Flat – Tax Tăriceanu

Am crezut, la vremea respectivă, că incompetența, dilelantismul și lipsa de logică elementară care s-au manifestat în timpul guvernărilor cederiste din perioada 1997 – 2000 nu vor putea fi egalate și că vor rămâne simple accidente ale istoriei. Mă văd nevoit să-mi reconsider opțiunile și să constat că Tăriceanu & Comp au dus toate acele calități spre noi culmi, probabil de neegalat. Faptul că trăim în interiorul acestui sistem ne face, de multe ori să nu realizăm enormitatea sau inadecvarea tuturor gesturilor sau deciziilor pe care le poate revela cu adevărat doar detașarea în timp. Nu este însă cazul situației actuale. De trei ani, guverne incropite cu diletanți care adesea n-au nici cea mai vagă contigență cu domeniile pe care le manevrează, rupte de realitatea forțelor politice care le-au generat, acționează haotic sau deliberat în domenii neconcordante cu interesul public. Exemplele sunt nenumărate. Ar fi suficientă, pentru demonstrație, doar această taxă de primă înmauticulare care, de mai bine de un an, ține, ilogic, afișul preocupărilor la cel mai înalt nivel, într-un context care marchează tot mai pregnant ruptura dramatică dintre agenda cetățeanului și aceea a unui guvern paralel cu acesta. Cel mai exact diagnostic pentru această stare l-a pus, recent, doamna Susanne Kastner, vicepreședinte al Budenstagului, care a denunțat politica unui guvern care nu face, în esență, altceva, decât să-i, îmbogățească pe bogații tranziției, lăsându-i de izbeliște pe cei care au înfruntat-o fără mijloacele elementare de supraviețuie. Vârful acestui aisberg de interese îl reprezintă ridicata în slăvi taxă unică de impozitare. Prezentată ca o soluție salvatoare pentru un buget aflat în suferință, ea s-a dovedit mijlocul ideal de adâncire a faliilor sociale. Expresia acestei politici o reprezintă ostentativitatea deșănțată cu care bogătașii tranziției își afișează bunăstarea, o bunăstare pentru care plătesc la fel cum plătește și amărâtul de pensionar pentru ceea ce îl mai susține în viață. Taxarea generoasă - pentru beneficiari - a unei bogății care se amplifică pe principiul bulgărelui de zăpadă este unul dintre motivele principale pentru care guvernul caută cu disperare soluții colaterale - de genul acestei taxe auto, care favorizează la fel de flagrant pe cei cu resurse în fața celor fără. Blândețea cu care același guvern tratează cascada de afaceri imobiliare, în care se creează rapid bogăția fără plus de valoare (până când proprietățile imobiliare nu vor fi impozitate la valoarea de piață și nu la cea declarată, nu se va schimba mare lucru) și perpetuarea situațiilor care duc la exodul de mână de lucru și la intrări de capital „căpșunar”, dedicat exlusiv consumului - sunt instrumentele prin care „flat - tax” Tăriceanu îndreaptă țara spre o direcție din care va fi greu să fie scoasă. Culmea acestei situații o reprezintă ceea ce tot doamna Kastner evoca: „duritatea” față de organismele străine și autohtone de caritate, pe care fiscul le tratează necruțător. Pentru îndrăzneala de a face ceea ce Guvernului nu-i trece prin cap să facă.