Gânduri de Întâmpinare

Domnul a fost aşteptat de către cei care cunoşteau profeţiile Vechiului Testament despre venirea unui Mântuitor. A fost proorocit şi a fost întâmpinat, la 40 de zile după Naşterea Sa minunată, de doi oameni minunaţi: Simeon şi Ana, un bătrân drept şi o proorociţă. Întâmpinarea frumoasă a unui Prunc de către doi oameni care aşteptau cu nădejde venirea Acestuia a lăsat în urmă una dintre cele mai frumoase rugăciuni ale Bisercii. Dreptul Simeon, când L-a văzut pe Cel aşteptat, a spus aşa: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).
Această frumoasă rugăciune exprimă adevăruri înalte. Unul dintre ele este cel legat de credinţa că Pruncul venit, Pruncul întâmpinat şi ţinut în braţe, este Mesia Cel aşteptat. El este, aşa cum propovăduieşte Biserica de veacuri, Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Dreptul Simeon anticipează prin această rugăciune conştiinţa Bisericii lui Hristos şi mărturisirea pe care credincioşii acesteia o fac: Hristos este Mântuitorul şi comuniunea în veşnicie cu El este scopul vieţii creştine.
Al doilea aspect desprins din rugăciunea Bătrânului Simeon este cel personal. Potrivit tradiţiei, Dreptul Simeon este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus în Alexandria, Vechiul Testament în limba greacă (Septuaginta).  În timp ce acesta traducea din cartea proorocului Isaia, când a ajuns la cuvintele profetice „Iată Fecioara va  lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel (Isaia 7, 14), Simeon a crezut că s-a strecurat o greşeală în text. Această părere l-a făcut să schimbe textul, scriind că „o femeie tânără...” va naşte, nu o fecioară. Însă, un înger al Domnului i s-a arătat şi i-a spus că nu se va săvârşi din viaţă până când nu va vedea el însuşi împlinirea acestei profeţii. Conform datelor istorice Septuaginta a apărut în Alexandria în secolul III î.Hr., în vremea domniei regelui egiptean Ptolemeu al II-lea Filadelful. Aceasta înseamnă că Bătrânul Simeon a trăi în jur de 300 de ani pentru a vedea personal împlinirea profeţiei. Aceasta explică şi „naşterea” acestei frumnoase rugăciuni care redă exprimarea nădejdii personale în mântuirea sufletului şi în comuniunea cu Dumnezeu în veşnicie. O nădejde pe care fiecare creştin este chemat să o trăiască, alături  de credinţa în Dumnezeu şi de dragoste, această triadă a virtuţilor înălţătoare cu adevărat către Împărăţia lui Dumnezeu. Cel care ajunge să spună „Acum slobozeşte...că văzură ochii mei mântuirea Ta...” a văzut rostul, împlinirea vieţii în căutarea şi găsirea Împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum Dreptul Simeon a cerut dezlegare din această viaţă, pentru a-L vedea pe Cel aşteptat în veşnicie.