Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
FOTBAL
Publicat la 22 august 2023
Primăria Municipiului Braşov, deţinătoarea brandului FC Braşov, şi echipa suporterilor braşoveni, SR Braşov, înfiinţată în vara anului 2017 pentru a duce mai departe tradiţia stegară, au ajuns la un acord de colaborare în privinţa desfăşurării activităţii clubului în sezonul 2023-2024.
„Pornind de la situaţia actuală a fotbalului braşovean, de la absurditatea de a avea două echipe cu aceleaşi culori şi revendicatoare ale aceluiaşi palmares şi brand, şi de la nevoia de a uni toate resursele într-un proiect puternic, capabil să ducă mai departe tradiţia fotbalului braşovean, cele două cluburi anunţă demararea proiectului de reunire - UN ORAŞ, O ECHIPĂ”, au transmis cei de la FC Braşov, echipă care tocmai a fost retrogradată în Liga a 3-a din cauza problemelor cu licenţa.
În consecinţă, primul pas este reprezentat de retragerea din campionatul Ligii a 3-a a echipei de seniori a FC Braşov - Steagul Renaşte, activitatea clubului urmând să se desfăşoare în sezonul 2023-2024 exclusiv la nivel de copii şi juniori. O parte dintre cei mai promiţători juniori ai FC Braşov - Steagul Renaşte vor fi promovaţi în lotul de seniori al SR Braşov, echipa îmbrăţişată de comunitatea locală de suporteri ca fiind continuatoarea morală a „Steagului”.
Buget comun, „realist pentru cerinţele Ligii a 3-a"
Conducerea clubului SR Braşov şi reprezentanţii Primăriei Municipiului Braşov vor lucra în săptămânile care urmează la definitivarea unui buget comun, cât mai realist pentru cerinţele Ligii a 3-a şi pentru continuarea, consolidarea şi dezvoltarea Academiei FC Braşov, în care implicarea suporterilor să fie în continuare unul dintre pilonii proiectului. Totodată, va fi elaborat şi un nou statut, care să ofere autorităţilor locale şi mediului privat de afaceri oportunităţi cât mai simple şi directe de a face parte din structura de conducere a clubului, pornind de la următoarele principii: transparenţă în privinţa utilizării bugetului, reprezentare echitabilă în luarea deciziilor împărţită între suporteri, finanţatori privaţi şi finanţatori publici, management modern şi responsabil, obiective clare şi care să marcheze revenirea clubului în topul fotbalului românesc, se mai arată în comunicatul emis luni seară.
SR ar urma să primească brandul FC Braşov peste un an
Proiectul va reuni toate aceste demersuri sub brandul FC Braşov, urmând a fi iniţiate demersurile pentru atribuirea acestuia către clubul SR Braşov înainte de startul sezonului 2024-2025, desăvârşindu-se astfel idealul cu care suporterii stegari au plecat la drum în 2017.
„«Un oraş, o echipă» este proiectul care reuneşte năzuinţele şi resursele comunităţii pentru revigorarea fotbalului braşovean. Este momentul să reunim toate elementele necesare unei construcţii solide (brand, suporteri, finanţare, academie, infrastructură) într-un singur club, care să continue istoria şi tradiţia FC Braşov. Am încredere că acordul dintre cele două cluburi are puterea de a aduna în jurul proiectului toată suflarea stegară şi voi solicita Consiliului Local susţinerea acestuia”, a declarat primarul Allen Coliban.
„Ideea care a stat la baza proiectului SR a fost aceea de a reuni suporterii, mediul de afaceri şi autorităţile locale cu scopul să creăm o structură competentă, care să îşi atingă obiectivele de performanţă pe plan sportiv, fără a ne abate de la principiile şi identitatea stegară. Ne-am propus din prima zi să punem bazele unui club stabil, al comunităţii, cu o identitate autentică. Apreciem deschiderea arătată de reprezentanţii Primăriei Braşov şi faptul că doresc să pună umărul alături de comunitatea suporterilor pentru atingerea ţelului pe care ni l-am setat atunci când am pornit la drum, în urmă cu şase ani", a spus şi Horaţiu Culcear, preşedintele SR Braşov.
'Vai de mama noastră '
2023-08-22 06:56:53
'Pentru ce a făcut primăria in frunte cu papagalul Coliban , ne vedem la alegeri…..Sa nu iei licența de liga 2 a …..când ai echipa de promovare , și acum faci uniune de cluburi in liga 3 a….fără antrenori , jucatori , conducători , etc……pai ce sa facă horatiu culcear , când el vinde geamuri ,usi si ferestre prin brasov…..asta este specialistul in fotbal a lui coliban.'
'Lidia '
2023-08-22 06:47:27
'Băi nenorocitule,asta trebuia sa faci de prima dată!'
Executivul vrea să convingă Comisia Europeană că poate ţine sub control cheltuielile, dar nu a găsit încă o soluţie pentru a scăpa zecile de sporuri pe care le plăteşte lună de lună. [...]
2023-08-22 citeste mai multUltimele date statistice arată că românii muncesc cel mai mult pentru a plăti taxele şi impozitele. După ce îşi plăteşte taxele, un român rămâne, în medie, cu jumătate[...]
2023-08-22 citeste mai multArhitecţii OAR şi specialiştii Primăriei Braşov vor analiza proiectul parcării din Parcul Central. Vor fi căutate şi soluţii de reconfigurare a întregului spaţiu public din zona centrală
2026-09-04 citeste mai multDe-a lungul majorităţii istoriei omenirii, piramida populaţiei a avut o formă stabilă: mulţi copii la bază, mulţi adulţi la mijloc şi mai puţini vârstnici în vârf. Această[...]
2026-09-04 citeste mai mult
'silviu m'
2023-08-22 09:30:35
'Inca un club distrus de mizeria politica. Practic, ceilalti suporteri stegari nu mai au echipa. Oficial FC Brasov a murit. De acum incolo vor fi doar copiii analfabeti ai aceste echipe. Imi e scarba de tot in momentul de fata. Daca nu este politicul atunci sint securistii. Daca nu sint nici securistii, atunci sint niste descreierati care se dau unici suporteri, condusi pe la spate, de cine altcineva decat de clasa politica sau securisti. Asta se intampla in toata rOMANIA asta infecta. Oare cand se vor intampla si lucruri normale in tara asta? Chiar numai de tampenii majore putem avea parte?'