Habsburgii s-ar putea trezi fără Castelul Bran
Autor:
Publicat la 19 februarie 2007
Controversele privind legalitatea retrocedării Castelului Bran sunt la un pas de a declanșa un scandal de proporții, ce ar putea duce chiar și la recuperarea domeniului de către statul român
Controversele privind legalitatea retrocedării Castelului Bran sunt la un pas de a declanșa un scandal de proporții, ce ar putea duce chiar și la recuperarea domeniului de către statul român. Astăzi, la Camera Deputaților se discută modul în care vor fi anchetate condițiile în care domeniul Bran a fost trecut în proprietatea lui Dominic de Habsbusg și a surorilor sale. Vicepreședintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, Horia Uioreanu, este de părere că intriga țesută în jurul retrocedării ascunde „câteva lucruri dubioase”. Potrivit parlamentarului, există posibilitatea ca Dominic de Habsburg să nu aibă niciun drept cu privire la această proprietate. Și chiar dacă ar avea acest drept, Branul ar fi trebuit să rămână în sub controlul statului „fiind un obiect de patrimoniu de prim rang”. Dacă raportul final al Comisiei, care se va întâlni astăzi pentru prima dată, va dovedi că actualii proprietari nu au niciun drept cu privire la Castel, se va deschide o primă cale ca statul să-l recupereze.
Mai mult, parlamentarul arată că există anumite semne de întrebare, care trebuie lămurite, legate de faptul că statul a făcut în acest Castel niște investiții chiar în perioada când se știa că este revendicat.
„Comisia va avea dreptul să intre în orice fel de document al statului pentru a obține informații și va apela la toate organismele abilitate ale statului pentru a dezvălui adevărul în această situație”, a spus Horia Uioreanu. Potrivit parlamentarului, Habsburgii nu au plătit nicio taxă de moștenire, păgubind astfel statul de mai multe zeci de miliarde de lei.
60 de zile de anchetă
Parlamentarii vor să analizeze atât actul de donație al Consiliului Local al Brașovului, prin care Castelul a fost dat Reginei Maria, cât și legalitatea transmiterii acestuia de către principesa Ileana moștenitorilor săi, știindu-se faptul că ea s-a călugărit și că de obicei, în asemenea situații, bunurile lumești rămân moștenire ordinului monahal.
Și președintele Comisiei pentru Abuzuri, Tudor Mohora, a precizat că la comisia pe care o conduce au fost primite mai multe sesizări în legătură cu modul în care s-a realizat această retrocedare, arătând că se lucrează la formarea unei comisii care să o ancheteze. Dacă înființarea acestei comisii de investigație va fi validată, membrii ei vor avea la dispoziție 60 de zile pentru verificări, în urma cărora se va elabora un raport în fața plenului Camerei Deputaților. Singurul parlamentar brașovean din această comisie este deputatul Dumitru Puchianu. El a declarat la finele săptămânii trecute că la rândul său are îndoieli cu privire la legalitatea retrocedării.
Primele dubii, primele soluții de recuperare
Primele semne de întrebare cu privire la legalitatea retrocedării Castelului Bran au apărut odată cu oferta de vânzare către Consiliul Județean Brașov. Avocații lui Dominic de Habsburg au înaintat autorității județene o ofertă de vânzare a domeniului pentru 60 de milioane de euro. Apoi, au retras-o susținând că „un investitor de peste ocean” a promis că va da mai mult.
În urma manevrelor avocaților, analistul imobiliar Arthur Silvestri a făcut o afirmație șoc, susținând că Habsburgii nu doar că nu joacă corect pe piață, ci chiar nu au vreun drept de proprietate asupra Castelului. El a susținut că retrocedarea a fost ilegală, adevăratul proprietar fiind o mănăstire ortodoxă din Pennsylvania, unde s-a retras principesa Ileana. Avocații au reacționat repede, dovedind că potrivit testamentului Ilenei, toate bunurile imobiliare au fost lăsate moștenitorilor, deci și Castelul Bran.
Silvestri a mai spus că statul ar fi avut la dispoziție și alte metode pentru a păstra acest obiect de patrimoniu. Castelul Bran a fost o donație „intuitu personae” făcută reginei Maria și el nu putea fi revendicat de nimeni după moartea ei, urmând a se întoarce în posesia donatorului, adică a comunității brașovene.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu