prestația avută cu Galațiul. Este posibil și faptul că în situația unei concentrări bune am fi câștigat la Galați poate nu ne-am fi concentrat de aceiași manieră cu Baia Mare, revelația acestui sezon. Acest aspect ne pune în situația de a recupera două puncte pierdute pentru a realiza ceace ne-am dorit un loc între primele 5 echipe ale campionatului care duc în cupele europene. Poate la Roman, poate în altă parte. Vom face pregătirile de o așa natură încât să tratăm fiecare meci fără nici o teamă. Dacă vom căpăta această încredere sunt convinsă că vom avea o echipă frumoasă. Imposibil să nu apară satisfacții fie că joci acasă sau în deplasare. Primăvara duce la un iz de superioritate - În edițiile anterioare după pauză din decembrie, începând de la reluarea întrecerii din Ianuarie, evoluțiile echipei au fost mai convingătoare. De ce nu ar fi și de data aceasta? - Sper ca să se repete și în acest an. Echipa are valoare mai mare decât anul trecut, de fapt sperăm că va fi așa și pentru faptul că avem tot lotul la dispoziție fără cele două convocate la lotul național (n.n. Camelia Balint-Hotea și Adriana Þăcălie), și Cristina Zamfir care va reveni în pregătiri în ianuarie. Am încredere că echipa va arăta altfel și chiar dacă începem în ianuarie cu un joc în deplasarea de la Roman sper să fie de bun augur care să ne deschidă încrederea în potențialul nostru. Două turnee puternice - Spuneați că antrenamente fără jocuri nu-și au rostul. Ați pregătit participarea la două turnee puternice, cu echipe numai din primul eșalon. - Așa este. Vom face cât mai multe jocuri. În cantonament vom face jocuri cu echipa de băieți din divizia A din Făgăraș. Pe finalul lui decembrie după ce lotul va reveni de la europenele din Serbia vom evolua la două turnee. La Brașov pe 22-23 vom evolua la tradiționalul Memorial „Dumitru Popescu - Colibaș”, unde sigur va fi Zalăul căruia îi vom întoarce vizita la un turneu pe care-l vor organiza pe 28-30 decembrie. Aceste turnee vor conta foarte mult în pregătirea pentru reluarea campionatului care din 8 ianuarie va fi un final deosebit de greu și important.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie