Grupusculul de la Cluj nu mai suge din deget!

Nici o altă grupare politică ce a evoluat pe scena partidelor noastre nu a avut o influență – nu găsesc alt termen pentru a defini genul de acțiune – mai notabilă decât cea pe care ne-am obișnuit să o numin „Grupul de la Cluj”. La prima vedere ai putea să crezi că este vorba despre un laborator de gândire și acțiune politică, ce analizează și dezbate variante, oferind soluții practice. În fond, grupul cu pricina a numărat, unul peste altul, trei membri, dintre care unul s-a desprins cu timpul, continuându-și acțiunea pe cont propriu: Ioan Rus, Vasile Dâncu și Vasile Pușcaș. Cel care a promovat această echipă este Adrian Năstase și a făcut-o în momentul în care era în căutare de susținători pentru a contracara influența centrului din PSD, aflat prea pe orbita președintelui fondator. Au fost grupul de la Cluj și cel de la Timișoara (Sârbu și Brânzan) prin care același Năstase a încercat să temereze polul moldovean condus cu iscusință de Viorel Hrebenciuc și băieții săi de la Bacău. Spre deosebire de aceștia, nici clujenii și nici timișorenii nu se bucurau de un aport electoral complet. Năstase a crezut, totuși, că promovându-i în funcții executive, le va oferi șansa de a se consolida și în plan local. Altfel, în guvernul instaurat după câștigarea, „en fanfarre” a alegerilor din 2000, în noul Executiv s-au trezit că sunt miniștri plini - Rus, la Interne, Dâncu la Propagandă, Pușcaș - negociator la UE (unde chiar a făcut treabă bună), Sârbu la Agricultură (unde a revendicat și pădurile, care i-au fost date pe tavă) și Brânzan la Sănătate. În felul acesta, premierul a considerat că poate să controleze mai bine tendințele „nucleului dur” din PSD, care asculta de Iliescu, și să-și promoveze propria linie de acțiune printre cei înălțați brusc în rang și influență. Speranțele lui Năstase, de consolidare a partidului în zone controlate de altele, nu s-au împlinit. În ciuda semnalelor aproape permanente, dar prea adesea contradictorii, grupul de la Cluj n-a reușit decât să-și ridice lumea din partid în cap. Cu un Rus devenit greu de implicat și un Dâncu prea ancorat în teorie, grupul de la Cluj a produs procente derizorii la alegerile din 2004. S-a revanșat însă la Congresul extraordinar din 2005, când a reușit să determine o lovitură de partid care l-a scos din dispozitiv pe Iliescu, înlocuindu-l cu Geoană. De atunci, rămâne singura realizare notabilă a duetului Rus-Dâncu, cu o aripă pe cale de dispariție și o alta ce a încercat să suplimenteze competențe cu agresivitatea. Recenta „dizolvare” a conducerii filialei clujene nu face altceva decât să înlocuiască o echipă perdantă cu o alta, mai dispusă să se bată la legislativele din toamnă. Cu plasticitatea care-l caracterizează, Ion Iliescu a definit într-o formulă memorabilă acțiunea grupării: suptul are deget! Profund sociologic, însă!