Gheorghe Costin: „Îmi place să dirijez. Şi dacă m-aş naşte din nou, tot asta aş face!”

În această seară, de la ora 19.00, melomanii braşoveni au şansa de a asculta un concert dirijat de maestrul Gheorghe Costin, în care solist este violonistul Florin Ionescu Galaţi. Programul Concertului de vineri cuprinde lucrări de G. Rossini – Uvertura la opera „Semiramide”, A. Corelli – „la Foglia”, G. B. Pergolesi – Concert pentru vioară şi orchestră, R. Wagner – Preludiu şi Moartea Isoldei din opera „Tristan şi Isolda” şi R. Strauss – Suita „Cavalerul Rozelor”.
Cu o carte de vizită impresionantă, de o admirabilă ţinută profesională şi o deosebită eleganţă a gestului, Gheorghe Costin a cucerit publicul meloman oriunde a concertat.
Despre programul din această seară spune că „programul în general îl fac în funcţie de piesele pe care le cântă solistul. Maestrul Florin Ionescu Galaţi propune două lucrări preclasice, două bijuterii muzicale. Este vorba despre Concertul în si bemol major de Pergolessi şi «La Foglia» de Corelli, două lucrări de referinţă în literatură muzicală violonistică care sunt cântate cu plăcere de către violonişti şi nu sunt prea mulţi care să facă asta. Îmi place să am o simbioză cu solistul, nu să-l acompaniez. Îmi place să păşesc împreună cu el pe scenă şi în muzică. Împreună este cuvântul care leagă şi armonizează totul”.

Despre mentorii săi: „erau oameni”
Studiile muzicale le-a început în oraşul natal, Baia Mare, apoi a studiat la Conservator. Profesorii săi, înainte de orice, erau „oameni”, îşi aminteşte maestrul. „Am avut parte de profesori extraordinari. Despre toţi profesorii mei nu pot decât să vorbesc la un mod pentru care cuvântul superlativ este un cuvânt comun. În primul rând au fost oameni. Toţi maeştrii mei au fost extraordinari şi desigur că dublat de specialitatea fiecăruia în parte şi-au adus propria contribuţie. Majoritatea dintre ei au fost compozitori. La orchestraţie l-am avut pe maestrul Aurel Stroe – compozitor, pe maestrul Dan Constantinescu, la compoziţie – armonie, tot compozitor, la forme muzicale - pe maestrul Ştefan Niculescu, şi el compozitor... oameni grei, oameni cu şcoală!”
Maestrul povesteşte că de la început şi-a dorit să dirijeze, însă a ales compoziţia pentru a ajunge acolo unde dorea el. „N-am să regret că am făcut compoziţie. Consider că un dirijor trebuie să cunoască şi meseria de compozitor. Altfel dai naştere partiturii compozitorului respectiv. Eram o mână de oameni. De fapt eram 7 - 4 compozitori şi 3 muzicologi. Eram foarte puţini acolo, dar când apăream în faţa acelor coloşi, nu puteam decât să facem reverenţe în faţa a ceea ce ştiau ei. Ca şi informaţie erau un Amazon. Erau ca un fluviu de informaţie care se revarsă continuu. Ieşeai stors de la ore. Trebuia să procesezi atât de rapid... eram toţi ca un burete. Absorbeam informaţia pe care o primeam. Eram aşa o echipă frumoasă! Eram ca o adevărată familie. (...) Mă consider un privilegiat al sorţii pentru că am avut parte de astfel de maeştri. Maestrul Ciocan la semiotică, maestrul Buceanu la dirijat. Erau nişte oameni formidabili. Consider că am primit un dar pe care îl împărtăşesc cu drag celorlalţi. Dacă văd că cineva este interesat, atunci sigur că şi eu sunt motivat să dau şi mai mult din mine. Când profesorii intrau la ore, totul părea obişnuit. Cel puţin până puneam prima întrebare. Apoi totul se dezvolta atât de tare, încât devenea un arbore Sequoia de informaţie. Am trăit o altă lume. Eram de-a dreptul fascinaţi. Totul era în progresie geometrică. Era ceva formidabil. Erau un model pentru noi. Iar eu, la rândul meu, nu pot să fiu decât aşa. Dacă poţi să iei ceva de la mine şi se mulează pe spiritul tău, eu ţi-l dau, ţi-l împărtăşesc. Şi dacă pot să-ţi fac un bine şi simţi că-ţi foloseşte în viaţa muzicală sau în ceea ce faci, eu dau cu tot dragul”, a mărturisit artistul.

Cu orchestra din Braşov „se pot face lucruri foarte bune şi foarte grele”
Despre Orchestra braşoveană spune că este una de „o foarte bună calitate umană şi profesională”. „Mă simt foarte bine în faţa orchestrei. Sigur că atunci când ai în faţă o orchestră bună, te obligă. Te determină să cauţi în tine şi dai din tine tot ce ai mai bun. Vedeţi, ei au şansa să aibă instrumentul aproape de ei, să-l simtă; ei îl au în mână şi în suflet. Eu în suflet îi am pe ei. Ei sunt instrumentul meu! Eu trebuie să am grijă de ei, să păstrez acea apropiere, acea armonie în care toţi simţim vibraţia. Noi începem să ne tatonăm, dar doar împreună putem reuşi. Acest împreună este foarte important. Nu e ceva ce se face cu rigla, e vorba de sensibilitate, de nişte vibraţii. Menirea unui dirijor este de a-şi aduce în sufletul lui instrumentul. Dacă nu ai sinceritate faţă de oamenii din orchestră, ei te simt. Nici n-apuci să dai timpul întâi... ei deja din anacruză, din respiraţie te-au fotografiat, dacă eşti în muzică sau eşti paralel cu muzica. Au această putere de a te scana încât nu îţi vine să crezi. Şi eu, ca dirijor, simt că ei fac asta. Este o chestiune nativă”.
Orchestra de coarde este una foarte bună, crede dirijorul Gheorghe Costin. „Să nu uităm că această orchestră a fost şcolită de maestrul Ilarion Ionescu Galaţi, singurul violonist român care a cântat cu maestrul Enescu la radio Concertul de Şostakovici, op. 99. Foarte greu concert! Ca solist! Daţi-vă seama cum e când în faţa orchestrei apare un om de un astfel de calibru! Am avut şansa şi privilegiul de a sta de vorba cu maestrul Galaţi. În acest puţin timp am absorbit toată informaţia pe care mi-a dat-o dumnealui. Astea sunt nişte lucruri pe care le porţi în tine toată viaţa. Nu e ca şi cum ai ieşit pe uşă şi ai uitat. Asta porţi în sinele tău. Îmi place să dirijez. Şi dacă m-aş naşte din nou, tot asta aş face!”, a mai spus acesta.