banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8774 - 23 oct 10:02

„Fără fever fobia!”. Dr. Mihai Craiu: „37 de grade nu este temperatura normală”

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 24 octombrie 2023

„Fără fever fobia!”. Dr. Mihai Craiu: „37 de grade nu este temperatura normală”

Vine iarna şi ar fi bine pentru copiii noştri să ne speriem mai puţin de febră. Fără «fever fobia», vă rog frumos. Căci nu ajută nici copilul şi nici medicul”, transmite dr. Mihai Craiu, medic pediatru şi creatorul paginii Spitalul Virtual pentru Copii.
„Pentru că ieri am ţinut studenţilor mei cursul despre febră la copil, am realizat cât suntem de subiectivi cu toţii... Mă refer aici atât la părinţii copilului febril, cât şi la cadrele medicale solicitate să dea soluţii... Acum mai mult de 40 de ani, în 1980, un medic numit B D Schmitt, publica un articol în American Journal of Diseases of Children, intitulat «Fever fobia: misconceptions of parents about fevers». Nimic nou în 2023 - suntem în continuare speriaţi, la modul puţin constructiv, atunci când are copilul febră”,  a scris conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului.
În continuare, medicul vorbeşte de un studiu recent potrivit căruia, 37 de grade nu este temperatura normală. „Dar care este temperatura normală? Veţi spune 37°C, probabil. Un studiu foarte interesant publicat recent în JAMA ne arată că 37 grade nu este numărul corect. De unde vine acest număr «magic» - 37? În 1851, un medic german, numit Carl Reinhold August Wunderlich, a măsurat temperatura unui grup de 25.000 germani aparent sănătoşi, folosind un termometru clasic, căruia ii trebuiau circa 20 minute, ca să realizeze o citire corectă. Vă daţi seama ce muncă titanică a fost depusă pentru a realiza cele peste un milion de măsurători... Apoi a făcut media acestor măsurători. Da, aţi ghicit-a fost exact 37 grade Celsius. Doar că pacienţii germani de la 1851 nu sunt chiar identici din punct de vedere medical cu un grup similar din orice altă ţară, în anul 2023”, a precizat dr. Craiu.
Potrivit sursei citate, un grup de cercetători de la Stanford din SUA au utilizat o inteligenţă artificială numită LIMIT (Laboratory Information Mining for Individualized Thresholds) care a analizat 724.199 valori de temperatură din fişele medicale ale unor pacienţi prezentaţi la un centru ambulatoriu, timp de 6 ani. Nu pacienţi spitalizaţi!
„Şi au aplicat un algoritm interesant de eliminare a tuturor pacienţilor care aveau maladii sau comorbidităţi care erau suprareprezentate în grupul valorilor foarte mari sau foarte mici de temperatură. (...) Să luăm exemplul pacienţilor cu diabet... Deşi în SUA 9,2% din populaţie are diabet, în grupul valorilor de temperatură mult sub normal 26% erau pacienţi cu diabet. Deci au exclus din grupul analizat toate persoanele cu diabet. La fel au procedat şi cu alte maladii, rămânând în final cu 396.195 valori măsurate. Stiţi cât a fost media? 36,64 grade Celsius sau 98grade  Fahrenheit”, a explicat dr. Craiu.
În concluzie, medicul are un sfat pentru părinţi: „Vine iarna şi ar fi bine pentru copiii noştri să ne speriem mai puţin de febră. Fără «fever fobia», vă rog frumos. Căci nu ajută nici copilul şi nici medicul... iar acesta, om fiind şi el, va aplica o strategie de medicină defensivă, dacă este foarte «presat». Va prescrie analize care nu sunt necesare sau antibiotice fără dovezi solide”.

+3 -2

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie