FOTBAL- LIGA 2: În prima serie lucrurile încep să se contureze, în a doua se amână deznodământul!
Autor: Dan VINTILÃ, Bunã Ziua Braºov
Publicat la 27 mai 2013
Acum, pe finalul campionatului, situația în prima serie - estică a prins contur. Victoria botoșănenilor, formație deja promovată în elită, asupra celor din Otopeni, a readus în calcule formația din Năvodari, învingătoare la Suceava
Acum, pe finalul campionatului, situația în prima serie - estică a prins contur. Victoria botoșănenilor, formație deja promovată în elită, asupra celor din Otopeni, a readus în calcule formația din Năvodari, învingătoare la Suceava. Echipa de pe litoral are un joc mai puțin disputat, ce-i conferă cele mai mari șanse de a rămâne pe locul doi. În subsol, egalul Farului de acasă cu Brăila se pare că nu a fost suficient pentru că sucevenii aflati la numai două puncte mai jos au un meci mai puțin disputat. În seria vestică, Corona, care avea nevoie strigentă de toate punctele în disputa cu echipa piteșteană pentru a fi matematic promovată, a făcut o eroare care ar putea s-o coste, egal după ce putea să piardă, pe greșeli copilărești. Astfel, brașovenii au amânat fiesta pentru etapa următoare de la Tg.Mureș unde numai o victorie o mai poate duce în primul eșalon. Runda a adus o victorie logică a Damilei asupra orădenilor de la Luceafărul și numai o remiză a celor din Slatina asupra echipei vâlcene.
Rezultate complete ale rundei a 28-a
Seria I-a estică: FC Botoșani - CS Otopeni 2-0 (1-0). Vașvari (45), Cârjan (48); Rapid CFR Suceava - Săgeata Năvodari 0-2 (0-1). Popa (20), Bejan (85); Farul Constanța - CF Brăila 1-1 (1-0). Călințaru (22) / Fuchs (49); Dinamo II - Unirea Slobozia 0-2 (0-2). Nae (22), Mihai (25); ACS Buftea - Chindia Târgoviște 3-1 (1-1). Konyeha (22), Arman Karamyan (51)/Băluță (30), Alexandru (87); Delta Tulcea, Sportul Studențesc și Dunărea Galati au stat.
Următoarea etapă: Săgeata Năvodari - Dunărea Galati (în tur 0-1), Sportul Studențesc - Rapid CFR Suceava (1-1), CF Brăila - Dinamo II (1-1), Unirea Slobozia - CS Buftea (3-0), Delta Tulcea - FC Botoșani (0-1). CS Otopeni, Farul Constanța și Chindia Târgoviște vor sta.
Seria II-a vestică: Damila Măciuca - Luceafărul Oradea 3-1 (2-0). Codin (15),Menassel (40),Negruț (67)/Pantea (90); UTA Arad - FC Maramureș Baia Mare 0-0; Corona Brașov - FC Arges Pitești 3-3 (2-2). Coman (9,25), Damian (79)/Dulcea (15,41,60); Unirea Alba Iulia-FCM Tg.Mureș 0-3 (W0) echipa din Alba Iulia s-a retras din campionat, FC Bihor Oradea, ACS Poli Timișoara și CS Mioveni au stat.
Etapa următoare: FC Argeș - FC Olt Slatina (în tur 0-2), CSM Rm.Vâlcea - Damila Măciuca (1-0), FCM Tg.Mureș - Corona Brașov (0-1), FC Maramureș Baia Mare - ACS Poli Timișoara (0-1), FC Bihor Oradea - UTA Arad (1-1), CS Mioveni și Luceafărul Oradea vor sta.
Clasament
1. Corona 23 13 6 4 37-20 45
2. Timișoara 22 12 7 3 37-17 43
3. Măciuca 22 12 5 5 32-20 41
4. Arad 23 10 7 6 26-15 37
5. FC Bihor 22 8 8 6 32-27 32
6. Tg.Mureș 22 9 5 8 28-25 32
7. Pitești 22 9 4 9 33-28 31
8. Mioveni 23 6 11 6 26-23 29
9 Rm. Vâlcea 22 8 4 10 24-27 28
10. Oradea 23 6 8 9 24-30 26
11. Baia Mare 22 5 7 10 20-34 22
12. Slatina 22 3 10 9 21-28 19
13. Alba Iulia 24 3 2 19 12-58 11
Sursa foto: Ionuț Tabultoc
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu