Gheorghe Pană, strungarul din Braşov ajuns ministru

Foto: Ceauşescu în vizită la Uzina „Steagul Roşu”, în 1969, însoţit de primul-secretar al Braşovului, Gheorghe Pană (în spate, lângă Elena Ceauşescu).

Pe Gheorghe Pană schimbarea administrativă din 1968 l-a prins în post ca prim-secretar al Comitetului regional Braşov, devenind prim-secretar al Judeţului Braşov.
Era prahovean, născut în comuna Gherghiţa, în 1927. Provenea dintr-o familie săracă, susţinută de o mama văduvă. Mai avea trei fraţi – un muncitor, un ţăran cooperator şi un croitor – şi o soră care se ocupa tot cu agricultura. La 14 ani, după şapte clase primare făcute la şcoala din sat, s-a angajat ucenic la Rafinăria Româno-Americană, din Ploieşti, unde a învăţat meseria de strungar, scrie Casa Sfatului.
Bolnav incurabil de plămâni, nu este trimis pe front. A urmat trei clase de gimnaziu, la sanatoriul în care era internat pentru TBC. După 23 august, s-a înscris în Sindicat. În primăvara anului 1945 a fost concediat de la întreprindere. S-a angajat imediat la Rafinăria Vega, iar după un an s-a întors la primul loc de muncă. Fiind încadrat în serviciu, nu a mai satisfăcut stagiul militar.

Şcolarizat de partid
Fără studii medii şi superioare, Gheorghe Pană a excelat, ca mai toţi colegii săi de generaţie membri ai PCR, la capitolul „studii politice”. A învăţat la: Şcoala centrală a CC al UTM (1948), Şcoala A.A. Jdanov a CC al PMR (1949) – absolvită cu media 8,  Şcoala superioară de partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (1954-1957). Şi asta nu era totul, după cum evidenţia dosarul de cadre. Preocupat de „completarea studiilor”, a absolvit şi Şcoala medie de cultură generală. Activist dedicat cauzei partidului, a înţeles că noua direcţie politică a ţării îi oferea o cale sigură de parvenire. Dosarul de cadre al UTM Prahova îl prezintă ca un om orgolios, dar cu un devotament ieşit din comun.

Şef la propagandă şi agitaţie
Momentul-cheie în ascensiunea sa politică a fost trecerea sa în organizaţia de Bucureşti. Atunci, în februarie 1958, a fost numit şef al Secţiei de Propagandă şi Agitaţie, fiind cooptat membru al Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti. Este, apoi, pe rând, membru al biroului Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti (febr. 1958–1959); secretar cu probleme de propagandă şi agitaţie al Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti (1959–febr. 1964); adjunct al şefului Secţiei propagandă şi agitaţie a C.C. al P.M.R./P.C.R. din 23 octombrie 1964. De aici este trimis la Braşov, în 28 noiembrie 1966, ca prim-secretar al Comitetului regional, transformat, 1968, în Comitet judeţean de partid.
La Braşov, în timpul mandatului său, este terminată aripa nouă a Hotelului Carpaţi, a cărei construcţie începuse în 1962, după demolarea unei biserici reformate. Tot în perioada în care Pană era prim-secretar la Braşov, a avut loc prima ediţie a festivalului de muzică „Cerbul de Aur”.

Începe exportul saşilor
În 1967, ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu, a semnat la Bonn actele privind stabilirea de relaţii diplomatice între Republica Socialistă România şi Republica Federală Germania. Partea română a cerut ca Germania occidentală să pătească o taxă pentru fiecare cetăţean de origine germană care primea viza de emigrare. Între 1967 şi 1989 se estimează că au părăsit România, prin această formă de schimb, circa 200.000 de persoane. De pe teritoriul actualului judeţ  Braşov, de la o populaţie de peste 50 de mii de saşi în perioada interbelică, s-a ajuns după 1990 la puţin peste 10 mii.
Gestionată de Securitate şi sub directa oblăduire a organelor de partid, emigrarea saşilor, aflaţi în Braşov de sute de ani, a început în timpul mandatului de prim secretar al lui Gheorghe Pană. „Exportul” saşilor nu a însemnat doar îmbogăţirea cu valuta a statului român, ci şi o spoliere a averii celor plecaţi. Mulţi securişti şi activişti de rang înalt s-au împroprietărit, pe sume derizorii, cu vile de lux.

Stil „sentimental” de conducere
Stilul de conducere al lui Gheorghe Pană este dezvăluit de un alt important nomenclaturist, Dumitru Popescu, în cartea sa de memorii „Cronos autodevorându-se”: „Nu avea suflet rău, dar rigorile muncii nu-i permiteau să fie cât de bun ar fi putut. Pe cei simpatizaţi îi ducea în cârcă şi-i acoperea cu statura lui scundă, bine zidită însă, de sportiv practicant. Când lua cuvântul prin şedinţe, nu ataca, ci adopta un ton implorator, rugându-se de toată lumea să înţeleagă, să facă o excepţie, să rezolve pozitiv cazul susţinut de el. De unde i-o fi venit convingerea că poate răzbi prin sentimentalism, într-o lume a criteriilor fixe, nu ştiu. Culmea e că uneori reuşea să obţină în modul acesta, extrem de fragil, un neverosimil câştig de cauză (…) Suferea de carenţe educaţionale, ca toţi muncitorii, era ipocrit, mai ales când, terminând să se plângă pe sine, începea să deplângă soarta ta, sau invers, autominimalizându-se”.
De mai multe ori cerea ajutorul celor mai şcoliţi, invocând limitele lui intelectuale, explicând că, datorită condiţiilor grele în care s-a format, i-a lipsit timpul pentru lectură.

Umilit public de Elena Ceauşescu
A revenit, după trei ani, pe funcţie, în Capitală, ca membru al Consiliului de Stat. În aceeaşi perioadă, la începutul anilor ’70, a „crescut” constant în funcţii. A devenit membru al Consiliului Apărării, preşedintele Consiliului organizării economico-sociale, preşedintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, ministru al Muncii. Din 1980, a exercitat funcţia de primar al Bucureştiului.
Aprig susţinător al lui Nicolae Ceauşescu, în perioada în care a avut poziţia de conducere administrativă a Bucureştiului, în oraş au avut loc schimbări uriaşe, demolări şi reconstrucţii care au schimbat complet Capitala. După 1985, a fost trecut apoi pe linie moartă. Motivul ar putea fi dispreţul Elenei Ceauşescu. Pană s-a plâns prietenilor apropiaţi că „tovarăşa” îl hărţuieşte. Se întâmpla chiar ca Elena Ceauşescu să strige în public la el – ditamai secretarul organizatoric, primar al Capitalei sau ministru al Muncii – ca la un băiat de prăvălie: „Pană, de ce faci aia? Tu nu vezi că eşti prost?”. „Da, tovarăşa Lenuţa!”, răspundea umil, apoi întreba cu jumătate de gură: „De ce sunt prost, tovarăşa Lenuţa?”. „Hă, hă, hă, Pană ăsta s-a prostit de tot”, continua Ceauşeasca să-l facă de râs în faţa altor activişti.

Judecat în lotul CPEx
În deceniul al IX-lea a păstrat calitatea de membru al CC şi al CPEx, dar a funcţionat doar ca activist în Comitetul municipal de partid Bucureşti (martie 1985) şi preşedinte al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare (1986). Doar pentru câteva luni, în 1986, a părut că va reintra în graţia „Tovarăşului”, fiind numit temporar în fruntea Ministerului Industriei Alimentare şi a Achiziţionării Produselor Agricole.
Judecat şi condamnat după revoluţie în procesul „Lotului CPEx”, lui Gheorghe Pană i se face şi o expertiză psihiatrică. Conform dosarului penal nr. 88/P/1990, liderul comunist nu era nici pe departe un „prostănac”, având un IQ de 111. Expertiza medicală constată că este grav bolnav, fiind eliberat în 1996.
A fost căsătorit cu Antoaneta Burăh-Lupu, pe numele de fată, cu care a avut o fiică, Luminiţa.

Foto: Tovarăşul prim-secretar Gheorghe Pană, într-o vizită în comuna Mândra.

Foto: 15 aprilie 1977: Gheorghe Pană (al doilea din grup) a fost decorat de Nicolae Ceauşescu, la împlinirea vârstei de 50 de ani.

Foto: Gheorghe Pană, în mijlocul tribunei oficiale de pe bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej (actualul Eroilor), salutând defilarea „oamenilor muncii” din Braşov, în 1968.