Gafa nediplomatică a lui Iohannis

Performanţa preşedintelui Iohannis care, l-a întâlnirea cu omologul său ucrainean i-a vorbit îndelung şi insistent acestuia despre corupţie şi despre cum trebuie luptat cu aceasta, este demnă de analele marilor gafe diplomatice. Românii au o vorbă pe care nu sunt sigur că o împărtăşesc şi vecinii noştri de la răsărit: să vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Deja spânzurat, sau în curs de a se definitiva operaţiunea. Dacă Poroşenco avea umor, ar fi trebuit să îi răspundă prezidentului nostru în aceeaşi manieră: relatându-i despre cum combat autorităţile ucrainene abuzurile şi falsurile din retrocedarea imobilelor şi cum cei aflaţi în asemenea situaţii sunt obligaţi să returneze banii din chirii.  Ar fi fost chit.
Prietenia româno-ucraineană este o ficţiune. Nu ne-am avut niciodată bine cu urmaşul "marelui frate" moscovit, pe când acesta a luat-o pe cont propriu. Moştenitor al aroganţelor şi orgoliilor panslaviste, vecinul nostru a ţinut mereu să ne arate că este mai mare şi mai puternic decât noi. Episoadele cu canalul Bâstroe din Deltă, sau cu platoul continental al Mării Negre sunt doar cele mai cunoscute. Au mai fost nenumărate altele între care interdicţia predării şi folosirii limbii române de către minoritatea bucovineană, aplicate de proaspătul guvern rezultat după răsturnarea lui Viktor Ianukovici şi instaurarea autorităţilor "democratice" îşi spune cât se poate de clar ce esenţă are acţiunea pro-occidentală. La kiev nu a fost nici pe departe vorba despre un conflict între oligarhi şi iubitorii de democraţie: s-au confruntat două aripi ale aceleaşi oligarhii care a pus mâna pe ţară şi pe resursele ei. Poroşenko a fost extras de occidentali din jobenul portocaliu din calitatea sa de "rege al bomboanelor de ciocolată" şi nu în aceea de cavaler neprihănit al libertăţilor omului. Salvarea noii puteri a venit din conflictul cu Rusia, care a direcţionat atenţia publică dintre legalism şi democraţie spre naţionalism. Sprijinul occidental nu se datorează iluziei că Ucraina ar putea deveni peste noapte un stat democratic, ci interesului de a menţine o suliţă în coasta Rusiei. Pe acest palier se consumă şi prietenia şi colaborarea româno-ucraineană. Suntem alături de ei nu pentru că i-am iubi sau i-am preţui, ci pentru că ne obligă aparteneţa la blocul NATO şi parteneritele occidentale. Poziţia pe care România a fost practic obligată să o accepte ne măreşte în mod exponenţial vulnerabilităţile geostrategice în ciuda "pălăriei" şi scutului Nord-Atlantic oferit drept tinţă ruşilor.
Vizita la Bucureşti a preşedintelui ucrainean a fost una de complezenţă fără resorturi practice. De aici, probabil, şi criza de idei din discursul lui Iohannis care pare să fi dorit să capteze admiraţia omologului său spre o temă de care acesta se fereşte ca dracul de tămâie...