Faţa nevăzută a tragediei din Apuseni

Un mare om de spirit francez dădea o originală definiţie unanimităţii: când toată lumea este de acord, înseamnă că nimeni nu gândeşte prea mult.
O astfel de unanimitate a generat afirmaţia făcută de medicul Radu Zamfir după accidentul din Apuseni: Iovan ne-a salvat viaţa! De aici până la idolatrizare n-a mai fost decât un pas făcut cu râvnă de presa tabloidă de toate culorile, în veşnica sa goană după senzaţionalul la îndemână. Tot respectul pentru îndemânarea profesională a lui Adrian Iovan, pentru experienţa şi efortul său de a ieşi dintr-o situaţie-limită, cu preţul propriei sale vieţi. Dar, de aici până la a face din el un erou naţional mi se pare o exagerare. A lipsit doar decorarea sa post-mortem Steaua României rămasă dispobinilă de la Tokes pentru ca pachetul omagial să fie complet.
Într- un fel, afirmaţia medicului a pus punct oricărei căutări a adevărului de până la producerea accidentului, obiectul unic al investigaţiilor şi speculaţiilor devenind localizarea catastrofei de către insituţiile responsabile şi întârzierile nepermis de mari în găsirea şi salvarea supravieţuitorilor.
Aici s-a produs clasica fractură între opţiunile  diverselor categorii de analişti de ocazie în care interesele politice şi-au aflat un purtător de cuvânt.
Iată însă că, o zi înainte ca interesul pentru subiect să se stingă sub impactul nămeţilor, cineva a fluierat în biserică: un profesor specialist aerospaţial, a emis ipoteza că accidentul s-a produs din cauza lui Iovan. Mai exact a imprudenţei de care acesta a dat dovadă, plecând în misiune în condiţii meteo improprii şi efectuând manevra riscantă a scăderii altitudinii în locul întoarcerii aparatului spre cel mai apropiat aeroport disponibil.
De ce ar fi făcut Adrian Iovan aceste erori? O explicaţie ar putea sta în situaţia sa materială. După ce Boc i-a tăiat drastic din pensie a fost nevoit să recurgă la orice posibilitate de a-şi completa veniturile. Inclusiv aceste zboruri pe aparate obosite şi nesigure. Nu-şi putea, probabil, permite să refuze misiunea, dintr-un astfel de motiv şi şi-a forţat norocul sperând că lucrurile nu vor derapa după cum s-a întâmplat.
Probabil că aceeaşi obstinaţie a funcţionat şi în cazul deciziei de continuare a zborului, în ciuda condiţiilor meteo agravate şi este surprinzător că un profesionist de talia sa n-a luat în consideraţie fenomenul agravării givrajului în condiţiile zborului la joasă altitudine.
Sunt, evident, supoziţii. Care ar trebui luate în calcul în ancheta aflată în derulare, chiar cu riscul de a se afecta imaginea indusă cu anticipaţie de excesele publicistice într-un public care resimte acut nevoia de eroi prin care să contracareze defilarea interminabilă pe modele negative pe care ni le oferă o realitate incontrolabilă.
Evident, o concluzie de acest fel nu mai are nici o importanţă pentru Adrian Iovan. Are însă pentru noi şi pentru cei care poate că nu meritau să trăiască experienţa unei supravieţuiri, fie ea şi miraculoasă.