banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8740 - 07 sep 19:36

Grevă după gratii

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 26 octombrie 2009

Deținuții de la Codlea au protestat împotriva montării dispozitivelor care-i separă de oaspeți, la vizite. După ce i-a lovit foamea, pușcăriașii n-au mai dat doi bani pe protestul lor Pușcăriașii sunt unii din cei mai jalnici protestatari – niciodată nu duc greva până la capăt

Deținuții de la Codlea au protestat împotriva montării dispozitivelor care-i separă de oaspeți, la vizite. După ce i-a lovit foamea, pușcăriașii n-au mai dat doi bani pe protestul lor Pușcăriașii sunt unii din cei mai jalnici protestatari – niciodată nu duc greva până la capăt. Ultimul protest a avut loc sâmbătă, când 120 de persoane private de libertate au refuzat să primească masa de dimineață, în semn de protest față de înăsprirea condițiilor de primire a vizitelor. Protestatarii au fost pușcăriașii de la regim închis, maximă siguranță precum și arestații preventiv. „Nemulțumirea acestora are ca bază faptul că primesc vizite cu dispozitiv de separare. Conform prevederilor legii, persoanele private de libertate încadrate în regimul de maximă siguranță, în regimul închis precum și arestații preventiv pot primi vizite, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală. Începând cu data de 19 octombrie, conducerea Penitenciarului Codlea a procedat cu fermitate la aplicarea acestor prevederi legale”, a declarat comisarul de penitenciare Marian Dobrică. Pentru potolirea grevei, Marian Dobrică a purtat discuții individuale și de grup cu persoanele private de libertate. Rezultatele nu au întârziat să apară: la prânz, aproape 40 de pușcăriași au ales să servească din nou masa. Apoi, pentru a calma restul spiritelor învățate prost cu democrația, conducerea Penitenciarului a demarat un exercițiu tactico-aplicativ, directorul penitenciarului dispunând alarmarea unității. „În urma alarmării au fost efectuate percheziții la camerele de deținere, fiind confiscate bunurile interzise. În acest demers am fost sprijiniți de funcționari publici cu statut special de la penitenciarele Mărgineni și Ploiești, conform planurilor de cooperare existente”, a declarat Dobrică. Astfel, deținuții au rămas fără 15 telefoane mobile și alte accesorii, 6 cuțite, 5 reșouri improvizate și un mare număr de alte obiecte interzise cum ar fi fierbătoare improvizate, lacăte , șurubelnițe, foarfeci și improvizații electrice. „Exercițiul de alarmare a avut drept scop și verificarea capacității de intervenție a unității în diferite situații, fiind o activitate regulată. Pe parcursul anului au avut loc mai multe astfel de exerciții, în scopul descurajării celor ce încearcă să săvârșească fapte care contravin regulamentului de ordine interioară și legii de executare”, a precizat directorul închisorii. La lăsarea serii, deținuții au fost răzbiți de foame și și-au lăsat „acțiunile sindicale” baltă, acceptând să mănânce.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie