Frații Andrasi decretează: Inter Milano, decepția carierei noastre!

Au trecut 10 ani de la cea mai importantă performanță a fotbalului brașovean: clasarea pe podiumul Ligii I și calificarea în Cupa UEFA. Doi exponenți ai acelei generații, frații Iuliu și Alexandru Andrasi, și-au adus aminte la emisiunea „Campionii”, de la Nova TV (în fiecare luni, de la ora 17) de clipele de glorie trăite în acea perioadă la FC Brasov. “Ți-ai pregătit discursul? Vezi poate începi să vorbești de meciul cu Bacăul și alte episoade de genul, că de acolo ni se trag toate neplăcerile”, îl tachinează Iuliu pe Sandu, înainte de intrarea în studio. “Am ceva emoții, fiindcă puțină lume știe că am peste 300 de meciuri în tricoul galben-negru și că sunt pe locul 7 sau 8 în topul jucătorilor cu cele mai multe meciuri în tricoul lui FC Brașov”, completează Iuliu. Alexandru Andrasi despre… Sezonul 2000-2001: un campionat de excepție în istoria clubului, care ne-a permis să revenim în cupele europene după o pauză de 27 de ani. Într-un timp foarte scurt, am ars multe etape de construcție și de la retrogradare am ajuns să ne batem pentru Europa. Noi nu am părăsit primele 8 locuri de la început până la finalul sezonului. Pe lângă Steaua, Dinamo și Rapid, mai erau FC Național, Craiova, Argeș sau Petrolul care aveau o anumită influență în campionatul intern. Noi ne mândream atunci cu tricoul lui FC Brașov, nu ca cei de astăzi, care vin doar pentru bani. Iuliu Andrasi: un jucător cu o ambiție fantastică, juca cu determinare totală. Era genul de jucător de sacrificiu pe care puteai să îl pui să joace pe orice post. Când s-a despărțit de FC Brașov, a avut nevoie de aproape un an ca să își revină. Gabi Stan: a fost antrenorul ideal pentru echipa din acea perioadă. Jucam un stil italian, ne aglomeram în apărare, dar loveam decisiv pe contraatac și știam să ținem de un 1-0. Nu întâmplător am marcat 12 goluri în turul campionatului și am primit doar 9. Era foarte exigent, dur și orgolios, fiindcă vroia disciplină de fier și o pregătire fizică la sânge. Împreună cu secundul Adi Hârlab au reușit să selecteze caractere puternice care să facă performanță. Și astăzi, ar trebui să le fie rușine celor din conducere, că după acel sezon nu i-au prelungit contractul. Publicul brașovean: a fost mereu alături de echipă. Jucam cu stadionul plin și aveam o galerie fantastică, pe care nu o mai regăsesc la meciurile de acum. Milițianul: aceasta a fost porecla mea de la începuturile carierei mele la FC Brașov. Făceam armata la miliție și intram în vestiar în echipamentul de armată. Era pe vremea când Lăcătuș ne adusese un rând de echipament de la Fiorentina. Mugurel Buga: cel mai talentat jucător brașovean din ultimii 15 ani. Un fotbalist cu calități deosebite. Ibrahim Dossey: un caracter aparte, un prieten adevărat. Era un om glumeț, dar un profesionist desăvârșit pe teren. Aurel Ghindaru: FC Brașov a fost viața sa. Când l-au dat afară cei din conducere, practic l-au nenorocit. A suferit un șoc, din care nici azi nu știu daca și-a revenit complet. Mika Ashtarak: primul adversar din Cupe Uefa. O victorie importantă împotriva vicecampioanei Armeniei. Nu știam prea multe despre ei. Echipament albastru: galben-negru erau culorile noastre, dar domnul președinte Georgescu era foarte naționalist și a comandat echipament în culorile tricolorului și vopsise și scaunele stadionului Tineretului în roșu și albastru la peluze și galben la tribuna a 2-a. Vasile Ghindaru: un talent deosebit. Din păcate, s-a irosit în urma unui transfer eșuat la Dinamo Kiev. Dorin Arcanu: un portar valoros care a fost tras la răspundere, în mod nejustificat, pentru meciul pierdut cu Craiova, scor 1-2, disputat în condiții mai mult decât dubioase. După acel meci a ieșit scandal monstru la echipă, dar am fost puternici și am reușit să depășim momentul. Meciul cu Bacaul: Știe toată lumea ce a fost. I-am zis domnului Neculaie că acea victorie i-a dat prilejul să dea mâna cu Moratti. Ca mulțumire, am fost dat afară la finalul sezonului. Prime si salarii: noi jucam mai mult pentru mândria de a fi brașovean și de a juca la Steagu. Salariile erau între 5000 și 20.000 de dolari, dar niciodată nu i-am luat la timp sau integral. Inter Milano: după 10 ani aveam ocazia să înfrunt din nou Interul. O făcusem cu Rapidul în 91, când reușisem să îi dau gol lui Zenga pe San Siro. Colegul meu de cameră de la Steaua, Ilie Dumitrescu, preluase Brașovul și m-a anunțat că nu intru în vederile sale pentru noul sezon. I-am spus că îmi plătesc personal biletul pentru Italia, dar vreau să fac și eu parte din grupul care face deplasarea. Nu a fost de acord. Este o mare decepție a carierei mele. Iuliu Andrasi despre… Sezonul 2000-2001: mi-a rămas în minte atmosfera fantastică din tribune de la meciurile de acasă, dar și seria de victorii de la finalul campionatului. Pe vremea aceea jucam cu stadionul plin. Am avut un grup unit si a contat mult ca eram mulți brașoveni în echipă. Echipele din București nu ne-au băgat în seamă. Au crezut că suntem victime sigure. Am fost idolii unei generații. Alexandru Andrasi: noi tot timpul am avut clinciuri pe teren. Antrenorul îmi zicea- prinde-l pe fratele tău și rade-l. Eram profesioniști și ne făceam meseria. Pe teren nu ne cunoșteam, după și înainte de meci eram frați. Când el juca la Rapid și eu la Brașov, îi spuneam să schimbe partea, să nu mai vină în zona mea ca să nu fiu nevoit să îl faultez. Gabi Stan: Eu am mai lucrat cu el la mijlocul anilor 90, tot la FC Brașov. Era adeptul cantonamentelor și al pregătirii fizice extrem de dure, dar utile. Așa am reușit să rezistăm în defensivă în multe meciuri și să obținem puncte importante. Noi alergam din 90, vreo 120 de minute. Alături de el am trăit momente deosebit de frumoase. Publicul brașovean: am avut mereu o galerie frumoasă. Tot stadionul cânta. Exista o emulație în oraș în jurul echipei. Mihai Gurita: „prietenul meu de suflet”. A fost singurul atacant din acea vreme care mi-a creat mari probleme. Atunci jucam cu marcaj om la om și era extrem de greu de ținut. Mika Ashtarak: i-am bătut 5-1 la Brașov și 2-0 în Armenia. Era o diferență mare de valoare între cele două echipe. Cristi Vasc: un număr 10 în adevăratul sens al cuvântului. Experiența sa ne-a ajutat la obținerea acelor performanțe Emerich Vascko: un atacant pur sânge. S-a apucat la 19 ani de fotbal, dar a învățat în 2-3 ani cât alții în 10. Gabi Stan i-a acordat încrederea de care avea nevoie. Meciul cu Bacăul: tot timpul am avut meciuri „grele” cu Bacăul. Așa a fost și în 2001. Blaturi: s-a vorbit mult. Au fost multe acuzații, însă rezultatele noastre au dovedit că am fost o generație care și-a câștigat biletul pentru Europa doar pe teren. Prime și salarii: jucăm pe 10.000 de dolari pe sezon. Ni s-au promis încă 10.000 primă de calificare în Cupa UEFA și am primit doar 3000. Cu restul de 7000 aș putea să îmi iau o mașină și în ziua de azi. Am renunțat să mai sper că voi mai vedea acei bani. Inter Milano: decepția carieri mele. Am muncit enorm în acel sezon și nu mi s-a permis să joc măcar un minut în cele două meciuri cu Inter. Am oferit mult clubului FC Brașov, însă am rămas doar cu amintirile frumoase.