„Guvernul politic” – din cinci pași

Spuneam într-un comentariu anterior, ca cine-și închipuie că gestul care a declanșat criza a fost o toană de-a lui Boc, se înșeală profund. Totul a fost pus la punct în cele mai mici amănunte, ca într-o campanie militară. Au fost analizate reacțiile și contrareacțiile la fiecare dintre acestea și s-a stabilit „drumul critic” care să conducă la ceea ce dorea președintele cu toată ardoarea: înlocuirea unui guvern de coaliție cu unul monocolor, chiar în condițiile în care acesta din urmă nu beneficia – aparent cel puțin – de susținerea parlamentară necesară. „Guvernul Blaga” a fost copt în laboratoarele Cotroceniului încă din ziua în care Emil Boc a spus că nu-l mai vrea pe Nica. Și lucrurile s-au desfășurat exact așa cum s-a prevăzut, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că reacțiile Opoziției erau extrem de previzibile, iar pe de altă parte că în politica românească funcționează dominația, nu separația puterilor. „Guvernul politic” s-a născut din cinci pași. Primul a fost anunțul revocării lui Nica. S-a mizat enorm pe orgoliul și pe lipsa de subtilitate a pesediștilor. Dacă aceștia n-ar fi intrat în joc și-l înlocuiau pe Nica, poate că și azi erau la guvernare, cu toată armata lor de oameni puși pe posturi cu atâta trudă. Dar „prostănacii” au reacționat exact așa cum se aștepta Vulpoiul de la Cotroceni: în buna lor tradiție, de la Bivolaru încoace, au făcut zid roșu în jurul nefericitului vice premier și ministru de Interne. Pasul doi a fost numirea lui Blaga în locul lui Nica – de fapt pasul esențial în perspectiva alegerilor care nu puteau fi lăsate pe mâna lui Vanghelie, cel care-și trâmbițase cu atâta lipsă de de precauție „succesurile” în penetrarea dosarelor de la „doi și-un sfert”. Pasul trei a fost numirea de miniștri interimari la portofoliile lăsate libere de social-democrați și pregătirea următorilor pași. Tot doar naivii și-ar fi putut închipui că după aceste afronturi în serie, replica celor jigniți în cele mai sfimte sentimente ale lor s-ar fi lăsat așteptată. La moțiuneBoc a fost sacrificat cu sânge rece de președinte, conștient de uzura acestuia și de convingerea unanimă că nu este decât un instrument, și nu o persoană cu idei și decizii proprii. Pasul patru a fost acceptarea deciziei democratice a Parlamentului și nominalizarea de formă a unui nou premier. Băsescu le-a mai făcut o surpriză adversarilor săi – cărora le-a oferit, totuși, satisfacția de a se da cocoși la consultările de la Cotroceni, când i-a ascultat cu răbdarea pe care n-a mai avut-o niciodată – și s-a prefăcut că ar lua în considerație oferta cu Johannis, deși era clar (cel puțin din declarațiile anterioare), că diversiunea sa fusese deja orchestrată. Și tocmai când Geoană, Antonescu și (oare?) Marko credeau că se va îndoi în fața miraculosului consens, prin darea încă unui răgaz, el deja semna decretul de numire a lui Croitoru, un „iepure” scos din joben pentru deplina derutare a Opoziției. Pasul cinci îl constituie prezentarea celui însărcinat, cu adevărat, cu formarea noului cabinet, în care vor figura toți miniștrii actuali, plus încă vreo câțiva democrați de nădejde, în fața Parlamentului după ce, cu orgoliul lor de învingători liderii Opoziției au respins oferta „Croitoru”. De aici înainte lucrurile sunt clare: următoarea nominalizare va fi una politică – și președintele cu frica Constituției o ține langa cu ideea că nu face altceva decât să o respecte prin nominalizarea unui reprezentant al partidului cu cele mai multe mandate în Parlament. Între timp, rândurile majorității se vor fi rărit semnificativ iar perspectiva unor alegeri anticipate, pe care le trâmbitează acum Geoană și Antronescu, vor da fiori multora dintre ocupanții aulei parlementare. Au toate acestea vreo logică? Una foarte clară: Băsescu nu-și putea permite să lase alegerile pe mâna lui Nica sau, mai rău, ale unui guvern pe care nu l-ar fi putut controla. Aceasta este miza cea mare. Ce urmează, aproape că nu mai contează. Chiar dacă – sau mai ales- este vorba de anticipate...