FC Vaslui - Dinamo, ce nebunie de meci!
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 09 aprilie 2011
Nici nu s-au stins ecourile etapei anterioare, că următoarea pornește astăzi la drum. Sunt programate meciuri de o importanță vitală în economia topului clasamentului
Nici nu s-au stins ecourile etapei anterioare, că următoarea pornește astăzi la drum. Sunt programate meciuri de o importanță vitală în economia topului clasamentului. La Vaslui echipa pregătită de Viorel Hizo, care a pierdut 2 puncte mari la Galați, se confruntă cu Dinamo pentru un loc de Europa League. Un meci ce ar părea dezechilibrat are loc în Regie unde ”gașca nebună ” dacă prinde o zi bună poate face zile fripte timișenilor. Stegarii, după prima înfrângere din sezon, nu are alt obiectiv decât să treacă peste un adversar de tradiție din Bistrița.
Ialomițenii s-au păstrat pentru a bloca liderul
Unirea Urziceni (17) - Oțelul Galați (1) (sâmbătă 9 aprilie, 15:00-GSP TV)
9 4 2 3 15-12
La Urziceni 4 2 2 0 4-1
Marian Pană, antrenorul ialomițenilor și-a păstrat muniția grea pentru acest meci. Așa se explică victoria Stelei, 5-0. Coachul din Urziceni speră să obțină toate punctele puse în joc. Palmaresul direct este unul echilibrat, cu o victorie în plus pentru gazde. Primul meci a avut loc pe 11 august 2006 la Urziceni, unde gazdele au învins cu 1-0.
Meci pentru
Europa League
F.C.Vaslui (3) - Dinamo București (5) (17:00 - Antena 1)
11 5 2 4 15-11
La Vaslui 5 2 0 3 7-7
Dinamoviștii în cele 6 sezoane de când evoluează în compania Vasluiului, a învins de 3 ori lângă Podul Înalt. Prima dată în noiembrie 2005, iar ultima dată pe 13 septembrie 2008, de fiecare dată cu 2-1. Vasluienii au reușit în turul campionatului pe 19 septembrie să învingă în Groapă cu 2-1. Partida are o inportantă deosebită în lupta pentru un loc în Europa League pentru ambele combatante.
Clujenii sunt pe val
Universitatea Cluj (13) - Gaz Metan Mediaș (7) (21:00 - Digi Sport)
5 3 1 1 14-10
La Cluj 2 2 0 0 9-4
Faptul că meciul se dispută la Mediaș, în orghanizarea clujenilor este un dezavantaj pentru echipa de pe Târnave. Cele două echipe s-au confruntat pentru prima dată în anii 1947-1949 când din cele patru partide disputate, clujenii au obținut 3 victorii și o remiză.
După 61 de ani s-au revăzut în toamna trecută când Gazul a învins cu 3-1.”Șepcile roșii” au o poziție caldă în zona mediană, pe când medieșenii încă mai speră la un loc de Europa League.
Duelul disperării
Pandurii Tg.Jiu (14) - Victoria Brănești (16) (duminică 10 aprilie, 15:00-GSP TV)
1 0 0 1 0-2
Brăneștenii, după egalul de acasă cu ultima clasată, Sportul, a ajuns la -15 la adevăr, cu șanse minime de a se mai salva. Pandurii încă mai speră,mai ales după succesul din fața campioanei. În singurul meci direct, Victoria a dispus de Pandurii în toamna trecută la Buzău cu 2-0.
”Gașca nebună ” vrea
să producă surpriza
Sportul Studențesc (18)- Politehnica Timișoara (2) (17:00-Digi Sport)
45 15 12 18 51-52
La București 22 12 6 4 37-22
După ultimele două remize pe propriul teren, Timișoara a ratat primul loc în clasament. De acest lucru vrea să profite Gigi Mulțescu și ai lui elevi, să aducă prima înfrângere timișenilor. Numai să și poată. Cele două combatante s-au confruntat de 45 de ori în care timișenii au un avantaj de 3 victorii. În Regie timișorenii au învins de 4 ori, prima pe 6 aprilie 1975 cu 2-1 iar ultima pe 9 decembrie 1995 cu 3-1. Dacă elevii lui Dușan Uhrin doresc titlul nu au decât să obțină cele trei puncte puse în joc.
Un meci de 1 X 2
Astra Ploiești ( 9) - Steaua București (6) (20:30 - Digi Sport)
13 4 3 6 13- 5
La Ploiești 6 3 2 1 8-4
La prima vedere Steaua ar putea fi considerată favorită și prin prizma palmaresului direct dar și prin valoarea lotului. Numai că după ultimele rezultate, situația pare altfel. Astralii sunt neînvinși în acest sezon iar egalul de pe Bega demonstrează acest lucru. Prima confruntare directă a avut loc pe 5 decembrie 1998 în Ghencea, și soldat cu victoria gazdelor cu 1-0 iar ultima în turul campionatului, tot în Ghencea unde de data aceasta a fost egal: 1-1.Steliștii au obținut o singură victorie în Cartierul de Vest al Ploieștiului, pe 22 septembrie 2002, 1-0. Gigi Becali și ai lui nu concep decât varianta victoriei, pentru că încă mai speră la unul din primele două locuri.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu