Guvernul a mai aflat o dată problemele CET-ului Brașov
Autor: Cristina BÃILÃ, Ovidiu VRÂNCEANU
Publicat la 17 ianuarie 2008
Ieri, secretarii de stat Marian Petrache și Victor Paul Dobre, din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrației (MIRA), au organizat o videoconferință cu primarii și directorii tuturor CET-urilor din țară
Ieri, secretarii de stat Marian Petrache și Victor Paul Dobre, din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrației (MIRA), au organizat o videoconferință cu primarii și directorii tuturor CET-urilor din țară. În acest fel au fost expuse din nou problemele cu care se confruntă aceste societăți. „Noi am ridicat problema stocurilor de cărbune, a banilor, dar mai ales a datoriilor pe care CET Brașov SA nu le-a mai recuperat de la societățile Tractorul și Rulmentul, acestea fiind în ograda AVAS și a Guvernului. Numai de la aceste societăți ar fi de recuperat peste 10 milioane de lei, adică o sumă foarte importantă de bani”, ne-a declarat primarul George Scripcaru (foto medalion). Din partea MIRA au venit, însă, doar promisiuni, că anul acesta va fi realizată o strategie pentru dezvoltarea acestor societăți de termoficare, că lucrurile vor fi stabilite nu pentru un an sau doi, ci pe o perioadă mai lungă de timp. Oricum, punctual, problema CET-urilor va fi discutată la întâlnirea COGEN, care va avea loc în perioada 7 - 9 februarie, la Brașov.
Combustibil doar pentru trei zile
În timpul videoconferinței de ieri, reprezentanții CET SA Brașov au lăsat să se înțeleagă că mai dețin combustibili doar pentru trei zile. Simona Eftimie recunoaște acest lucru, dar susține că „în situația de față s-a ajuns deoarece societatea Carbonifera nu a reușit să își onoreze obligațiile de livrare a cărbunelui într-un ritm care să ne asigure funcționalitatea”. În aceste condiții, CET Brașov a căutat un alt furnizor de cărbune, încheindu-se un contract cu Societatea Națională a Lignitului Olt. „Chiar astăzi (ieri - n.r.) se așteaptă o garnitură de cărbune, care este deja pe drum”, a precizat sursa citată. Simona Eftimie susține că nu se va ajunge într-o criză de combustibil, „mai ales că am primit angajamente ferme cu privire la frecvența transporturilor care ne vor sosi”.
Faliment amânat
Așa cum era de așteptat, Tribunalul Brașov a decis, ieri, la cererea părților, amânarea procesului de faliment al CET Brașov până pe 5 martie. „Până atunci, CET Brașov ar trebui să își achite, potrivit înțelegerii, jumătate din creanță față de societatea UPET 2006 SRL pe care o reprezentăm noi, așa că vom vedea dacă vom cere o nouă amânare”, ne-a declarat Iulian Urban, președintele firmei Urban&Asociații, specializată în recuperarea creanțelor.
Compania Urban&Asociații, care reprezintă interesele UPET 2006 SRL Ploiești, a solicitat declanșarea procesului de faliment a societății CET SA Brașov, după ce aceasta nu și-a achitat datoriile față de firma ploieșteană. Cu o zi înaintea procesului, cele două părți au căzut de acord asupra eșalonării achitării datoriilor, care între timp au crescut de la unul la 3,8 milioane de lei (prin cesionarea unor noi creanțe), în patru rate lunare. Carbonifera a cedat creanțele CET SA Brașov către UPET 2006 SRL Ploiești și către societatea Roman SA Brașov (un milion de lei), aceasta urmând să primească banii în cursul lunii viitoare, potrivit graficului de eșalonare pe care compania de furnizare a agentului termic îl avea cu societatea Carbonifera.
„Documentele nu erau complete”
Punctul de vedere al societății brașovene îl contrazice pe Iulian Urban. „Instanța a decis amânarea procesului până în data de 5 martie deoarece documentele prezentate la dosar nu erau complete, iar CET Brașov nici măcar nu a primit citație. În continuare, societatea noastră este deschisă colaborării, în sensul că se așteaptă contractul de cesiune a creanțelor și nominalizarea facturilor ce vor fi achitate”, susține Simona Eftimie, purtătorul de cuvânt al CET SA Brașov.
Ieri ar fi trebuit să se achite prima rată din datorie, dar reprezentanții CET susțineau că încă nu s-au primit actele solicitate.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu