Gara, cu totul alta!
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 17 iunie 2009
Circulația în fața Gării Brașov și în zonele laterale se va face de acum după noi reguli. Ieri au fost finalizate toate lucrările de resistematizare a perimetrului, Comisia de Circulație a aprobat deja acest nou plan de acces auto în zona Gării, iar Consiliul Local îl va aproba în ședința următoare
Circulația în fața Gării Brașov și în zonele laterale se va face de acum după noi reguli. Ieri au fost finalizate toate lucrările de resistematizare a perimetrului, Comisia de Circulație a aprobat deja acest nou plan de acces auto în zona Gării, iar Consiliul Local îl va aproba în ședința următoare. Astfel, au fost reamenajate peroanele pentru călătorii cu transportul public în comun și s-a mai creat un al treilea astfel de tronson pentru autobuze. După această amenajare, urmează o parcare, care este destinată doar celor care au treabă în Gară, nu și taximetriștilor. Acestora le-a fost amenajat un loc special, în partea dreaptă a clădirii. Acolo au fost amenajate 70 de locuri de parcare, pe trei tronsoane. Astfel, taximetriștii nu vor mai avea acces în fața Gării. Ei vor intra pe accesul spre Unirea Shoping Center, după care vor aștepta clienți în locurile special amenajate lângă Gară. Stația de taximetre va fi semnalizată pentru călători încă de la ieșirea din clădire.
„Am igienizat zona, am încercat sistematizarea ei și fluidizarea traficului, pentru a da un aspect civilizat Gării Brașov. Trebuia să ordonăm puțin lucrurile. Taximetriștii să stea într-o parte, cei cu transportul privat de persoane în altă parte, iar transportul în comun să nu fie bruiat de acestea”, ne-a declarat primarul George Scripcaru, care ieri a discutat cu adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, Ioan Aron, și i-a solicitat ca polițiștii de la Poliția Rutieră să ajute la respectarea noilor reguli din zonă.
Călătorii și cei care îi însoțesc au 200 de locuri de parcare la dispoziție
Atât în fața Gării, cât și în partea dreaptă, lângă stația de taximetre, au fost amenajate în total 200 de locuri de parcare. Aceste locuri sunt cu plată și sunt în administrarea firmei P&P. Tot această firmă a realizat și finanțat amenajările, marcajele și barierele.
În principal, sistematizarea ține de amenajarea de zone speciale pentru taximetriști. Tariful de parcare este același ca în zona centrală a orașului, respectiv 1,5 lei/oră.
Autobuzele vor ieși din Autogara 1 pe lângă Sala Sporturilor
În ceea ce privește accesul în și din Autogara 1 al autobuzelor, și aici au survenit modificări. Astfel, autobuzele vor intra tot prin fața complexului My Place, dar nu vor mai ieși prin fața Gării Brașov, ci pe strada spre Sala Sporturilor, care va avea sens unic. Iar în zona Sălii Sporturilor pe Bulevardul Gării va fi amenajată o trecere de pietoni, astfel încât să fie facilitat accesul spre Poștă. Cei care vin dinspre Gară vor avea posibilitatea de a face la stânga, înainte de trecerea de pietoni, pentru a ajunge la Poștă. Probleme vor avea autobuzele și microbuzele de transport interjudețean de persoane care, dacă nu vor avea toate documentațiile în regulă, nu vor mai putea opri în Autogara 1. „Până acum, mulți pretindeau că opresc temporar aici, dar, de fapt, desfășoară o activitate de transport în toată regula, iar Gara Brașov ținea loc de stație. Cine face transport trebuie să corespundă legii, să aibă licență, acord din partea municipalității pentru stații de îmbarcare/ debarcare, un grafic de desfășurare a curselor și toate celelalte. Nu zic că nu trebuie să se desfășoare această activitate, dar trebuie să se desfășoare potrivit legii”, a precizat primarul Scripcaru.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu