Fotbalul nostru va deveni mai sărac, se lasă Sânmărtean

Lucian Sânmărtean (foto)  a tras cât a putut de mult de timp. Îi place să joace, să simtă mirosul de iarbă proaspăt tunsă şi, aşa cum i s-a întâmplat la  FCSB  şi la  Panathinaikos, vuietul tribunei. Însă totul are un sfârşit, iar Lucică s-a hotârât să se oprească. La 38 de ani, probabil că decizia retragerii i-a fost grăbită şi de finalul aventurii de la Voluntari. Acolo unde în meciul decisiv în loc să fie pe teren pentru a da o pasă luminoasă sau pentru a executa o lovitură hotărâtoare, s-a dus la vestiare pentru a se ruga ca echipa lui să marcheze un penalty mai mult decât Chindia. Altfel s-ar fi retras cu o retrogradare. Urât! N-a avut o carieră strălucitoare de la cap la coadă, dar suporterii l-au iubit indiferent unde a jucat. Nu degeaba i se spune şi „Magicianul”. Pentru că este un fotbalist care a arătat că acest sport este şi un pic de artă. „Viaţa nu se opreşte la 38 de ani, viaţa continuă, am avut cele mai mari satisfacţii şi împliniri ca jucător, de ce să nu încerc să ofer sau să dau fotbalului înapoi ce mi-a dat. Chiar dacă din altă postură, director sportiv sau antrenor sau indiferent ce, încerc să răsplătesc şi eu fotbalul fiindcă mi-a dat atât de mult”, a afirmat Sânmărtean. Dar cel mai mândru, Lucian Sânmărtean este de faptul că poate fi considerat un exemplu pentru fetiţa lui. Iar despre ultimii ani ai carierei susţine că au fost atât de buni tocmai datorită faptului că avea pentru cine să lupte. „Cea mai mare satisfacţie este copilul meu, astăzi ştie cine a fost tăticul lui. Dacă la 28 de ani aveam, aşa, o perioadă destul de grea, faptul că am revenit, că am avut 8, 9 ani de zile în care am jucat non stop a făcut ca fetiţa mea astăzi să fie mândră şi asta e cea mai mare satisfacţie, fiindcă pentru ea am reuşit să revin şi să reuşesc să mă ridic de jos şi să vadă astăzi, la 8 anişori, că tăticul ei a însemnat ceva în fotbal. Ea e mândră şi din punctul meu de vedere asta e cea mai mare realizare pe care o puteam face”, a mai spus Lucian.