Guvern cu „bulină roșie”

Mircea Geoană a anunțat data la care se va produce cutremurul care ar putea face să se prăbușească Guvernul Tăriceanu: 10 septembrie! Este data proiectatei moțiuni de cenzură pe care o va introduce PSD-ul, pentru a înlătura „rușinea” unei guvernări cu doar 10% bază de susținere electorală. Adevărul este că în istoria post decembristă nu s-a mai înregistrat o asemenea curiozitate. De la puțin peste jumătatea de procentaj obținută de Alianță prin deturnarea de către Traian Băsescu a maghiarilor și conservatorilor de la alianța inițială cu PSD-ul, Guvernul înscăunat în decembrie 2004 a ajuns astăzi să dețină sprijinul a doar o zecime din forțele politice active parlamentar. De la ieșirea – forțată - a democraților de la guvernare, PNL-ul stă la Palatul Victoria într-un picior, sprijinindu-se în bastonul maghiar, pentru a exercita „puterea”. Eliminarea democraților n-a fost făcută la plezneală: Tăriceanu a primit, într-un fel sau altul, asigurări de la principalul partid de opziție, că nu va fi deranjat în calitatea sa de minoritar. Și nici n-a fost deranjat până acum. Acum, însă, lucrurile au ajuns la un punct de cotitură. Majoritatea partidelor sunt îngrijorate de scăderile înregistrate în sondaje. Toate își pun speranța în clasica îngrășare a porcului în ajun. Ajunul fiind, teoretic, finalul lui 2008. Ineficiența Guvernului, supus unui tir concentrat din aproape toate părțile, ridică însă mari semne de întrebare, legate în special de eficiența acțiunilor care au în vedere integrarea europeană. Pentru PSD, momentul este, probabil, cel mai potrivit pentru a da lovitura de grație aliatului său secret: a obținut satisfacție (și probabil, un plus de sprijin electoral) cu legea pensiilor. Prelungirea așteptării – inclusiv a agoniei actualului guvern – poate deveni contraproductivă. PSD-ul este singurul partid care, inițiind o moțiune de cenzură, poate conta pe succesul ei: PD-ul nu va putea să ocolească o decizie pe care nu încetează să o solicite; PRM-ul se descalifică în ochii tot mai puținului său electorat, dacă nu marșează. Așa încât jocurile sunt făcute! Cu o singură excepție: ca nu cumva, pe 10 septembrie, PSD-ul să nu se răzgândească, în urma unei oferte care – vorba Nașului – nu va putea fi refuzată. O asemenea eventualitate implică însă mari riscuri de credibilitate pentru un partid și așa aflat în dificultate de pe urma tranzacțiilor secrete cu puterea. Ce se va întâmpla după 10 septembrie, în cazul unui „DA” (adică NU) majoritar? Aproape orice variantă e posibilă: de la alegeri anticipate (destul de puțin probabil) până la un guvern de „uniune națională”, în care partidele să-și numească o serie de „tehnocrați”. Dar despre asta vom mai vorbi. După cutremur.