Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 10 martie 2026
Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989, 9 martie, zi care în calendarul creştin-ortodox este Ziua Pomenirii Sfinţilor Mucenici, a fost marcată şi în acest an la Braşov. La ceremonia organizată de Prefectura Braşov, la monumentul de vis-a-vis de Teatrul Sică Alexandrescu, au participat oficiali locali, dar şi braşoveni de toate vârstele.
În cadrul evenimentului a avut loc o slujbă de pomenire, au fost depuse coroane de flori, iar prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, a ţinut un scurt discurs.
„Gulagul românesc a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, epurarea intelectualităţii necomuniste, încarcerarea persoanelor din toate categoriile sociale. Ca un exemplu, jumătate din liderii care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri au fost întemniţaţi după 1944. Se estimează că cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la peste 2 milioane de persoane. Închisorile, lagărele şi coloniile de muncă, centrele de anchetă sau de triere şi locurile de domiciliu obligatoriu unde au suferit aceşti martiri sunt tot atâtea puncte pe harta terorii instaurate în România de regimul comunist. Statura morală a foştilor deţinuţi politici este un exemplu pentru generaţia noastră şi pentru generaţiile mai tinere, este un reper de curaj şi onoare care trebuie să ne ghideze pe toţi. Ne plecăm frunţile, cu adânc respect atât în faţa memoriei celor care nu mai sunt, cât şi în faţa celor puţini care mai trăiesc printre noi. Este necesar să rămânem fideli valorilor şi principiilor care i-au călăuzit în lupta şi în suferinţa lor, pentru ca orori precum cele comise de regimul comunist să nu se repete”, a declarat prefectul.
„Braşovul are o istorie de luptă anticomunistă scrisă cu jertfă”
La ceremonia de la Teatrul Sică Alexandrescu au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici – Filiala Braşov, reprezentanţi ai Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, comandantul Garnizoanei Braşov, general de flotilă aeriană Marius Şerbeszki, comandanţi de mari unităţi şi unităţi din Garnizoana Braşov, reprezentanţi ai altor instituţii publice şi organizaţii nonguvernamentale, elevi ai unor şcoli braşovene, cadre militare în rezervă şi în retragere, parlamentari de Braşov şi cetăţeni.
După ce a participat la ceremonie, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „data 9 martie este ziua în care îi onorăm pe deţinuţii politici anticomunişti, cei care în temniţe crunte, în lagăre de muncă forţată sau în asprimea Munţilor Făgăraş au păstrat aprinsă flacăra libertăţii noastre. Braşovul are o istorie de luptă anticomunistă scrisă cu jertfă, o istorie a demnităţii care nu a putut fi înfrântă de tortură sau de sârma ghimpată. Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti ne reaminteşte că libertatea nu este un dat, ci o cucerire dobândită prin sacrificiul eroilor care au refuzat compromisul şi au plătit preţul suprem în închisorile comuniste. Memoria lor rămâne vie în mintea şi sufletul nostru, ca mărturie că integritatea morală, libertatea şi dragostea de ţară sunt valori nenegociabile”.
„Perioada comunistă rămâne cea mai neagră pagină din istoria modernă a ţării noastre”
Nu în ultimul rând, primarul Braşovului, George Scripcaru, a precizat că „perioada comunistă rămâne cea mai neagră pagină din istoria modernă a ţării noastre. Toţi opozanţii regimului, de la elitele politice, culturale sau religioase până la oameni simpli, de toate vârstele, au fost aruncaţi în temniţe, lagăre de muncă şi «reeducare», supuşi unor tratamente inumane greu de imaginat, având ca scop exterminarea”.
Data de 9 martie a fost declarată Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din România în perioada 1944-1989 prin Legea nr. 247 din 2011. În calendarul ortodox, ziua de 9 martie este închinată celor 40 de mucenici din Sevastia.
.jpg)



nu este nici un comentariu
Primele 25 de exemplare de vultur sur (Gyps fulvus) au ajuns în România luni, 9 martie, și au fost transferate în voliera de aclimatizare construită în apropierea comunei Rucăr,[...]
2026-03-10 citeste mai multFoştii deţinuţi politic şi luptătorii anticomunişti au fost comemoraţi luni, 9 martie 2026, la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din faţa Cetăţii Făgăraş. La ceremonie au participat[...]
2026-03-10 citeste mai multBiroul Politic Naţional al PNL, şedinţă cu scântei
2026-04-22 citeste mai multPreşedintele României, Nicuşor Dan, a convocat miercuri, 22 aprilie 2026, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare, în contextul[...]
2026-04-22 citeste mai multLiderul AUR George Simion a transmis, marţi, 21 aprilie, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt, fie PNL, fie PSD. „Să nu vă îndoiţi de noi. Trei lucruri.[...]
2026-04-22 citeste mai mult
Adaugă un comentariu