Ferma de la Cobor, şansa la supravieţuire a unui sat greu încercat. De 3 ori a fost repopulat, în 2021, a 4-a încercare

Cea mai veche localitate atestată documentar a judeţului Braşov, satul Cobor, din comuna Ticuş, despre care există un document scris de la 1206, se confruntă cu o nouă mare provocare, după alte trei mari încercări prin care a trecut, de-a lungul istoriei.
În urma unei epidemii de ciumă, doar 7 locuitori din satul înfiinţat de coloniştii saşi au mai rămas în viaţă, în 1380. Aceştia au plecat în satele din jur, iar localitatea a fost repopulată cu oameni din tot Ardealul.
În 1529-1530, satul a fost pustiit şi a fost nevoie din nou să fie repopulat, de această dată cu secui din zona Odorhei. De altfel, vorbitorii de limbă maghiară spun că şi acum se simte accentul din zona Odorhei, păstrat de sătenii din Cobor.
În 1802 a ars tot satul, dar a fost reconstruit. Cum pădurea era prea puţină pentru construirea unui sat întreg şi, în plus, mai exista şi, pe atunci, recenta experienţă a satului ars în întregime, autorităţile austro-ungare au condiţionat ajutorul acordat de natura materialelor din care să fie reconstruit satul. Astfel, toate casele au fost zidite, fără lemn sau alte materiale uşor inflamabile.
Acum, media de vârstă a locuitorilor este de peste 60 de ani, iar Asociaţia Carpathia încearcă să readucă tinerii în sat, pentru ca viaţa aici să continue. Pentru aceasta, asociaţia a construit o fermă, unde cresc aproape 170 de vaci de carne, din rasa sura de stepă. Tot asociaţia a construit şi o pensiune, unde cei care apreciază produsele ecologice şi viaţa tihnită dintr-un sat uitat, parcă, de lume pot petrece un timp pe care să-l ţină minte multă vreme. Turiştii pot închiria şi una din cele două case puse la dispoziţia lor sau camere din aceste case. Cei care iubesc călăritul se pot bucura atât de caii de la fermă, cât şi de peisajele feerice din jurul satului. Chiar şi o plimbare pe uliţele satului, printre casele vechi de aici şi străzile neasfaltate, poate constitui un mod de relaxare extrem de plăcut.
„80% dintre colegii noştri care lucrează aici sunt angajaţi care fac parte din comunitatea locală. Ei lucrează la o fermă care are o suprafaţă de aproape 500 de hectare. Piesa de rezistenţă este turma de sure de stepă, din care noi avem aproape 170 de animale care sunt crescute în semisălbăticie, în natură, afară”, a explicat reprezentantul asociaţiei, Istvan Szabo.
Tot pentru ca micii întreprinzători în domeniul agriculturii din zonă să fie încurajaţi să rămână în sat, asociaţia are o stână unde creşte animale. În cazul în care un animal al micilor fermieri este ucis de un animal sălbatic, acesta este înlocuit de asociaţia.
„Noi avem şi o stână unde creştem animale, în speţă oi şi capre. Dacă unuia dintre localnici i-a răpit sau omorât vreo oaie un animal sălbatic, noi îi dăm animalul înapoi, fără ca despăgubirea oferită de stat să fie afectată. Se întruneşte o echipă, se studiază ce s-a-ntâmplat acolo, dacă într-adevăr animalul domestic a fost atacat de un urs sau un animal sălbatic şi, în urma anchetei făcute de echipa de la faţa locului, constatăm ce s-a întâmplat şi omul îşi primeşteun alt animal domestic în locul celui omorât. Repet, aceasta nu afectează în niciun fel despăgubirea oferită prin lege, omul îşi primeşte banii ca orice alt proprietar de animale, din altă zonă”, a precizat o altă reprezentantă a Asociaţiei, Georgiana Andrei.
Chiar şi acum, satul are o construcţie din secolul al XIV-lea, încă înainte de colonizarea secuilor de la Odorhei. Este vorba de Biserica Fortificată, care a fost construită în secolul al XV-lea. La început a fost catolică, dar acum este reformată. „Până în 1500, satul a fost locuit de germani şi se numea Kiwern. Probabil saşii au început construcţia bisericii şi a fortificaţiei”, a spus preotul bisericii, Lukacs Zoltan.
Locuitorii sunt buni cunoscători ai plantelor medicinale sau decorative, astfel că asociaţia organizează, periodic, două ateliere: unul prin care vizitatorii să cunoască plantele existente pe câmpurile din jurul satului şi să înveţe să le folosească şi un alt atelier de „corfărit”, cum spun localnicii, adică unul în care doritorii pot vedea cum se fac coşurile împletite.
Atestat documentar în urmă cu 815 ani şi trecut prin mari încercări, satul Cobor încearcă, acum, să treacă peste a patra mare încercare: depopularea provocată de industrializare şi urbanizarea forţată. Ferma de la Cobor şi pensiunea amenajate de Asociaţia Carpathia reprezintă un început foarte bun pentru repopularea unei zone desprinse, parcă, din cele mai frumoase poveşti despre satul românesc din Ardeal.