Habemus Papa Victor!

Suspansul a luat sfârşit: Victor Viorel Ponta nu scapă de ce i-a fost frică – candidatura la preşedinţie. Nu e nici o glumă, nici o figură de stil: între poziţia actuală, în care are în mână aproape toate hăţurile puterii (cu excepţia serviciilor secrete) şi cea relativ decorativă de preşedinte, sunt sigur că o preferă pe prima. E drept, nu va mai avea nevoie de mandatul cuiva ca să participe la reuniunile Consiliului, dar afacerile curente le vor rezolva alţii.
Ponta a fost împins spre această candidatură în absenţa altor opţiuni. Oricât ar părea de neverosimil, cel mai mare partid nu are candidaţi “funcţionali”. Geoană rămâne o glumă: nimeni n-ar mai dori să-l vadă sărind pe vârfuri înainte de termen şi salutându-şi nevasta. A fost preşedinte o noapte – ajunge! Pe drumul spre candidatură, Ponta a dat şi un mic spectacol cinic: deşi ştia care va fi rezultatul conclavului de la Orăştie, cu 24 de ore înainte de acesta l-a expus inutil pe Sorin Oprescu, care a căzut în plasă şi şi-a deconspirat condiţia şi planurile. Omagiile lui Ponta au fost un cadou otrăvit, menit să-l scoată complet din joc. Oprescu nu se va mai putea angaja în campanie nici ca independent, odată ce s-a declarat dependent de PSD. Tentativa sa rămâne mai valabilă peste patru ani.
Implicaţiile reuniunii de la Orăştie sunt mai mari decât ar putea să pară la prima vedere şi ridică o serie de întrebări: cine îi va lua locul lui Ponta, atât ca interimar, cât şi ca premier de după prezidenţiale? Să zicem că interimarul va fi Dragnea, aflat în graţiile baronilor după ce le-a dat bani de dezvoltare şi a mărit lefurile primarilor. Dacă le rezolvă şi problema incompatibilităţii, sigur i se va ridica o statuie. Dragnea are însă două probleme: prima este cea a dosarului Referendumului, de la DNA, în care sunt şanse mari să fie inculpat, mai ales pe fondul “independenţei” Justiţiei. Apoi faptul că el, ca politician, rămâne cu o anvergură judeţeană, nu cu una naţională. Nu este sigur că “cupola” – încă puternică – îl va dori şi după decembrie 2014.
Altă problemă o reprezintă succesiunea la vârful PSD. Din păcate, “aripa tânără” pe care a promovat-o Ponta nu şi-a găsit locul în angrenajul partidului. Nimeni nu dă prea mulţi bani pe Şova sau Bănicioiu, ca să vadă în ei viitorii lideri maximi ai partidului.
Dintre cei “bătrâni”, Ilie Sârbu prea face parte din famiglie, ca să poată fi promovat la vârful organizaţiei. La o citire rapidă, nici unul dintre actualii lideri n-ar putea să-şi asume o asemenea poziţie. Dar – veţi zice – cât era Ponta de pregătit să devină şef de partid? Şi a devenit! E drept, pesediştii ar fi ales atunci pe oricine – chiar şi pe Cristian Diaconescu – doar ca să scape de Geoană…