Gogoriţa "loviturii de stat" redivivus

Pripeala nejustificată a parlamentarilor s-a dovedit o veritabilă “Roşie Montană” pentru Băsescu, care a mai fluturat odată năframa “loviturii de stat” solicitând poporul să iasă la luptă împotriva hidrei useliste.

Operaţiunea “Amnistia” se dovedeşte mai complicată decât au estimat iniţiatorii săi.

O procedură juridică normală, obişnuită, al cărei rol nu este să pună în libertate vinovaţii care nu şi-au ispăşit pedepsele, ci să ofere o şansă de reinserţie morală şi socială unor persoane ale căror fapte nu reprezintă un pericol social major. Aceasta este, de fapt, explicaţia principală pe care ar fi trebuit să o ofere iniţiatorii şi susţinătorii proiectului.

Desigur, aglomeraţia din închisori este şi ea o problemă, ca şi costurile de întreţinere – la standarde europene – a “pensionarilor”. Nu de la aceste aspecte trebuia pornit, după cum şi acuzele lui Băsescu au valabilitate doar pentru persoanele care nu gândesc prea mult. Lovitură dată justiţiei?
Păi, ce lovitură mai grea decât subordonarea şi manipularea acesteia de către cuplul Băsescu-Macovei şi conservarea unor structuri gata să acţioneze la comandă. Compromiterea MCV şi Schengen? Sunt compromise de mult, de acelaşi binom, şi putem noi să ne dăm şi peste cap acum, că nu vom avea un raport mai favorabil, în condiţiile în care rezervele sunt circumstanţiale şi impresioniste, argumentele fiind furnizate de aceeaşi nocivă doamnă Macovei prietenilor săi de la Bruxelles. Iar Schengenul – ne-am săturat să ne mai căciulim şi nu cred că dacă noi nu facem acest pas al graţierii, decizia nemţilor şi olandezilor se va schimba.

În apărarea şi în acuzarea acestui act normativ funcţionează mecanismele aceluiaşi joc politicianist şi populist. Băsescu strigă în duo cu prietena sa că unicul scop este să fie scăpaţi Năstase şi alţi câţiva fruntaşi ai USL de puşcărie (deşi, dacă e pe-aşa, scapă şi o grămadă de portocalii de-ai lor), în ciuda faptului că textul proiectului stipulează clar că sunt excluse condamnările pentru acte de corupţie. Dar cine mai stă să şi citească, când un asemenea argument vine ca o mănuşă. Din tot talmeş-balmeşul de luni, amplificat de “dezertarea” lui Ponta şi delimitarea stupidă a lui Antonescu, a reieşit ca antica zeiţă din spuma mării că ne aflăm în faţa unei noi lovituri de stat (admiţând principiul băsist “Statul sunt eu!) în care se combină, în proporţii variate, Legea Minelor şi statutul parlamentarilor împreună, bineînţeles, cu graţierea.

După umila mea părere această graţiere e necesară, chiar dacă niciodată nu va fi “momentul” oportun. Aceasta trebuie însă să fie însoţită de câteva reglementări esenţiale, care lipsesc încă: organismul de supraveghere a celor eliberaţi şi programe coerente de reinserţie socială. Fără ele nu vom face decât să relaxăm temporar “metrii cubi” de aer pe cap de puşcăriaş din penitenciarele noastre nereformate din lipsă de fonduri.