Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 02:18

Frontul Făgăraş: Şedinţă cu „ultraşi”, bătăi, Poliţie şi Salvare în Consiliul Local

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 03 noiembrie 2022

Patru consilieri locali au ajuns la spital, după o ceartă cu îmbrânceli la finalul dezbaterii unor proiecte de hotărâre

Frontul Făgăraş: Şedinţă cu „ultraşi”, bătăi, Poliţie şi Salvare în Consiliul Local

Făgăraşul a devenit, la propriu, un front în care se confruntă taberele politice locale, respectiv primarul municipiului, Gheorghe Sucaciu şi mai mulţi consilieri locali. Până acum, cele două tabere s-au confruntat verbal, în principal în timpul şedinţelor de plen, însă marţi seara (1 noiembrie), după un plen convocat de edil s-a ajuns chiar la bătaie, iar patru consilieri au ajuns în spital. Cel puţin asta spun consilierii locali FDGR, USR şi PNL din Făgăraş. De cealaltă parte, primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu (PSD), spune că nu a fost nicio bătaie.

Galerie de „ultraşi”, panouri prin oraş
Concret, miercuri, 2 noiembrie, dimineaţa, reprezentanţii PNL Făgăraş au anunţat că 4 consilieri, respectiv preotul Johannes Klein (Forumul Democrat al Germanilor din România), Lucian Cupu (PNL), Corina Polmolea (PSD) şi Marius Ludu (PSD), „au ajuns la spital după o şedinţă a Consiliului Local Făgăraş. Toţi cei patru au fost agresaţi verbal şi bruscaţi de susţinători ai primarului Sucaciu. Acesta îndemna încă de dimineaţă (marţi dimineaţa, n.r.) făgărăşenii să vină la Casa de Cultură (locul de desfăşurare a şedinţei extraordinare de plen programată pentru data de 1 noiembrie, începând cu ora 18.00) în număr mare. A făcut asta din dorinţa de a-i forţa pe consilieri să voteze după cum vrea el. Ba mai mult decât atât, primarul Sucaciu a amplasat panouri ale «ruşinii» în oraş prin intermediul cărora a încercat să inducă o stare de tensiune în comunitate. Niciodată, în ultimii 30 de ani, nu s-a întâmplat să intervină Poliţia în şedinţa Consiliului Local Făgăraş. Niciodată un primar nu şi-a chemat susţinătorii ca într-o galerie de fotbal pentru a urla, pentru a face presiuni şi pentru a intimida consilierii. Niciodată, nimeni nu a folosit violenţa fizică sau verbală pentru a determina consilierii să voteze cum doreşte primarul sau oricine altcineva. Niciodată nu a fost bruscată o femeie care deţine un mandat de reprezentare în Legislativul oraşului. Niciodată nu a fost bruscat un consilier care este preot în viaţa de zi cu zi”, au anunţat reprezentanţii PNL Făgăraş.

Sucaciu: autor moral, instigator la ură şi violenţă
Tot miercuri, Organizaţia Judeţeană PNL Braşov a transmis un comunicat de presă prin care l-a acuzat pe primarul Făgăraşului că „a instigat la ură şi violenţă, fiind autorul moral al actelor de agresiune fizică şi verbală din Consiliul Local Făgăraş. Patru consilieri locali au ajuns la spital, după ce au fost agresaţi de persoane din «echipa de zgomote şi violenţe» mobilizată de primar. Alţi consilieri locali au scăpat doar cu agresiuni verbale. «Vina acestora»? Faptul că au votat cum le-a dictat conştiinţa, refuzând să voteze la comanda primarului. O «crimă de lezmajestate», pentru care numitul Sucaciu Gheorghe şi-a asmuţit mardeiaşii asupra lor, după ce a amplasat în oraş panouri cu fotografiile şi numele consilierilor locali care au refuzat să fie piese din maşina de vot pe care şi-o dorea. Este un mod de a proceda ce denotă primitivism, lipsa unei educaţii democratice şi o mentalitate dictatorială”. De asemenea, reprezentanţii PNL Braşov au anunţat că în cursul zilei de joi vor face publice fişele medicale ale celor patru consilieri.

„Aşa este condus Făgăraşul din 2016 încoace”
Tot referitor la incidentele din 1 noiembrie, consilierul local Cristina Paicu (USR) a scris marţi seara pe reţelele de socializare că „aşa s-a terminat şedinţa de consiliu local Făgăraş de astăzi la Casa de Cultură: 4 consilieri agresaţi fizic şi verbal de 2 cetăţeni care participau la şedinţă. În momentul de faţă colegii consilieri sunt la Poliţia Făgăraş pentru declaraţii. Nu pot să nu-mi exprim indignarea pentru oprobriul   la care suntem supuşi în mod continuu de către primarul pesedist Gheorghe Sucaciu deoarece nu-i votăm unele proiecte cum doreşte dumnealui. Un lider uneşte, nu dezbină, nu incită la ură. În seara asta s-au văzut consecinţele manipulării, minciunii. Aşa este condus Făgăraşul din 2016 încoace”.
Pe de altă parte, printr-un comunicat de presă, USR Braşov i-a solicitat primarului „delimitarea fermă şi imediată faţă de orice fel de agresiune din partea susţinătorilor săi. De asemenea, îi cerem să evite orice gesturi şi declaraţii din sfera incitării la ură şi a abuzului de putere. Singura soluţie pentru Făgăraş este revenirea la dialog, iar primarul PSD trebuie să trateze Consiliul Local conform rolului şi prevederilor din Codul Administrativ. Totodată, consilierii trebuie să primească răspunsuri şi acte pe baza cărora să poată lua decizii bine fundamentate”.

Ca „în vremurile staliniste”
După incidentele de la Făgăraş, o reacţie a avut şi FDGR Braşov, care l-a acuzat pe primarul PSD al municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu că „intimidează opoziţia aleasă în mod democratic în Consiliul municipal pentru a obţine votarea proiectelor propuse de el. Este inadmisibil şi aminteşte de vremurile staliniste, ca persoane din public, care asistă la şedinţa consiliului local, să agreseze fizic şi verbal consilierii care au altă părere decât primarul, aceştia exercitându-şi drepturile conferite prin lege. Deoarece pentru două proiecte propuse nu s-au pus la dispoziţia consilierilor documentele explicative, iar cei 10 consilieri ai opoziţiei nu au vrut să voteze în necunoştinţă de cauză, primarul Sucaciu a convocat 5 şedinţe «de îndată», motiv pentru care Johannes Klein, consilier FDGR şi prim-preot evanghelic în Făgăraş, a citit în şedinţa de luni, 31 octombrie (când a mai fost o şedinţă de plen, n.r.) o notificare prin care reclama un abuz al «şedinţelor de îndată» din partea primarului, notificarea fiind semnată de 9 consilieri. Fără a pune documentele solicitate la dispoziţie, primarul a convocat o nouă şedinţă de consiliu în data de 1 noiembrie, în care persoane prezente la şedinţă au început să vocifereze şi să agreseze verbal şi fizic pe mai mulţi consilieri, printre care şi pe consilierul Johannes Klein”.

„Am fost lovit, dar nu foarte tare”
Pe de altă parte, Johannes Klein, unul dintre consilierii care a ajuns la spital a declarat pentru presa din Făgăraş că „am fost lovit, dar nu foarte tare, am fost împins, scuturat de o persoană. Problema e una mai mult de ordin psihic. A mai fost un domn care a vorbit extrem de urât către mine, cu tentă sexuală. Am mers la spital într-un control să vedem care sunt cauzele şi acolo m-au depistat cu hipertensiune. La spital, am ajuns în jurul orei 21-21.30, când am rezolvat cu Poliţia, pentru că am mers la sediul Poliţiei, unde am dat declaraţie. Am ajuns la spital, unde mi s-au făcut analizele. Şi atât mie, cât şi doamnei Polmolea, ne-a ieşit hipertensiune”.

Ce spune primarul
De cealaltă parte, primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu, a declarat că nu a fost nicio bătaie şi a precizat că a discutat cu reprezentanţii Primăriei Făgăraş, de unde i s-a comunicat că la „Urgenţe” nu a ajuns niciun consilier local care să prezinte urme de violenţă. „Am convocat şedinţa pentru a supune aprobării Consiliului Local prelungirea perioadei de implementare a proiectelor prin bugetarea participativă. Am ales ca loc de desfăşurare Casa de Cultură, unde cetăţenii interesaţi au putut să vină pentru a asista la dezbaterea proiectului. Ordinea de zi a şedinţei de plen nu a fost aprobată, consilierii au început să iasă din sală, iar oamenii au devenit indignaţi şi au început să le ceară explicaţii. Eu am rămas în sală, împreună cu mai mulţi colegi din Executiv, pentru a le prezenta cetăţenilor proiectele şi celelalte documentaţii. În sală nu a fost nicio bătaie şi nici afară”, a declarat primarul.
Acesta a mai spus că una dintre cele două persoane acuzate de agresiune l-a criticat de nenumărate ori.

Dosar penal pentru lovire şi alte violenţe
Poliţia Braşov preluat cazul, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Braşov declarând că pentru publicaţia Salut Făgăraş: „Cu privire la aspectele solicitate, vă comunicăm faptul că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Făgăraş efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor”.
Pe de altă parte, conform aceleiaşi publicaţii, nu a fost înregistrată nicio plângere în acest sens până miercuri, 2 noiembrie, susţine procurorul Adina Peptea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş.

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie