Fotbalul brașovean sărbătorește cincizeci de ani de la promovarea în Divizia A

Mâine se aniversează 50 de ani de la promovarea Steagului în divizia A. Nu cu mult timp în urmă, la Cluj, s-a aniversat primul centenar al fotbalului românesc. S-au aniversat 100 de ani de la crearea clubului CFR Cluj, club care a rezistat vremii și se află în continuare în primul eșlalon fotbalistic al țării. Federalii se gândesc ca peste doi ani să organieze manifestări care să consemneze centenarul primului for organizatoric al fotbalului din țară, „Asociațiunea Cluburilor de Fotbal”. Nu putem să trecem peste faptul că de-a lungul timpului, Brașovul s-a situat în topul manifestărilor fotbalistice din țară. Acum 97 de ani se juca fotbal în centrul Brașovului Dacă am amintit de centenare, unul care s-a derulat, altul aflat în așteptare, de ce nu am aminti și faptul că în presa vremii se nota că între 1910-1911 mici grupuri de elevi de la liceele brașovene, Maghiar, Șaguna sau Comercial, disputau meciuri pe „Livada” de lângă Palatul Financiar (pe amplasamentul actualului parc Nicolae Titulescu), din centrul orașului. Pe 12 octombrie 1919, o selecționată a orașului formată din elevi și studenți români, maghiari și sași s-a confruntat cu o selecționată a Capitalei. A fost prima legătură a fotbalului din Ardeal cu România Mare. Cu cinci ani înainte, în 1914, ia naștere clubul „Brașovia”, club care va avea o contribuție însemnată în istoria viitoare a actualei echipe FC Brașov. După 6 ani, în 1920, se afiliază la amintita Asociație a Cluburilor de Fotbal (ACF). În același an, ia ființă echipa „Colțea”, formația grănicerilor de munte, care la început a fost o filială a mai vechiului club bucureștean, cu același nume. De Colțea se leagă singurul titlu de campion care a poposit vreodată sub Tâmpa. În 1926, Colțea face câteva întăriri care o duc până în în finala Campionatului Național. Pierde după două meciuri, 2-2 la Arad și 3-4 la rejucare după prelungiri. În sezonul următor, Colțea ajunge din nou în finală, pe care o câștigă în fața Jiului Petroșani, cu 3-2 (2-1). Este primul și singurul titlu de campion adus de o formație la Brașov. Brașovia, precursoarea stegarilor De amintita Brașovia se leagă și prezența unei echipe de sub Tâmpa, la prima ediție a Campionatutlui Național în sistem divizionar (1932/1933), ca cel de astăzi. Aceeași Brașovia ajunge peste trei ani în divizia C (1936/1937) la prima ediție a acestui eșalon, an în care ia ființă „Astra” Brașov. În sezonul următor (1937/1938), Brașovia cedează locul lui Astra, care pe final termină pe locul IV. Din acest sezon, începe istoria actualei formații FC Brașov. Echipa, în decursul celor șapte decenii, a purtat mai multe denumiri: Astra, UAB, Metalul Steagu Roșu, FCM Brașov, iar astăzi, FC Brașov. Silviu Ploieșteanu, cel care a renăscut fotbalul de sub Tâmpa Începuturile moderne ale echipei fanion de sub Tâmpa se leagă de numele lui Silviu Ploieșteanu, fost component al echipei naționale, cu trei titluri de campion la activ, două cu renumita echipă Venus și unul cu UDR Reșița. În primăvara lui 1948, a preluat echipa din campionatul distriuctual și a dus-o până pe locul doi pe prima scenă, cucerind și primul trofeu internațional pentru România, Cupa Balcanică – Intercluburi. După mai bine de 20 de ani de activitate neîntreruptă, la primul eșec nedorit, retrogradarea din 1968, este înlăturat de la echipă. Șocul produs a avut urmări catastrofale, nu după mult timp, pe când își făcea meseria la cealaltă formație de sub Tâmpa, „Tractorul”, trecând în neființă. Promovarea în B, după 5 rejucări cu Progresul Stegarii, cu Silviu Ploieșteanu la timonă, câștigă Campionatul Regiunii Brașov (sau cum se numea pe atunci - Regiunea Stalin) din 1950. Erau două serii, cu majoritatea formațiilor din Brașov. „Se practica un fotbal peste nivelul echipelor din C, în 1990. Echipa stegarilor primește dreptul de a susține barajul pentru divizia B. În acel an, divizia C a fost desființată”, ne relata în urmă cu ceva timp cel care a trăit acele evenimente, Nicolae Proca. Barajul s-a dus până în plină iarnă. S-au disputat 13 partide în câteva săptămâni, din care 5 cu Progresul Finanțe-Bănci (actuala FC Național). Echipa respectivă era susținută de însuși ministrul Finanțelor de atunci, un om influent, care de fiecare dată găsea câte o neregulă, reală sau nu. A trebuit să intervină directorul general al echipei, Rădoi, nimeni altul decât ginerele șefului statului, Gheorghiu Dej. Ultimul meci are loc pe 20 decembrie 1950 și stegarii reușesc performanța cu următoarea echipă: Cârjan – Hornea, Raicu – Aron, Marinescu, Zaharia – Vlad, Cojocaru, Proca, Dumitriu, Bădulescu. „Steagu Roșu din 1950 era o adevărată familie, cimentată în focul luptei. Îl avea ca mentor pe acea personalitate remarcabilă a antrenorilor români dintotdeauna, Silviu Ploieșteanu. Deși jucam fără un leu primă, eram gata să murim pentru echipă și pentru culorile clubului”, ne mai spunea Nicolae Proca. În anul în care Steagu Roșu a câștigat barajul și a promovat în B, o altă echipă, care a fost transferată sub Tâmpa, Dinamo Brașov, câștiga prima serie a diviziei secunde și promova în primul eșalon. Era o adevărată revelație, orașul de la poalele Tâmpei avea câte o echipă în primele eșaloane. Saltul stegarilor în prima elită În cel de-al cincilea an de divizie secundă, stegarii au spart toate canoanele, după ce cu un sezon înainte, aproximativ în aceeași formulă, au scăpat de la retrogradare datorită golaverajului. În finalul ediției 1955 al diviziei B, Metalul Steagu Roșu (denumirea din acel moment) se clasează pe locul 9 în prima serie, la egalitate atât cu locul 8 – Progresul CPCS (de fapt, naționala de juniori), cât și cu următoarele două clasate, Flamura Roșie Sf. Gheorghe și Locomotiva Craiova, toate cu câte 22 de puncte. Brașovenii au rămas în divizia secundă datorită golaverajului superior. Nimeni nu putea anticipa explozia ce va urma în ediția următoare. Singurul optimist în capacitățile echipei a fost Silviu Ploieșteanu. Avea deja aproape 9 ani la echipă ca tehnician, ceea ce chiar și atunci constituia o raritate. Se baza pe o echipă a căror jucători au evoluat împreună o lungă perioadă de timp. Echipa se caracteriza printr-o tehnică deosebită, un puternic spirit colectiv și o amiciție deosebită. La finalul campionatului din toamna lui 1956 (din 1950 și până în 1956 Campionatul se desfășura în sistemul rusesc, primăvară-toamnă), stegarii câștigă seria la una dintre cele mai mari diferențe de puncte și promovează în prima divizie. Ocupanta primului loc a reușit câteva performanțe: - Realizarea celei mai mari diferențe de puncte față de următoarea clasată, obținută de vreo echipă în ultimii 6 ani: 45 de puncte față de maximul de 52 de puncte (86, 53%) și o diferență de 13 puncte față de locul secund, Progresul CPCS București. - Înscrierea celor mai multe goluri, 78, cu o medie de 3 goluri pe meci. Pentru performanța obținută, stegarilor li s-a asigurat un turneu în URSS, prima confruntare internațională la care a luat parte echipa de sub Tâmpa. În cele 11 zile cât a durat turneul, Steagu a întâlnit echipe puternice din Ucraina și Republica Moldova. Dintre rezultate se remarcă egalul cu Dinamo Kiev (1-1). Echipa standard cu care stegarii au promovat avea următoarea componență: Constantin Ghiță (Constantin Constantinescu) – Gheorghe Raicu, Gheorghe Percea, Gheorghe Marinescu – Gheorghe Aron, Octavian Zaharia – Emanoil Hașoti, Gheorghe Fusulan, Nicolae Proca, Gheorghe Ciripoi, Zoltan David. Din ediția a 40-a se joacă din nou toamnă-primăvară O dată cu promovarea lui Steagu Roșu pe prima scenă, Campionatul revine la sistemul de disputare european, cel de toamnă-primăvară. Pentru a da posibilitate echipelor să joace, în primăvara lui 1957 s-a organizat Cupa Primăverii. Divizionarele A au fost împărțite în două serii. Stegarii au fost repartizați într-o serie puternică, alături de Dinamo București (vicecampioana țării din sezonul 1956), Locomotiva București (actuala Rapid), Flamura Roșie Arad (UTA de astăzi, cvadruplă campioană până în acel moment), Progresul Oradea (viitoarea câștigătoare a Cupei) și Energia Petroșani (viitoarea Jiul). După consumarea turului, stegarii, surprinzător, se aflau la egalitate cu Dinamo București, dar pe final au terminat pe locul 4, la un punct de locul secund, ceea ce pentru o nou venită în elită era un succes deplin. Pentru echipa pregătită de Silviu Ploieșteanu, participarea în Cupa Primăverii a reprezentat o încercare de acomodare a echipei cu rigorile primului eșalon și cu puternicele echipe ale perioadei. Acum 50 de ani, un debut plin de speranțe Ediția a 40-a a Campionatului primei divizii (a 20-a în sistem divizionar) începe la mijlocul lunii august. Pornesc în cursă 12 echipe, printre ele și Brașovul care nu mai este reprezentat de Dinamo, ci de Steagu Roșu. Startul echipei, care în timp va deveni echipa fanion a zonei brașovene, are loc pe 18 august 1957. Atunci se obișnuia ca noile promovate să dispute meciul de debut pe teren propriu. Așa a început Steagu Roșu pe „Tineretului” (actualul stadion Silviu Ploieșteanu). În fața unui stadion arhiplin, echipa de la poalele Tâmpei se confrunta cu Progresul București (mai bine cunoscută sub de-numirea de FC Național). Prima echipă ce a evoluat în divizia A a stegarilor arăta astfel: Constantin Ghiță – Gheor-ghe Bârsan, Gheorghe Marinescu, Gheorghe Percea – Octavian Zaharia, Paul Popescu – Gheorghe Ciripoi, Gheorghe Fusulan, Nicolae Proca, Szigeti, Zoltan David. Cu toate că bucureștenii înscriu primii, la pauză se intră cu scor egal: 1-1, golul egalizator fiind marcat de David. Spre finalul partidei, Paul Popescu va înscrie al doilea gol și consemnăm astfel primul meci și prima victorie. Au trecut 50 de ani și peste câteva zile se dă startul în noua ediție a diviziei secunde, unde se află FC Brașov. Această cea de-a 50-a aniversare și noile condiții de care se bucură stegarii îi vor determina să atace încă din start promovarea. Ar fi un omagiu adus înaintașilor lor, dintre care unii nu mai sunt printre noi.