Greva lui Tăriceanu

„Ba pe-a mamei dumneavoastră” - cam aşa s-ar putea traduce  replica preşedintelui Iohannis faţă de insolenta cerere a lui Tăriceanu de a face public conţinutul discuţiilor purtate la Cotroceni cu procurorul general şi cu şefa DNA, calificate de Asociaţia Magistraţilor drept imixtiuni în actul de justiţie. Adică, vezi Doamne, tu te-ai găsit să vorbeşti despre cele sfinte? Tu, un acuzat penal de minciună? Autor de bileţele roz? Iohannis ar mai fi putut adăuga şi alte motive pentru care considera ca şeful Senatului nu merită un răspuns: Tu, care te-ai însurat de cinci ori?  - Care ai avut accident de motocicletă? Care ai fost tovarăş cu Băsescu? Şi aşa mai departe...
Deci, una cere Tăriceanu şi alta ne povesteşte Iohannis, căruia nici prin cap nu-i trece să dezvăluie conţinutul discuţiilor sale cu cei doi corifei ai statului de drepţi. Printre altele, dă însă de înţeles  că unicul său demers s-ar fi  referit la celeritate. Ştiţi ce e aia: de pildă, procesul domniei sale de incompatibilitate care a fost împins de madam Livia Stanciu până după algerile din 2014, ca să meargă candidatul Iohannis liniştit la urne şi să nu-i treacă prin cap vreunui judecător tembel să interpreteze legea într-un mod răuvoitor (termenul final fiind programat după alegeri, când Iohannis avea deja imunitate şi nu mai ptea fi tras la răspundere). S-ar putea ca celeritatea cu pricina să se fi referit şi la propriul său proces, cel cu casa obţinută prin fals, ale cărui termene şi strămutări constituie deja recorduri. E drept, nu de celeritate...
Dar astea sunt pure „răutăcisme”, vorba lui Gică Hagi. Problema dlui preşedinte viza onoarea nereperată a iubitei sale Codruţa Kovesi, atacată mişeleşte de adversarii anticorupţiei la mapa profesională în care zace o teză de doctorat suspectă de plagiat. Domnia sa voia ca această problemă să fie rezolvată cât mai rapid, pentru a nu mai plana norii suspiciunilor asupra profilului ştiinţific al autoarei. Iar pe lângă dânsa se mai puteau califica şi alte persoane aflate în situaţii asemănătoare, faţă de care instituţiile abilitte se puteau pronunţa cu mai multă operativitate.
Dacă Iohannis răspundea la cererea lui Tăriceanu cu un simplu: am dorit ca instituţiile respective să fie mai operative, nu le-am dat nici o indicaţie şi nu le-am presat în nici un fel - chiar dacă i-am chemat la Cotroceni pe cei doi - nu am fi avut nimic de comentat. Doar că, de când nu-şi mai citeşte declaraţiile pe prompter şi s-a dedat vorbirii libere, preşedintele dă sistematic cu bâta-n baltă şi nu mai face nici un secret din intenţiile de nesocotire a rezultatelor votului. Ameninţând că nu va desemna ca premieri anumite persoane, Iohannis deschide calea unor noi abuzuri marca „Băsescu”, în scop de prevenire a unei situaţii care îl îngrijorează în mod evident: aceea ca „partidul său” să nu câştige alegerile pentru a putea să formeze „guvernul său”. După cum evoluează lucrurile, perspectiva aceasta  ameninţă să devină o certitudine, iar în faţa acesteia  preşedintele încearcă să adopte tactici de gherilă politică, cu scopul de a scoate din joc - cu sprijinul instituţiilor de forţă pe care le controlează - adversarii potenţiali. La acest aspect se referă Tăriceanu, în apelul său către parlamentari, cărora le cere să intre în grevă în cazul unor noi solicitari ale DNA, până după alegeri. Tactica aplicată de servanţii prezidenţiali este cât se poate de transparentă: scot din sertare dosare vechi şi decâte zece ani şi fac convocări televizate care nu au alt rol decât să indice opiniei publice că respectivii sunt ca şi condamnaţi. Şi că e inutil să li se mai dea votul...