Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 11:34

Ghinionistul Covid 19 e de la Brașov. Vaccinat, infectat, blocat

Autor: George ALDEA

Publicat la 24 mai 2021

Dinu Alupei a ajuns să fie vaccinat și cu Pfizer, și cu Johnson&Johnson, iar acum nimeni nu-și asumă să-i dea adeverința cu care vrea să plece în Grecia. Și ghinion, și o decizie personală proastă, dar și multă lipsă de adaptabilitate a unui sistem, pornind de la medicul de familie, DSP și până la minister

Ghinionistul Covid 19 e de la Brașov. Vaccinat, infectat, blocat

Dinu Alupei, 66 de ani, din Brașov, trăiește după legile lui Murphy experiența vaccinării anti Covid 19. „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost” – el e dovada vie. A fost printre primii care s-au înscris în campania de vaccinare, a făcut prima doză, dar... s-a infectat după 4 zile. Conform protocolului medical, a vrut să-și facă rapelul la 28 de zile de la negativare, dar site-ul celor de la RoVaccinare nu avea categorie pentru el: contul lui era blocat, pozitiv Covid fiind, și nimeni n-a știut ce să facă. Nici STS, nici DSP, nici minister... Plimbat prin sistem, s-a vaccinat la medicul de familie (aici nu trebuia să-l înregistreze în platforma electronică), plus că lui îi mai trebuia o singură doză, și una a făcut-o: cu Johnson&Johnson. Rezultatul: e tot într-o situație „fără capăt”, vacanța din Grecea și-a ratat-o: pentru că a primit două doze diferite de ser, contul său din plaforma de vaccinare e blocat și nu i se poate elibera adeverința.

Telenovelă din martie

Povestea și-a spus-o pe larg, la Libertatea. „Pe 14 martie mi-a venit rândul să primesc prima doză de vaccin Pfizer la un centru din Codlea”, a început să povestească Dinu Alupei. Pentru rapel era programat pe 4 aprilie, dar „pe 1 aprilie am fost depistat pozitiv la COVID și internat în aceeași zi la Spitalul CFR Brașov”, spune Alupei. „Am avut nevoie de oxigen suplimentar, am făcut o formă nici ușoară, nici severă, nu știu dacă prima doză m-a ajutat, probabil că da, fiind hipertensiv și în grupa de risc, dar am ieșit pe picioare din acest spital și nu am ce să reproșez nimic nimănui. Am stat 14 zile în spital, până m-am negativat”, a spus Dinu Alupei.

Brașoveanul a fost externat pe 15 aprilie și a urmat tratamentul acasă pentru încă trei săptămâni, medicii spunându-i că poate relua procedura de vaccinare după 28 de zile de la data pozitivării.

Refuzat politicos la telefon

„Am intrat pe contul meu din platforma RoVaccinare pentru a încerca să mă reprogramez, dar nu am putut să aplic nicio comandă, eram blocat cu mențiunea că am ratat rapelul”. Alupei a pus mâna pe telefon și a sunat la suport la numărul unic precizat în platformă. Operatorul care i-a preluat apelul a spus că ei nu sunt autorizați să intervină în platformă și i-a cerut să revină a doua zi. A revenit și operatorul i-a spus, susține Alupei, că trebuie să reia procedura de vaccinare de la zero, a încercat să-l programeze pentru o nouă primă doză, dar nu a reușit.

Plimbat și de STS

 „Atunci m-am gândit să mă adresez celor de la STS, cei care administrează platforma. Mi-au răspuns imediat la e-mail, dar mi-au transmis că sesizarea mea excede obiectul lor de activitate și că au direcționat-o către DSP Brașov”, a continuat povestea brașoveanul. Pe contul din platforma RoVaccinare bărbatul este blocat, cu mențiunea că a ratat rapelul STS este doar realizatorul platformei. 

Aburit la DSP

Omul a sunat la DSP și după ce a ascultat robotul minute în șir i-a răspuns în final o doamnă, care nu l-a putut ajuta, povestește el. Angajata DSP i-a spus că nu știe cine-l poate debloca în platformă, dar că o să prezinte cazul său superiorilor și că o să revină cu un răspuns.

 „Răspunsul l-am așteptat în van, pentru că nu a venit. Și mi-am spus că dacă tot trebuie să o iau de la capăt cu vaccinarea, ar fi mai bine să apelez la medicul de familie să-mi administreze Johnson&Johnson, care are o doză unică”. Alupei a considerat că urmează astfel sfatul medicilor din spital, cât și expertiza medicului de familie.

O decizie personală proastă, „parafată” însă la medicul de familie

Dinu Alupei și-a sunat medicul și l-a planificat pe 7 mai la ora 14.00. „La cabinet era totul bine organizat. Medicul mi-a luat temperatura și tensiunea și mi-a dat să completez formularele, iar asistenta m-a vaccinat”. „În timp ce mă aflam în sala de supraveghere postvaccinare a venit un domn să-mi spună că nu poate încărca datele mele în sistem, că sunt blocat. A dat câteva telefoane la DSP și a rămas în așteptarea unui răspuns, cert este că am plecat de acolo vaccinat, dar fără adeverința de vaccinare”, a povestit Alupei.

Bunăvoință la Ministerul Sănătății, dar nimic concret. Situația pare că-l depășește și pe secretarul de stat

După trei zile, pe 10 mai, când l-a văzut vorbind la TV pe secretarul de stat Andrei Baciu, brașoveanului i-a venit ideea să-l contacteze pe reprezentantul Ministerului Sănătății. „I-am trimis un mesaj cu cazul meu pe contul de FB și, spre uimirea mea, mi-a răspuns și m-a îndrumat să-mi descarc adeverința de vaccinare de pe adulți.renv.ro. I-am scris că nu a înțeles situația mea, că nu am ce descărca, din moment ce nu figurez ca vaccinat. Baciu m-a întrebat dacă medicul de familie știa că am primit prima doză de Pfizer, i-am spus că da, că alegerea a fost a mea să fac Johnson&Johnson, dacă tot trebuia să reiau procedura de vaccinare, așa cum mi-a recomandat operatorul de la call-center”.

„Baciu a spus că nu crede că așa am fost sfătuit de operator, recomandarea specialiștilor pentru cei aflați în situația mea fiind ca rapelul să fie cu același tip de vaccin. Mi-a cerut apoi numele medicului de familie, telefonul și localitatea, asigurându-mă că o să prezinte cazul meu colegilor și că o să rezolve problema”, a continuat brașoveanul. Secretarul de stat Baciu din MS a revenit după două zile la Alupei cu un mesaj prin care l-a întrebat dacă a fost contactat de cineva, dacă totul e OK. „I-am răspuns că nu. Mi-a transmis că-i pare rău și că o să solicite din nou rezolvarea cazului meu. De atunci, tăcere”.

1 din 4 milioane

 Între timp, brașoveanul a ratat și plecarea în vacanță împreună cu soția în Grecia. „Adeverința de vaccinare reprezintă și drumul spre libertate. Aveam programată plecarea în Grecia, în vacanță, luna mai fiind perioada în care plecăm de regulă, pentru a ne bucura de un soare mai blând. Am anulat vacanța, pentru că nu am vrut să fac teste PCR, dar nu vreau să renunț în a-mi obține adeverința de vaccinare”, a mai spus Dinu Alupei.
Cazul brașoveanului nu e unic, dar e cel mai „complicat”. În februarie, unui român din Gorj i s-a administrat la rapel vaccinul Moderna, în loc de Pfizer. Aceeași încurcătură a pățit-o și un bucureștean, în martie. Au fost incidente izolate, inevitabile într-o campanie care  a atins zilele trecute pragul de 4 milioane de persoane cărora li s-a administrat cel puțin o doză. 


 

+2 -6

Comentarii

'DanaBv'

2021-05-24 07:07:37


'E scandalos ca STS, care administreaza platforma de vaccinare, n-a pus in practica solutii pentru cei care rateaza rapelul, indiferent din ce motive. Ar fi trebuit sa existe de mult posibilitatea reprogramarii pentru rapel, iar sistemul informatic sa permita acest lucru. In ce-l priveste pe domnul Alupei, a fost vaccinat cu J&J, de ce nu primeste adeverinta de vaccinare?! Tot in curtea STS e pisica moarta. In locul lui m-as adresa Avocatului Poporului si Corpului de Control al Primului Ministru. Spre placuta mea surpriza, aceste doua organisme reactioneaza atunci cand sunt alertate.'

'Willy'

2021-05-24 01:53:16


'Eu nu as prea zice ca omul e ghinionist. A doua doza (de Johnson) si-a bagat-o de capul lui, asa ca... Trebuia sa stea, sa rezolve treaba, sa nu stea de vorba cu toti trepadusii care raspund la telefoanele alea. Dar in alta ordine de idei, avand in vedere ca pentru Johnosn este necesara o singura doza, inseamna ca omul nostru este vaccinat complet. Prima tura o trece la pierderi. Asa ca aia sa faca bine si sa ii dea omului adeverinta, in caz contrar se cheama abuz. Cine i-a bagat doza de Johnson, ala raspunde.'

'Eugenia'

2021-05-22 16:05:49


'Eu personal nu as fi bagat in mine alt vaccin, se astepta pina se rezolva problema,,, mai lasati oameni buni vacantele si tineti cont de prioritati.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie