banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8650 - 29 apr 02:08

Graftul a secat în zona în zona de După Ziduri. Pârâul a rupt un stăvilar de lemn şi a ajuns în reţeaua de canalizare a Braşovului

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 11 iunie 2025

Graftul a secat în zona în zona de După Ziduri. Pârâul a rupt un stăvilar de lemn şi a ajuns în reţeaua de canalizare a Braşovului

După inundaţiile puternice de la finalul lunii trecute, pârâul Graft şi-a schimbat cursul. Astfel, pe Aleea După Ziduri (între Livada Poştei şi Maternitate) albia a secat. Marţi, 10 iunie, echipele Primăriei Braşov, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor şi ai Companiei Apa Braşov, s-au deplasat în teren, pentru a stabili cauza şi pentru a readuce pârâul pe cursul firesc.
În prima fază, un angajat al Primăriei Braşov, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, şi unul al Companiei Apa, dotaţi cu tuburi de oxigen, au intrat în zona canalului acoperit pentru a vedea ce blochează scurgerea apei în albie. Astfel, în timpul investigaţiilor au constatat că apa din Graft se scurge în totalitate în sistemul de canalizare a oraşului, din cauza deteriorării unei plăci care separă cele două canale.
Apoi, după desfacerea infrastructurii străzii – strada Mureşenilor, în zona Maternităţii -  s-a confirmat această constatare, astfel placa de lemn care separă canalul Graft de sistemul de canalizare a cedat, iar apa din pârâu, fiind blocată şi de aluviunile aduse, se scurge în sistemul de canalizare.
Intervenţia a început marţi dimineaţa, iar după ora 16.00, Graftul a curs, din nou, în albia obişnuită.

Linia RATBV 4, deviată temporar
În perioada intervenţiei de pe strada Mureşenilor, autobuzele RATBV de lina 4 au fost deviate pe sensul de deplasare de la Poarta Şchei spre Livada Poştei. Astfel, mijloacele de transport în cumun nu au mai coborât pe strada Mureşenilor ci pe strada Nicolae Bălcescu spre Teatrul Dramatic. În aceste condiţii, pe sensul de coborâre nu au mai folosit staţiile Livada Poştei şi Teatrul Dramatic, opririle fiind făcute în staţiile Nicolae Bălcescu şi Star. 

Apa Graftului, folosită în urmă cu multe secole de meşteşugarii din cetate
La intervenţie a participat şi primarul Braşovului, George Scripcaru, care a precizat că „pârâul Graft nu mai urmează cursul care era până acum, într-o situaţie normală, şi a trebuit să intervenim, să desfacem această pardoseală, să evacuăm tot ce este aici ca pietriş, moloz, aluviuni aduse din Pietrele lui Solomon şi să reconfigurăm cursul de apă, aşa cum este normal. În câteva zile o să reconfigurăm şi o să curăţăm absolut tot. Cu ocazia asta o să curăţăm şi zona din spate, După Ziduri, unde sunt la fel de multe aluviuni şi o să facem şi o intervenţie la canal, în aşa fel încât să fructificăm această ocazie şi să facem ordine peste tot aşa cum trebuie şi cum este firesc. Pe scurt, putem spune că am căutat şi am găsit pârâul Graft şi, foarte repede, îl aducem înapoi”.
Conform profesorului Eugen Moga, prezent la faţa locului, acest sistem de comunicare între cele două canale a fost gândit pentru a permite direcţionarea apei şi prin interiorul cetăţii, atunci când meşteşugarii acelor vremuri aveau nevoie de un surplus de apă.
 

+8 -4

Comentarii

'Linderman '

2025-06-11 06:51:47


'Mamă ce problemă...se ooreste orașul...trebuiesc evacuați locuitorii ...a particioat si infractorul...poate face un giratoriu în canal...e mare specialist...când căra șpan cu roaba la tractorul...'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie