Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3291 RON
1 GBP = 5.7890 RON
1 XAU = 480.8399 RON
1 AED = 1.1785 RON
1 AUD = 2.7722 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7454 RON
1 CAD = 3.1298 RON
1 CHF = 5.3406 RON
1 CNY = 0.5919 RON
1 CZK = 0.1987 RON
1 DKK = 0.6667 RON
1 EGP = 0.0848 RON
1 HUF = 1.2170 RON
1 INR = 0.0508 RON
1 JPY = 3.0832 RON
1 KRW = 0.3040 RON
1 MDL = 0.2540 RON
1 MXN = 0.2205 RON
1 NOK = 0.4183 RON
1 NZD = 2.6004 RON
1 PLN = 1.1626 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0532 RON
1 SEK = 0.4558 RON
1 TRY = 0.1131 RON
1 UAH = 0.1041 RON
1 XDR = 5.8971 RON
1 ZAR = 0.2324 RON
Publicat la 28 ianuarie 2025
Lista obiceiurilor proaste care reduc speranţa de viaţă
Cu cât vă faceţi mai multe griji, cu atât durata de viaţă este mai scurtă. Oamenii de ştiinţă susţin că frica de bătrâneţe este cea mai „dăunătoare” pentru că această îngrijorare ţi-ar reduce cu şapte ani şi jumătate durata vieţii. Daily Mail prezintă, în detaliu, cât „costă” obiceiurile proaste din viaţa oamenilor în secunde, ore, zile sau chiar ani. Vestea bună e că schimbarea obiceiurilor proaste poate întoarce ceasul din nou.
Fumatul unei ţigări - 22 de minute
Avertismentele despre pericolele pentru sănătate ale ţigărilor au fost tipărite pe pachete din 1971 în Marea Britanie, iar de atunci, dovezile despre riscurile de cancer pulmonar, boli de inimă şi boli respiratorii au crescut.
În 2000, un studiu din British Medical Journal a estimat că fiecare ţigară fumată ia aproximativ 11 minute din viaţa unei persoane. Cele mai recente cercetări, efectuate de University College London şi publicate săptămâna trecută în Journal of Addiction, sugerează că fiecare ţigară costă de fapt o femeie 22 de minute de viaţă sănătoasă, iar un bărbat 17 minute. Asta înseamnă că un pachet de 20 de ţigări îţi va „fura” din viaţă aproape şapte ore.
1 oră la televizor - 22 de minute
Potrivit unui studiu publicat în British Journal of Sports Medicine, cercetătorii au analizat date de la aproape 12.000 de adulţi şi au ajuns la concluzia că fiecare oră petrecută la televizor, la persoanele care au peste 25 de ani, reduce speranţa de viaţă cu 22 de minute.
Studiul nu a analizat dacă acesta a fost un efect direct sau pur şi simplu o corelaţie. De exemplu, cei care se uită la televizor tind să fie mai sedentari şi este bine cunoscut faptul că un stil de viaţă sedentar este strâns asociat cu moartea din tot felul de afecţiuni, dar în special diabet şi boli de inimă.
Deci, dacă priveşti la televizor în timp ce depui efort pe o bandă de alergare sau pe o bicicletă de exerciţii, probabil că nu trebuie să-ţi faci griji.
1porţie de slănină - 6 minute şi 30 de secunde
Cercetătorii de la Universitatea din Michigan din SUA au realizat o analiză detaliată a impactului asupra sănătăţii în ceea ce priveşte o gamă largă de alimente diferite. Indexul Nutriţional al Sănătăţii clasifică aproape 6.000 de alimente în funcţie de numărul de minute în care îţi „scot” sau îţi „adaugă” din/în viaţă.
Vrei un cheeseburger? Asta va reduce opt minute şi opt secunde din durata vieţii. O porţie de slănină? Șase minute şi 30 de secunde. Pizza? Șapte minute şi opt secunde, în timp ce un singur hotdog îţi ia 36 de minute. Acest lucru se datorează faptului că este probabil ca hot-dog-urile să fie bogate în sare, grăsimi saturate şi aditivi care prezintă un risc crescut de cancer.
Sunt şi alimente care îţi adaugă minute în plus. O porţie de broccoli va adăuga 11 minute sănătoase vieţii tale, iar o mână de nuci - 26 de minute. Potrivit lui Olivier Jolliet, unul dintre autorii studiului, acest tip de analiză este esenţial, deoarece dieta proastă este responsabilă pentru mai multe decese în fiecare an decât consumul de tutun, alcool sau droguri.
Divorţul - 2 ani şi 4 luni
Cercetătorii au analizat aproape 165.000 de persoane cu vârsta peste 65 de ani şi au descoperit că bărbaţii căsătoriţi s-ar putea aştepta să trăiască cu doi ani şi patru luni mai mult decât bărbaţii divorţaţi. Pentru femei, diferenţa a fost de un an şi trei luni.
Cei care au rămas văduvi sau care nu s-au căsătorit niciodată aveau o speranţă de viaţă similară cu cei divorţaţi.
Cercetătorii au susţinut că stresul divorţului este mai puţin responsabil decât lipsa contactului cu ceilalţi, acesta fiind principalul aspect care creşte riscul de a muri la o vârstă mai fragedă.
1 pahar de vin în plus - 30 de minute
Nu trebuie să fii alcoolic pentru a simţi efectele băuturii asupra sănătăţii tale. Conform unei analize din 2023, în linii mari, băutorii moderati nu trăiesc mai mult decât persoanele care nu beau alcool.
Dar există dovezi copleşitoare că a bea mai mult decât cantitatea zilnică recomandată îţi reduce speranţa de viaţă. O lucrare publicată în „The Lancet” în 2018 a concluzionat că limita „sigură” era de doar cinci pahare de vin de 175 ml sau cinci halbe de bere pe săptămână. Se estimează că un pahar în plus de vin sau o halbă în plus de bere, ia aproximativ 30 minute din viaţa unui persoane de aproximativ 40 de ani, din cauza riscului crescut de afecţiuni precum insuficienţă cardiacă, accident vascular cerebral şi anevrism.
Statul degeaba - 2 ani
O lucrare publicată în 2012 a analizat comportamentul sedentar şi speranţa de viaţă în SUA şi a concluzionat că „limitarea stării pe scaun la mai puţin de trei ore pe zi poate creşte speranţa de viaţă la naştere... cu aproximativ doi ani”.
Probabil că acest lucru se datorează faptului că un stil de viaţă sedentar este asociat cu un risc mai mare de apariţie a mai multor afecţiuni, inclusiv boli cardiovasculare, diabet, obezitate şi unele tipuri de cancer.
Un alt studiu a avut o veste mai bună, constatând că doar 22 de minute pe zi de exerciţii fizice sunt suficiente pentru a compensa riscul crescut de deces în urma stării prelungite pe scaun.
1 linie de cocaină - 6 ore şi 38 de minute
Centrele americane pentru dependenţe, un lanţ mare de clinici de dezintoxicare din Statele Unite, are un calculator online util pentru a calcula cifrele pentru tine. Potrivit acestor informaţii, o linie de cocaină poate lua 397,8 minute – aproape şapte ore – din viaţa ta. Deci, chiar şi o linie pe săptămână, de la vârsta de 30 de ani, îţi va reduce speranţa de viaţă cu aproape doi ani.
De asemenea, consumul de cocaină pe termen lung poate creşte riscul apariţiei cheagurilor de sânge, care la rândul lor pot duce la atacuri de cord, embolii pulmonare, accidente vasculare cerebrale şi tromboză venoasă profundă.
Lipsa orelor suficiente de somn – 5 ani la bărbaţi
Conform cercetărilor de anul trecut, obiceiurile necorespunzătoare de somn îţi pot distruge ani de viaţă. Mai precis, în jur de cinci ani dacă eşti bărbat şi aproape doi şi jumătate dacă eşti femeie.
Studiul a analizat peste 172.000 de adulţi şi a evaluat ceea ce sunt cunoscute sub numele de „comportamente de somn cu risc scăzut”. Somnul este esenţial pentru ca organismul să se vindece şi să se restabilize. Somnul slab înseamnă că aceste procese nu pot avea loc eficient, iar rezultatul este un risc crescut de apariţie a unui număr de boli, inclusiv atacuri de cord, demenţă şi diabet.
Grija bătrâneţii
Cu cât îţi faci mai multe griji că îmbătrâneşti, cu atât este mai probabil să mori mai tânăr. Un studiu publicat în 2002 a analizat rezultatele unui chestionar adresat la 660 de persoane cu vârsta de 50 de ani sau mai mult. Rezultatele acestei analize au fost următite peste 20 de ani mai târziu pentru a vedea câte dintre acete persoane mai sunt încă în viaţă.
Chestionarul iniţial a inclus întrebări precum „sunteţi de acord sau nu sunteţi de acord că, pe măsură ce înaintaţi în vârstă, sunteţi mai puţin util?” Cercetarea a constatat că cei cu percepţii mai pozitive despre îmbătrânire au trăit în medie cu şapte ani şi jumătate mai mult decât cei cu atitudini mai negative.
Potrivit lui Becca Levy, profesorul din Yale care a condus cercetarea, foarte mult s-a datorat modului în care societatea în care trăieşti vede îmbătrânirea. În Japonia, unde oamenii în vârstă sunt veneraţi şi văzuţi ca înţelepţi, oamenii tind să trăiască mai mult decât în SUA, unde sunt văzuţi ca o povară.
nu este nici un comentariu
Pentru prima dată, Bacalaureatul a început încă din iarnă. Luni, 27 ianuarie, elevii din clasele a XII-a au susţinut competenţele la Limba română, o primă probă orală a examenului[...]
2025-01-28 citeste mai multS-au deschis înscrierile pentru cea de-a doua ediţie a jocului-concurs Cangurul de Informatică, destinat elevilor din clasele V-VIII, au anunţat organizatorii - Asociaţia Institutul pentru[...]
2025-01-28 citeste mai multȘcolile active cu proiecte de reducere a abandonului şcolar îmbinate cu sportul pot primi 15.000 de euro fiecare, dacă îşi depun ideile în Fondul Școlilor Active. A fost lansată[...]
2025-01-28 citeste mai multMelomanii braşoveni (care au mai prins bilete) sunt aşteptaţi, sâmbătă şi duminică, 1 şi 2 februarie, de la ora 18.30, în Sala Operei, cu capodopera verdiană „Nabucco”.[...]
2025-01-28 citeste mai multJoi, 30 ianuarie, melomanii braşoveni sunt invitaţi să se bucure de rafinamentul operei italiene îmbinată cu grandoarea muzicii simfonice, în evenimentul „Suflet italian”,[...]
2025-01-28 citeste mai mult
Adaugă un comentariu