Două brașovence au fost omorâte, una în Râșnov și una în Poiana Brașov, iar apoi transportate la Bacău, unde urmau să fie îngropate în beton
Două brașovence au fost omorâte, una în Râșnov și una în Poiana Brașov, iar apoi transportate la Bacău, unde urmau să fie îngropate în beton. Cadavrele lor au fost depistate, marți seara, într-o magazie din Bacău, iar potrivit primelor concluzii ale anchetei, fetele, în vârstă de 18, respectiv 22 de ani, ar fi fost ucise în urmă cu câteva luni. Procurorii nu au vrut, deocamdată, să dea publicității numele celor două victime, însă, se pare că una dintre tinerele ucise este chiar fiica adjunctului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Mădălina Motrună (foto dreapta), dispărută de acasă pe 30 august anul trecut. Mama adolescentei a anunțat Poliția despre dispariția fiicei sale, în vârstă de 17 ani pe atunci, abia după trei luni și jumătate, pentru că în tot acest timp a sperat ca Mădălina să se întoarcă acasă. Când a plecat de la domiciliu, fata a luat cu ea și suma de 100.000 de lei. De atunci, nimeni nu a mai știut nimic de adolescenta fugară.
În urma necropsiei, medicii legiști au stabilit că cele două fete au fost omorâte în aceeași perioadă și în același mod, iar gradele diferite de putrefacție se dato-rează modului relativ diferit în care au fost ambalate cadavrele. Tinerele au murit după ce au fost lovite în cap și torace cu obiecte de tip cuțit și satâr. Ulterior, cadavrele au fost ambalate într-un covor, respectiv o prelată și transportate la Bacău, unde au fost depozitate în magazia unei case închiriate. Proprietarii au plecat de mai mult timp în străinătate și au închiriat casa prin intermediul unei agenții imobiliare.
Asasinul „prieten”
În cazul dublului asasinat, suspect este un tânăr în vârstă de 26 de ani, George Nicolae Ionuț, cu care fata de 18 ani, din Brașov, se pare că a fugit de acasă. Băiatul a fost audiat, ieri, timp de mai multe ore de către anchetatori. Surse judiciare spun că tânărul și-a recunoscut fapta. Deocamdată, ancheta în acest caz este în plină desfășurare. Rudele celor două victime au fost chemate, ieri, la Bacău, pentru a identifica trupurile neînsuflețite. Tot ieri, polițiștii din Bacău s-au deplasat în Poiana Brașov pentru a continua cercetările în acest caz.
Suspectul și-a
recunoscut fapta
Procurorul Elena Florea, de la Parchetul Tribunalului Bacău, a declarat că George Nicolae Ionuț va fi prezentat, azi, instanței Tribunalului Bacău, cu propunerea de arestare preventivă, pentru omor deosebit de grav și tâlhărie. Tânărul, care este din Brașov și era prieten al fetei de 18 ani, a fost audiat, ieri, timp de mai multe ore și la Poliția Județeană Bacău, după care a fost dus la Parchetul Tribunalului. Conform unor surse judiciare, tânărul și-a recunoscut fapta în fața procurorilor.
Crimele au fost
comise în 2007
Potrivit sursei citate, George Nicolae Ionuț este acuzat că în anul 2007 le-a ucis pe cele două tinere și a închiriat în Bacău o casă unde a ascuns cadavrele. „În ultima perioadă, bărbatul nu a plătit chiria, iar proprietarii au vrut să-l evacueze. Când au venit să facă curat în casă, au găsit un sac cu obiecte ale tânărului, pline de sânge, precum și saci de plastic, murdari de sânge. Ulterior, proprietarii au găsit, în magazie, două colete care emanau miros de cadavru, motiv pentru care au anunțat Poliția”, a precizat procurorul.
Fetele nu se
cunoșteau între ele
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cele două fete nu aveau legătură între ele, fiind omorâte la diferență de două - trei zile. Conform surselor citate, tânărul le-a spus proprietarilor că aduce niște marfă și a adus cadavrele cu un microbuz, depozitându-le în magazia casei respective. Prima dintre cele două tinere, cea în vârstă de 22 de ani, a fost omorâtă în Râșnov, după ce bărbatul suspect de crimă i-a promis fetei că o ajută să-și ia permisul de conducere când a aflat că aceasta are bani. Cea de-a doua fată a fost omorâtă în Poiana Brașov, după ce aceasta i-a spus tânărului că a vândut un teren și că are un miliard de lei vechi, au precizat sursele citate.
Criminalul a lucrat
ca un „profesionist”
Cadavrele în putrefacție ale celor două tinere au fost găsite, marți după-amiază, într-o magazie din curtea unei case din centrul Bacăului. Unul dintre cadavre era împachetat într-un covor, iar celălalt într-o prelată, ambele într-o stare avansată de putrefacție. Primul era împachetat în mai multe pungi și saci de rafie, legat cu bandă adezivă, astfel încât să nu se simtă mirosul urât, iar apoi cadavrul respectiv era înfășurat într-o prelată. „Cadavrul era împachetat într-un mod profesionist, iar operațiunea nu putea fi făcută de o singură persoană. Femeia avea la mâna dreaptă o verighetă și din primele cercetări, legiștii au constatat că aceasta avea mai multe urme de fracturi la degete, însă trupul femeii era întreg”, au precizat procurorii. Al doilea cadavru era împachetat într-o mochetă, fiind înfășurat, ca și primul, în mai multe pungi și legat cu bandă adezivă. Conform acelorași surse, cele două cadavre ar fi putut fi congelate, existând ca variante fie să fi înghețat în cursul iernii, fie să fi fost transportate cu o mașină frigorifică.
Adaugă un comentariu