Genunchiul olandez

Chiar nu înţeleg de ce se face atâta tevatură pe seama operaţiei la genunchi a lui Ponta în Turcia, pusă faţă în faţă cu operaţia la genunchi a soţiei ambasadorului olandez, efectuată în România?! La urma-urmelor, amândoi s-au operat în străinătate! Care-i diferenţa?

Postarea pe facebook a diplomatului olandez a fost, fără îndoială, una polemică. Şi a lovit într-unul dintre cele mai dureroase locuri ale sistemului public: sănătatea. Un sistem prost gândit, prost administrat, transformat într-o veritabilă gaură neagră bugetară care înghite bani cu nemiluita fără a produce nimic. În special calitate.

Nu e prima dată când demnitarii români îşi arată pe faţă neîncrederea în sistem şi refuză să se lase în grija lui. Înaintea lui Ponta au mai făcut-o Băsescu – cu noada şi Tăriceanu – cu un alt genunchi julit într-un accident de motocicletă. Amândoi s-au dus la Viena, noua Meccă a îmbogăţiţilor români, unde de cele mai multe ori sunt trataţi de medici români, dar în stabilimente austriece. Pe Băsescu chiar medicii noştri l-au trimis acolo, mărturisindu-şi neputinţa de a-i asigura în ţară cele mai bune condiţii de tratament. A spus-o, la vremea respectivă, însuşi ministrul Sănătăţii, Nicolăescu, deşi nu era medic, dar ştia foarte bine ce se întâmplă prin spitalele noastre.

Veţi spune, poate, că ceva s-a mai schimbat prin instituţiile medicale româneşti din 2005-2006 când au avut loc aceste intervenţii. Cu siguranţă că s-a schimbat, iar faptul că diplomatul olandez nu şi-a făcut nevasta pachet să o trimită la el în ţară spune ceva. Mă întreb, totuşi, dacă nu era ambasador, ar fi avut aceeaşi încredere în sistemul medical românesc – şi aici pun accentul nu atât pe intervenţia chirurgicală propriu-zisă, cât pe atenţia şi solicitudinea cadrelor  medicale în general, capitolul la care suntem într-o continuă şi grea suferinţă.

Victor Ponta a ales această soluţie – zice el pe Facebook – ca să aibă linişte şi să nu-l copleşească reporterii să-l întrebe de ce s-a dus la Baku şi pe cine va pune ministru la Transporturi. A ales, de fapt, o tergiversare a lucrurilor, la adăpostul recomandărilor medicale putând să-şi acorde un răgaz ca să gândească mai bine următorii paşi pe care-i are de făcut. Iar lăsarea ţării în grija lui Oprea reprezintă un răspuns subtil la şantajul acestuia cu Codul Penal: el va fi cel care discută cu delegaţia FMI problemele spinoase ale Codului Fiscal şi ale reducerilor de taxe în care Fondul nu crede de fel. În acelaşi timp îşi lasă colegii din PSD să-şi consume umorile şi frustrările generate de cedările continue în faţa unui aliat în care nu poţi avea încredere. Nu trei-patru săptămâni, cât ne informează Dragnea că ar avea nevoie să se pună pe picioare, dar măcar o săptămână va avea la dispoziţie premierul ca să-şi evalueze posibilităţile de a rămâne în picioare…