87% dintre companii doresc să interacţioneze cu un singur organ de control, după model german.
Camera de Comerţ şi Industrie a României a lansat, recent, studiul „Percepţia mediului de afaceri asupra economiei”. Studiul a fost realizat de TNS CSOP pe un eşantion de 500 de firme de la nivelul întregii ţări şi prezintă percepţia oamenilor de afaceri despre fiscalitate, legislaţie, forţa de muncă şi corupţie. „În general, percepţia mediului de afaceri asupra economiei româneşti şi braşovene este foarte bună. Într-o perioadă în care mai persistă criza, să avem optimism, chiar şi moderat sau ponderat, pentru creşterea anului 2015, este un lucru foarte bun. Majoritatea firmelor şi-au propus ca pentru anul 2015 să crească numărul de angajaţi, cifra de afaceri, exporturile. Toată lumea este optimistă în privinţa acestui an”, a declarat Silviu Costea (foto), preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov.
Totuşi, în ciuda optimismului, companiile româneşti au identificat şi o serie de probleme cu care continuă să se confrunte mediul de afaceri. Acestea sunt legate de nivelul foarte ridicat al fiscalităţii, legislaţia complicată, incoerenţa dintre instituţii, corupţia din administraţia publică şi criza de personal calificat. „Există, însă, şi foarte multe nemulţumiri vizavi de relaţia cu organele fiscale, de exemplu, din cauza fiscalităţii foarte mari şi lipsei predictibilităţii fiscale. O altă problemă este legată de calificarea slabă a forţei de muncă pe care o găsesc în România. Considerăm că toate aceste neajunsuri pe care oamenii de afaceri le-au sesizat pot fi remediate într-un timp relativ scurt, astfel încât optimismul să fie mai mare spre sfârşitul anului 2015 şi începutul anului 2016”, a spus Costea.
Peste 80% dintre companiile participante la studiu au reclamat legislaţia instabilă şi nivelul ridicat al fiscalităţii, urmate de starea infrastructurii rutiere drept aspectele cu cel mai mare impact negativ asupra activităţii lor.
De asemenea, 58% dintre firme consideră că statul menţine numeroase reglementări inutile şi costisitoare, iar 63% dintre reprezentanţii companiilor cred că un factor puternic negativ asupra activităţii lor este reprezentat de corupţia din administraţie.
87% dintre companii doresc să interacţioneze cu un singur organ de control, după model german. Principalele probleme cu care se confruntă societăţile comerciale din România sunt reprezentate de taxele şi impozitele ridicate (38%), găsirea de clienţi (14%), legislaţia (11%) şi concurenţa (9%). Cele patru elemente au fost indicate de peste 70% dintre respondenţi. Factorii cu impact negativ asupra activităţii companiilor sunt modificările frecvente ale legislaţiei (82%), nivelul ridicat de fiscalitate (81%) şi situaţia infrastructurii (68%).
De asemenea, corupţia din administraţie este un factor de influenţă negativă ca şi nivelul de calificare al forţei de muncă. Nivelul de pregătire al forţei de muncă este, de altfel, un element cu impact negativ asupra companiilor româneşti, în special pentru cele din domeniile de producţie. Privind comparativ situaţia anului 2014 cu aşteptările pentru anul 2015, se remarcă un optimism moderat în ceea ce priveşte evoluţia pozitivă a companiilor, ratele de creştere fiind foarte mici, iar în cazul numărului de angajaţi fiind chiar uşor pesimiste.
Cei din sectorul productiv se aşteaptă ca în anul 2015 să aibă o creştere de personal, în timp ce companiile din comerţ şi transporturi sunt mai rezervate în această privinţă. În ceea ce priveşte încrederea în instituţii, studiul arată că mediul de afaceri are încredere în Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (68%), Camera de Comerţ şi Industrie a României (60%) şi Direcţia Naţională Anticorupţie (60%). Promovarea mediului de afaceri românesc în străinătate este percepută ca fiind bună de 21% dintre respondenţi, peste jumătate consideră că este nesatisfăcătoare şi 24% au declarat că nu pot aprecia.
Adaugă un comentariu