Dintre cei 3.574 de elevi care au susţinut examenul de Bacalaureat 2015 la Braşov, unul singur a reuşit să obţină media 10.00: Maria-Luiza Steinesz, de la „Unirea”!
Maria-Luiza Steinesz (foto), care a terminat Colegiul Naţional „Unirea” din Braşov, secţia Filologie, este singura elevă care a reuşit să obţină nota maximă, anul acesta, la Bacalaureat. S-a pregătit intens pentru această performanţă, încă din clasa a X-a, dar a avut şi o motivaţie în plus, concurenţa cu una din cele mai bune prietene, cu care a alternat pe timpul liceului la coroniţa pentru premiul I. „Ne ştim de la grădiniţă şi după câţiva ani ne-am reîntâlnit, mai exact în clasa a VI-a. Ne înţelegem foarte bine, a fost vorba doar de concurenţă în ceea ce priveşte şcoala şi e bine să ai pe cineva alături de care să ţii pasul, cineva care te forţează oarecum să te autodepăşeşti. M-am pregătit din timp, nu neapărat de teamă, ci pentru că vreau să ştiu cât mai mult. Într-adevăr, am vrut şi să evit să mă aglomerez în clasa a XII-a”, ne-a spus Luiza. Tânăra ne-a mărturisit că deşi se ştia pregătită, a avut emoţii destul de mari, mai ales la limba română, unde lucrurile sunt ceva mai subiective în ceea ce priveşte ochiul critic al profesorilor. Eleva a susţinut probe scrise la limba si literatura română, istorie şi logică.
Vrea să studieze limba chineză
Absolventa de 10 a mărturisit că vrea să urmeze cursurile Facultăţii de Litere din Braşov, secţia română-chineză. „Voi rămâne la Braşov, vreau să studiez la Facultatea de Litere la profilul chineză-română. Este un profil nou înfiinţat, dar m-am gândit că îmi va prinde foarte bine pe viitor să studiez şi o limbă străină de nişă. Voi putea lucrez şi în traduceri sau aş putea să devin jurnalist. M-am gândit că limba chineză va fi de viitor, deoarece poporul asiatic vine peste noi cu investiţii şi va reprezenta cea mai mare putere economică a lumii”, şi-a justificat Maria-Luiza alegerea. Ea mai mărturiseşte că nu s-a gândit niciun moment să plece în străinătate la studii. „Cred că şi România le poate oferi studenţilor şi tinerilor posibilităţile de care au nevoie. Dacă am pleca toţi din ţară cine ar mai rămâne aici să construiască viitorul”, a mai spus „fata de 10 a Braşovului”.
Cântă, pictează şi desenează în timpul liber
Ca orice tânăr de vârsta ei Luiza are şi pasiuni cu care alege să se relaxeze şi ne spune că cel mai bine o face pictând, desenând sau cântând.
„Muzica este marea pasiune. Cânt de la şase ani la Palatul Copiilor din Braşov, iar anul acesta mi-am făcut curaj să urc pe scenă la ziua liceului, pe 24 ianuarie. Am avut spectacole şi în cadrul liceului şi am cântat şi în corul UNISON. Am renunţat în clasa a XII-a la cor, deoarece m-am pregătit pentru Bacalaureat. Îmi place mult şi să pictez”, a mai spus Luiza.
Cadoul perfect de majorat
Pentru Luiza media de 10.00 la Bacalaureat a fost cadoul perfect de majorat, împlinind 18 ani chiar pe 3 iulie, când a dat ultima probă a examenului maturităţii. „M-am bucurat foarte mult când am văzut media. Mă aşteptam să am o medie mare, dar la 10.00 chiar nu m-am gândit. Am crezut că 10.00 înseamnă perfecţiune şi mă bucur enorm că am reuşit. Când au aflat media mama şi bunica au început să plângă. Eu am simţit aşa fluturi în stomac, o bucurie de nedescris în cuvinte. A fost cadoul perfect de majorat. Nu am avut timp să petrec, am aşteptat rezultatele dar o să îmi chem câţiva prieteni în oraş într-una din zilele următoare”, ne-a mai spus Luiza Steinesz.
Din toamnă, începe meditaţiile cu iubitul care a terminat clasa a XI-a
După ce a scăpat de emoţiile BAC-ului, Luiza mai are de pregătit dosarul de admitere la facultate, după care urmează o binemeritată perioadă de relaxare, care va începe cu o vacanţă în Grecia alături de părinţi. Din toamnă, urmează primul an de cursuri şi sesiuni, dar şi meditaţii pentru iubitul care a terminat clasa a XI-a. „O să îl ajut, bineînţeles, asta dacă nu e prea orgolios şi va vrea să se descurce singur”, a încheiat pe un ton glumeţ fosta „uniristă”.
Adaugă un comentariu