Fluieratul în biserică şi eroismul fără rost

Cu siguranţă că ceea ce voi spune în continuare va fi tratat de nu puţini dintre cititorii mei ca un fluierat în biserică. Nu regret mai puţin decât oricare altul dintre cei care au fost impresionaţi de tragedia poliţistului Ionescu, cel luat pe capotă de un sultan turc al veiozelor, beat-criţă şi strivit, soarta nedreaptă a acestuia. Vinovăţia turcului este cât se poate de clară şi nu e exclus să-şi petreacă restul zilelor în puşcărie. Dar, o parte importantă din vină îi revine chiar victimei: regulamentele poliţiei interzic agenţilor să se plaseze în faţa autovehiculului pe care va să le oprească, tocmai pentru a se evita situaţii de genul acesta. 

Din exces de zel, Ionescu şi-a riscat propria viaţă încercând să oprească bolidul la ale cărui comenzi se afla un individ a cărui judecată era complet afectată de alcool, într-un mod neregulamentar. O fărâmă de luciditate l-ar fi ţinut în viaţă, dar n-a fost să fie.

Şi-au mai pierdut viaţa în situaţii profesionale limită şi alţi poliţişti, dar parcă niciodată manifestările publice nu au atins un asemenea nivel, de care au beneficiat, fără să merite, şefii săi, care au evitat să sufle vreun cuvânt despre eroarea acestuia, ministrul de Interne, căruia toată povestea i-a venit ca o mănuşă, dându-i posibilitatea să afişeze gesturi eroice şi chiar preşedintelui, care a mai dat o decoraţie, că alte treburi tot nu prea are.

Tot acest spectacol sunt sigur că l-ar fi deranjat şi pe cel dus dintre noi, dar a fost scutit de acest ultim supliciu.

Genul acesta de eroism fără rost are deja o tradiţie la noi. La Mihăileşti, spre Buzău, există chiar şi un monument înălţat în cinstea ignoranţei, neglijenţei şi chiar hoţiei. În mai 2004, un TIR care transporta 20 tone de azotat de amoniu a luat foc. Au murit, în urma exploziei care a avut loc şapte pompieri, doi jurnalişti şi mai mulţi localnici, în total 18 oameni. Toţi trimişi într-o lume mai bună de ignoranţă şi de erori flagrante. Pompierii nu ştiau că azotatul de amoniu devine o bombă dacă e stropit cu apă pentru că şefii lor nu i-au instruit în acest sens. Jurnaliştii nu ştiau că nu pot să transmită din apropierea camonionului incendiat fără să se pună în pericol. Iar localnicii au fost ucişi de explozie pe când cărau sacii de azotat furaţi din camion spre propriile gospodării. Toate aceste lucruri au fost trecute sub tăcere şi înlocuite de manifestări pioase care au culminat cu înălţarea celui mai absurd monument. Şi, parcă pentru a pune capac acestui şir de erori, craterul adânc de câţiva metri a început să fie acoperit cu pământ de buldozere la doar două ore după deflagraţie, îngropând orice dovadă care ar fi putut ajuta la reconstituirea faptelor.

Dacă ne vom apuca să facem câte un monument pentru fiecare ispravă generată de incompetenţă, nepriceperea sau ignoranţă, am avea o ţară numai bună de vizitat de amatorii de curiozităţi: un cimitir de la Săpânţa la nivel naţional...