Glasul orfanului către România

„Bună Ziua, Brașov” vi l-a mai adus în atenție pe Kalanyos Zsigmond Visarion. Tânărul a terminat teologia la Facultatea „Andrei Șaguna” din Sibiu, iar acum este în primul an ca masterand. Așa cum am mai spus, nimic deosebit, ci doar normal și decent. Numai ca Zsigmond, sau Zighi, cum îi spun prietenii, a fost abandonat la orfelinat de părinții săi încă din 1994, când avea șase ani. Acum el „aparține” de casa de copii ,,Dumbrava Soarelui”. Iar el apelează constant la sprijinul mass-media pentru că instituția amintită „refuză să mă mai sprijine”. Amintim că Legea 272 din 2004 actualizată privind Protecția Copilului spune că minorii și tinerii instituționalizați să fie sprijiniți de Casele de adopție dacă aceștia urmează cursurile unei școli sau facultăți. Legea nu spune nimic de un contract separat între casele de copii și cei instituționalizați. În urmă cu câteva luni am amintit că după ce Zsigmond, a refuzat să semneze „un anumit contract și astfel nu am mai primit banii pentru mâncare”. Suma amintită se ridică lunar la uriașa cifră de… 340 de lei. Acum Zsigmond ne-a trimis o scrisoare deschisă, pe care a intitulat-o „Glasul orfanului către România”. Nu comentăm prezentarea sa. O redăm exact: „Voi împlini 25 de ani pe 4.02.2013... ... Mi-am petrecut copilăria și adolescența în casa de copii ,,Poiana Soarelui”, ulterior numită „Dumbrava Minunată” ca să i se piardă urmele-numele! Suferințele îndurate de-a lungul acestor ani mi-au produs puternice traume de care, nu cred că voi mai scăpa vreodată! Nu-mi doresc să-mi mai amintesc de ele, însă, ceea ce m-a durut cel mai tare este faptul că mi-au furat dreptul de a avea și eu o FAMILIE proprie, o familie adoptivă. Șansa mea de a avea părinți americani, mi-au ,,călcat-o în picioare” baroneasa Emma Nicholson și miliardarul Ion Țiriac. Am avut repartiție guvernamentală în anul 2000 și trebuia să fiu adoptat de către o familie americană. Însă acești doi oameni s-au opus nevoii mele de afecțiune, de iubire, de a avea și eu mamă și tată, părinți, de a fi fericit, de a spune și eu mamă, tată, bunic, bunică, unchi, mătușă. Toate acestea pentru interese obscure, pe care numai cuplul Țiriac - Nicholson îl cunosc! Acești doi «monștri» ne-au tratat ca pe niște obiecte, nu ca pe niște suflete însetate de iubire, afecțiune, mângâiere. Cei de la orfelinatul magnatului Țiriac - când eram mai mici ne mințeau, spunând, că cei care adoptă fac acest lucru ca să ne vândă organele! Noi i-am crezut pentru că eram mici și inocenți și ei erau singurul nostru punct de reper, în care să «avem încredere». Însă, când am început să cresc, mi-am dat seama «că nu tot ce zboară se mănâncă»! Am fost mințiți, înșelați, manipulați. Ei ne-au furat, nu numai dreptul la o FAMILIE, ci și încrederea în oameni. Iată ce au făcut cu noi, ne-au furat copilăria, adolescența, familia, viitorul și multora dintre noi le-au distrus viața, ajungând în stradă, la adăposturi de noapte printre pleava societății contemporane. Ba și mai rău, câțiva, în pușcărie!!! Cu mine, după ce am pierdut cea mai mare și unică șansă de a crește într-o familie proprie, o familie americană care a vrut să mă adopte, Dumnezeu a avut o lucrare deosebită, prin Înalt Prea Sfințitul Laurențiu Streza și întregul colectiv de preoți-profesori, care m-au ajutat și mă ajută să studiez Teologia. Vreau să-L slujesc pe Dumnezeu și, împreună cu credincioșii de pe toata planeta, să-i ajutăm pe orfani și pe cei suferinzi. Port în suflet numele a două persoane foarte dragi mie preotul care este mentorul meu și căruia îi pot spune orice și aleasa lui Dumnezeu pentru a sluji cauza nobilă a nevoiașilor brașoveni. Amândoi vor să rămână în anonimat… Ce s-ar fi ales cu mine, dacă nu m-ar fi luat Dumnezeu în grijă, prin aleșii LUI? Totuși, trăiesc o mare durere, care mă macină zi și noapte: de ce nu se deschid adopțiile internaționale? Sunt zeci de mii de copii abandonați pe care nu-i adoptă nimeni în România! Atunci, fiecare copil abandonat trebuie să aibă șansa unei familii din străinătate. Cei din străinătate nu țin cont de etnie, vârstă, stare de sănătate. Eu nu vreau ca povestea vieții mele și a celor 70.000 de copii abandonați în prezent, neadoptați de familii românești, să se repete! De ce acum nu se uită nimeni la mine când aude că provin din casa de copii? Trebuie să se sfârșească odată pentru totdeauna suferințele orfanilor! Nu pentru mine, ci pentru cei care vor veni după mine, orfani și ei, de culoare ca și mine, să poată avea șansa la o FAMILIE.”