Guvernul reșapat

Ungureanu și-a încolonat ciurda de juniori și cu “bătrânii” în frunte a dat piept cu votul parlamentului. N-a avut nici o surpriză, prietenii săi din fruntea USL asigurându-l că, deși n-au nimic cu el personal, nu-i vor vota formula guvernamentală. Iar dacă vor reuși să-l trântească de două ori, îl vor trimite înapoi la SIE să spioneze în liniște. O asemenea posibilitate se dovedea, însă, extrem de improbabilă așa că, începând chiar de astăzi, avem un guvern reșapat cu nouă miniștrii noi, în amestec cu șapte vechi. Mișcarea făcută de Boc&Comp a fost una isteață. În primul rând pentru că a arătat „pisica” câtorva dintre „greii” partidului, demonstrându-le că țara poate să funcționeze și fără ei. Iar în al doilea pentru că au transmis publicului un mesaj de deschidere spre alte formule. Mi-e greu să evaluez sentimentul pe care l-ar fi generat un executiv în care am fi avut în continuare de-aface cu Udrea, Boagiu și Barbu. Dacă persistă vreun regret, el vine din partea celor care se obișnuiseră cu evoluțiile comic-fanteziste oferite de partiturile „stolului de papagali”: ceata de miniștrii impuși de baronii locali la remanierea din 2010. Vom duce cu toții lipsa unor figuri de calibrul lui Igaș, Ialomițianu, Vreme, care s-au înscris ferm în topul celor mai slabi și mai incompetenți miniștri din timpurile moderne. Față de ei, celebrități de genul lui Romulus Zăroni, din guvernul Groza, ar fi făcut figură de tehnocrat sadea. Probabil însă că prin acest exercițiu s-a făcut și o demonstrație utilă: mai rău de atâta nu se poate! Cum va funcționa guvernul reșapat de sub comanda intransigentului Ungureanu, a cărui declarație pripită cum că va demite orice ministru ce nu va corespunde exigențelor sale va figura pe primul loc în analele gafelor sale prezente și viitoare? Păi, de două ori a luat-o deja „peste bot” – cum spune poporul din Piața Universității - de la liderii UDMR și UNPR, cărora a avut tupeul să le ceară câte două nominalizări pentru fiecare portofoliu. Cel mai sugestiv răspuns a fost cel al lui Oprea, personaj pe care nu l-am bănuit niciodată că ar avea simțul umorului și care a recomandat sec, pentru Apărare, pe Oprea și... Oprea! E dificil de evaluat cu ce autoritate va opera junele premier în relația cu reprezentanții partidelor din coaliție, de care depinde însăși existența sa. Ungureanu se va afla în situația premierului Isărescu, care avea în subordine alți trei premieri – șefi ai partidelor din componența coaliției de atunci, cu care trebuia să negocieze fiecare amănunt. Fostul șef al SIE are susținere prezidențială, dar nu are susținere politică. Nici măcar din partea PDL-ului, unde curentul de opinie surd îi este deja extrem de nefavorabil. Liderii democrați cu autoritate se întreabă de ce a fost nevoie să se aducă un premier de import, atâta timp cât în partid mai există persoane care și-ar fi putut asuma o astfel de responsabilitate. Aerul de prospețime pe care-l aduce tinerimea împinsă în față de seniori are și el o valabilitate limitată. Doar vreo doi dintre noii titulari – și aici n-aș putea să-l pomenesc decât pe Drăgoi de la Finanțe și – poate – Nazare de la Transporturi – au bruma de experiență de conducere necesară acționării pârghiilor mecanismului la comenzile cărora sunt instalați. „Noroc” că în spatele lor veghează bătrânii care i-au promovat, pentru că, altminteri, am avea prea multe prilejuri de amuzamente amare.