La plecarea spre Olanda din cantonamentul de la Brașov, antrenorul echipei naționale de tineret a României la handbal fete, Dumitru Muși, s-a arătat rezervat în privința obiectivului echipei pe care o pregătește alături de Costică Buceschi, la a VIII-a ediție a europenelor
La plecarea spre Olanda din cantonamentul de la Brașov, antrenorul echipei naționale de tineret a României la handbal fete, Dumitru Muși, s-a arătat rezervat în privința obiectivului echipei pe care o pregătește alături de Costică Buceschi, la a VIII-a ediție a europenelor. Jucătoarele au căutat să-l contrazică și după primele două zile,echipa noastră se află pe primul loc în cea mai grea grupă în care figurează, alături de bronzul ediției trecute, Rusia și locul 6 la aceeași ediție,echipa Spaniei, ambele acreditate cu șanse la cucerirea titlului. În primul joc au dispus de puternica formației a Rusiei, echipă aflată pe primul loc într-un clasament all-time al acestor campionate, pentru ca în cea de-a doua în partidă, cea cu Spania să se dezlănțuie și să câștige la 6 goluri diferență. Ieri, după închiderea ediției, tinerele românce s-au confruntat cu ultima clasată în grupă, Slovenia și indiferent de rezultat, româncele au câștigat seria și s-au calificat în grupele principale.În primul joc din această a doua fază a competiției, vor întâlni câștigătoarea grupei B, formația Olandei. În situația unei victorii,ar putea ajunge în careul de ași,unde se stabilesc medaliile. Dintre celelalte rezultate,campioana ediției precedente, Norvegia,a fost învinsă de Austria și stă la mâna Olandei cu care se confruntă în ultima partidă din grupă. În grupa C, Ungaria, argint la ediție din 2009, a remizat cu Croația,revenită la un turneu final. În ultima grupă, Franța, care s-a pregătit la Brașov,ocupanta locului 5 la turneul din Turcia,a pierdut ambele partide din grupă ratând calificarea în faza a doua a competiției.
Grupa A
Victorie de răsunet
a tricolorelor
România - Rusia 26-25 (13-12)
Sala: IISPA din Almelo. Spectatori, aprox. 300 România: Denisa Dedu (Ana Măzărean)-Eliza Buceschi 10, Ștefania Florea 6, Gabriela Perianu 4, Roxana Varga 3, Ana Ciolan 2, Cristina Florica 1, Ana Apipie, Andreea Arghir, Andreea Barbas, Florica Ciobanu, Ana Maria Ianosi, Irina Ivan, Andreea Pricopi, Reka Tamaș, Antrenori: Dumitru Muși și Costică Buceschi. Arbitrii: Dennis Stenrand-Anders Birch (Danemarca).
Într-un alt joc al grupei, Spania - Slovenia 23-17 (13-8).
Româncele
s-au dezlănțuit
România - Spania 25-19 (13-8)
Sala IISPA din Almelo. Spectatori, aprox. 250. România: Denisa Dedu (Ana Măzărean)-Eliza Buceschi 10, Gabriela Perianu 6, Ana Ciolan 4, Ștefania Florea 4,Ana Maria Ianosi 1, Ana Apipie, Andreea Arghir, Andreea Barbas, Florica Ciobanu, Cristina Florică, Irina Ivan, Andreea Pricopi, Reka Tamaș, Roxana Varga. Antrenor: D. Muși. Arbitrii: Dennis Stenrand-Anders Birch (Danemarca).
Slovenia - Rusia 22-34 (9-17).
Clasament
1 ROMÂNIA 2 2 0 0 51-44 4
2 Rusia 2 1 0 1 59-48 2
3 Spania 2 1 0 1 42-42 2
4 Slovenia 2 0 0 2 39-57 0
Grupa B
Campioana Norvegia, învinsă de austrice
Prima surpriză a campionatelor o constituie înfrângerea echipei campioanei, Norvegia.
Pentru calificarea în grupele principale norvegiencele au de trecut un mare hop cu prima clasată Olanda care are deja punctele pentru a trece în faza a doua.Ucrainiencele s-au dovedit cele mai modeste pierzînd ambele partide la diferență.
Norvegia- Ucraina 25-13 (9-9), Olanda - Austria 35-27 (20-13), Austria - Norvegia 26-21 (10-14), Ucraina - Olanda 24-34 (8-16).
Clasament
1 Olanda 2 2 0 0 69-51 4
2 Norvegia 2 1 0 1 46-39 2
3 Austria 2 1 0 1 53-56 2
4 Ucraina 2 0 0 2 37-59 0
Grupa C
Se cunosc calificatele în grupa principală
O grupă cu două noi echipe care nu au fost în ediția precedentă,Croația și Polonia,ambele aproape de eliminare din prima fază.Calificatele se cunosc dar nu ordinea în top,pentru că meciul dintre Danemarca (locul 13 editia trecută)și Ungaria (vicecampioana ediției 2009), s-au confruntat ieri după închiderea ediției. Rezultatele grupei: Danemarca - Croația 33-22 (13-12), Ungaria - Polonia 31-27 (18-14), Polonia - Danemarca 26-28 (13-13), Croația- Ungaria 28-28 (11-11).
Clasament
1 Danemarca 2 2 0 0 61-48 4
2 Ungaria 2 1 1 0 59-55 3
3 Croația 2 0 1 1 50-61 1
4 Polonia 2 0 0 2 53-59 0
Grupa D
Franța eliminată!
Ocupanta locului 5 din ediția anterioară ,Franța, formație care finalul pregătirilor pentru acestturneu l-a efectuat sub Tâmpa,nu a rezistat competiției, cedând în ambele partide susținute,cu Suedia la limită și cu Serbia , după ce a condus la pauză.Ocupanta locului secund s-a stabilit aseară, după închiderea ediției. Franța - Suedia 26-27 (12-16), Germania - Serbia 21-16 (13-6), Serbia - Franța 33-31 (17-18), Suedia - Germania 27-25.
Clasament
1 Suedia 2 2 0 0 54-51 4
2 Germania 2 1 0 1 46-43 2
3 Serbia 2 1 0 1 49-52 2
4 Franța 2 0 0 2 57-60 0
Adaugă un comentariu