Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 13 mai 2021
Braşovul va avea un Regulament al calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, care impune ca obligatorie întreţinerea faţadelor. Până în 31 mai e în dezbatere publică
Braşovenii pot consulta pe site-ul Primăriei Braşov proiectul Regulamentului de intervenţie pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele de acţiune prioritară şi pot transmite propuneri pentru îmbunătăţirea acestuia până în 31 mai 2021. Documentul conţine atât facilităţi şi scheme de sprijin financiar pentru proprietarii care investesc în reabilitarea clădirilor, cât şi sancţiuni pentru cei care îşi lasă în paragină imobilele, fără a lua vreo măsură pentru repararea lor. Vizate de aceste măsuri sunt, în primă fază, clădirile din zona istorică a oraşului, unde sunt multe imobile aflate într-o stare precară.
Granturi nerambursabile sau „credite” de la Primărie pentru 50% din contravaloarea lucrărilor
Conform proiectului supus dezbaterii publice, în cazul în care proprietarii nu îşi permit să finanţeze lucrările de reabilitare într-un termen scurt, ei pot beneficia de una dintre schemele de susţinere financiară. Astfel, proprietarii pot obţine de la municipalitate un grant (finanţare nerambursabilă pentru 50% din valoare) dacă proiectul de reabilitare este implementat prin Fundaţia Monumentelor Istorice, în baza unui acord încheiat cu toţi proprietarii unui imobil. În acest caz, proiectele vor fi implementate având la bază Programul multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală din zonele de acţiune prioritară ale municipiului Braşov, acesta fiind acum în stadiul de proiect de hotărâre de Consiliu Local. Practic, această formă de implicarea municipalităţii este continuarea programului de reabilitare a faţadelor început în urmă cu mai mulţi ani, deosebirea fiind că în baza noului Regulament, proiectele ar urma să fie implementate de o fundaţie a Consiliului Local (Fundaţia Monumentelor Istorice), nu de una privată.
O altă formă de sprijin constă suportarea de la bugetul local a 50% din contravaloarea proiectului de reabilitare, la solicitarea proprietarilor, însă, suma respectivă va trebui să fie restituită până la finalizarea lucrărilor şi emiterea certificatului care atestă edificarea lucrărilor. Dacă nu, suma neachitată de proprietar (parţial sau integral) va deveni „taxa pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor” şi va fi plătită odată cu celelalte impozite pe care trebuie să le plătească la primărie.
Formă de protecţie socială, dar cu recuperarea banilor de la proprietar
Tot în proiectul regulamentului se arată că pentru proprietarii care fac dovada că realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net lunar pe economie şi sunt în imposibilitate de a asigura sumele ce le revin, la cererea acestora, Municipiul Braşov poate prelua integral cheltuielile aferente lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei proprietarului, ca măsură de protecţie socială. „Analiza situaţiei proprietarului se face pe baza anchetei sociale, iar recuperarea sumei avansate de Municipiul Braşov din bugetul local se face prin aplicarea taxei pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor (plătită de proprietar – n.r.)”, se arată în proiectul Regulamentului. Altfel spus, proprietarii care au venituri mai mici decât salariul mediu net vor trebui să restituie suma într-un final ce le revine din contravaloarea lucrărilor .
Proprietarii care refuză lucrările pot primi acasă nota de plată
În cazul în care Regulamentul este aprobat în forma actuală, Primăria Braşov poate finanţa şi lucrările de intervenţie fie nu au fost executate, fie au fost începute dar nu au fost finalizate, ori dacă proprietarii refuză executarea lucrărilor de intervenţie notificate, municipiul poate prelua executarea lucrărilor de intervenţie în numele şi pe cheltuiala proprietarilor (primarul solicită Consiliului Local aprobarea executării lucrărilor) cu condiţia constituirii dreptului de creanţă şi a recuperării cheltuielilor până la data recepţiei finale.
Pe de altă parte, pentru imobilele aflate în proprietatea Municipiului administrate de societatea comercială SC RIAL SRL, din subordinea Consiliului Local Braşov, municipalitatea acoperă integral cheltuielile pentru execuţia lucrărilor de intervenţie.
Amendă şi de 8.000 lei pentru proprietarii care ignoră notificările de la Primărie
Pe de altă parte, prin Regulament sunt impuse şi sancţiuni pentru cei care refuză să execute lucrări de reabilitare a faţadelor în urma notificărilor primite din parte primăriei. Astfel, în cazul în care proprietarii notificaţi nu îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin sau realizează necorespunzător lucrările de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a faţadelor, la expirarea termenului de realizare a lucrărilor menţionat în notificare (12 luni de la primirea documentului) se întocmeşte un proces-verbal de constatare. În baza acestui document, proprietarul poate fi amendat cu sume cuprinse între 5.000 şi 8.000 de lei, dacă nu contractează proiectarea şi executarea lucrărilor de intervenţie.
Dacă proprietarii de clădiri notificaţi nu organizează recepţia la terminarea lucrărilor, precum şi recepţia finală la sfârşitul perioadei de garanţie de 5 ani şi nu completează cartea tehnică a construcţiei cu documentele aferente lucrărilor de intervenţie executate, ei riscă sancţiuni cuprinse între 2.000 lei la 5.000 lei.
Amenzile sunt aplicate de Poliţia Locală Braşov sau de persoanele cu atribuţii de control anume împuternicite de Primăria municipiului Braşov.
De asemenea, pentru clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilanul Municipiului Braşov se aplică impozitul pe clădire majorat cu 500 %. Starea clădirilor este constatată de Poliţia Locală Braşov şi majorarea impozitului este aplicată de Direcţia Fiscală Braşov.
Birocraţie „pe repede înainte” şi facilităţi fiscale pentru cei care îşi reabilitează faţadele
Tot în proiectul regulamentului supus dezbaterii publice sunt prevăzute şi unele „facilităţi birocratice” pentru proprietarii care îşi reabilitează faţadele. Astfel, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie sunt scutite de taxă şi se eliberează în regim de urgenţă, în cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării. De asemenea, autorizaţia de construire se emite fără prezentarea extrasului de plan cadastral şi a extrasului de carte funciară de informare.
Totodată, pentru intervenţiile care nu au nevoie de autorizaţie de construire, deoarece nu se aduc modificări structurii şi aspectului clădirii, se emit, cu titlu gratuit, acordul primarului şi avizul tehnic prealabil al arhitectului şef.
O altă facilitate este scutirea de la virarea cotei de 0,7% şi a cotei de 0,1%, după caz, către Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi a cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului, din cheltuielile cu lucrările de intervenţie.
Nu în ultimul rând, proiectul prevede scutirea de la plata impozitului pe clădiri pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, cu începere din 1 ianuarie a anului următor celui în care se efectuează recepţia la terminarea lucrărilor, conform Hotărârii Consiliului Local emisă în condiţiile legii. Scutirea de impozit nu se aplică la lucrări de mică intervenţie, care sunt lucrări de întreţinere curentă a clădirilor.
Coliban: E primul pas
După ce a anunţat lansarea dezbaterii publice pentru acest regulament, primarul Braşovului, Allen Coliban, i-a invitat pe cetăţeni să trimită sugestii şi propuneri de îmbunătăţire. „Acesta este primul pas pentru a face funcţională fundaţia de reabilitare a monumentelor istorice din Braşov. Este modelul pe care îl copiem de la alte municipalităţi din România, care a fost aplicat şi care vine nu doar cu instrumente financiare pentru proprietari, ci şi cu posibilitatea de a interveni şi a recupera cheltuielile cu lucrările executate în anii următori”, a declarat primarul.

CITEȘTE ȘI: Schimbarea la Faţă a Braşovului: în anul Domnului 2030
nu este nici un comentariu
1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi /sau adresa de e-mail, persoană de contact:[...]
2026-07-13 citeste mai multProiectul european, implementat de Compania Apa Braşov, va fi terminat în primăvara anului viitor. Investiţie de peste 130 milioane de lei
2026-07-13 citeste mai multConsiliul Judeţean Braşov are în plan mai multe lucrări de extindere
2026-07-13 citeste mai multPiaţa imobiliară rezidenţială este subevaluată, chiar dacă preţurile sunt în continuă creştere, pe fondul decalajului dintre cerere şi oferta insuficientă, arată Banca Naţională a[...]
2026-07-13 citeste mai multPotrivit unei statistici publicate de Ministerul Muncii, în 2025, în judeţul Braşov au fost 294 de persoane care au suferit accidente de muncă, clasându-se pe locul 2 în ţară,[...]
2026-07-13 citeste mai mult
Adaugă un comentariu