Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8168 - 23 apr 11:00

Făgăraşul declară 0 pacienţi cu Covid 19. Spitalul din oraş refuză preluarea pacienţilor transferaţi din judeţ: „nu vrem să importăm virusul de la Braşov”

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 02 aprilie 2020

Făgăraşul declară 0 pacienţi cu Covid 19. Spitalul din oraş refuză preluarea pacienţilor transferaţi din judeţ: „nu vrem să importăm virusul de la Braşov”

Spitalul Municipal Făgăraş refuză preluarea pacienţilor cu COVID-19, transferaţi de alte spitale din judeţul Braşov. Motivaţia - astfel va fi introdus virusul într-o comunitate în care acesta nu există, arată reprezentanţii Primăriei Făgăraş. Asta după ce Ministerul Sănătăţii a emis un ordin prin care spitalul din Făgăraş, precum şi alte centre de dializă din Braşov devin spitale suport. Conducerea unităţii spitaliceşti solicită medicilor să rămână la locul de muncă şi cere ministrului Sănătăţii să revină asupra deciziei. De asemenea, îi cere prim-ministrului Ludovic Orban să oprească incompetenţa conducerii judeţene, care „se face responsabilă de acte cu caracter criminogen”. Până atunci, Spitalul „Dr. Aurel Tulbure” nu va accepta niciun pacient infectat cu acest virus, de la niciun spital din Braşov, au mai spus autorităţile din Făgăraş.
„Această decizie contravine spiritului Ordonanţei Militare nr. 6, care izolează municipiul Suceava şi localităţile limitrofe. Virusul trebuie izolat, nu diseminat! Nu înţelegem de ce acest virus trebuie «importat» de la Braşov la Făgăraş, unde nu există pacienţi confirmaţi cu acest virus. Cerem ministrului Sănătăţii să revină asupra deciziei. Acest mesaj este adresat prim-ministrului României, pentru a opri acele persoane din conducerea judeţeană care au luat această decizie şi l-au indus în eroare pe ministrul Sănătăţii. Cer să oprească această incompetenţă (...). Până atunci, noi nu vom primi nici un pacient infectat cu acest virus transferat de la niciun spital din Braşov. Vom trata în continuare toţi pacienţii care se vor prezenta la Unitatea de Primiri Urgenţe. De asemenea, vom putea trata pacienţi care vin din Braşov, dar nu au virusul. De asemenea, le solicit angajaţilor Spitalului Făgăraş să rămână la locul de muncă”, a declarat Mariana Câju (foto stânga), preşedintele Consiliului de Administraţie al unităţii spitaliceşti, într-o videoconferinţă.

De la interesul public, la cel politic şi personal
În acest context, Câju a trecut şi la atacuri la persoană. „Responsabili de acte cu caracter criminogen” i-a făcut pe preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea (foto dreapta) (PNL), şi prefectul judeţului, Cătălin Văsii. Ex membru PNL, Mariana Câju a speculat politic şi personal situaţia, indicându-i pe cei doi drept persoanele care au cerut ca Făgăraşul să fie desemnat centru de suport pentru pacienţi Covid. Fără dovezi.

Reacţie de la CJ: „Dezaprob vehement această decizie!”
Măsura care a stârnit nemulţumirea la Făgăraş este considerată eronată şi de către preşedintele Consiliului Judeţean Braşov. Ba mai mult, Prefectura Braşov arată că a propus Ministerului Sănătăţii ca pacienţii cu noul coronavirus să fie trataţi în unităţile sanitare din municipiul Braşov.
„Faţă de informaţiile apărute în spaţiul public privitoare la OMS nr. 533 din 29 martie şi aşa-zisa implicare a mea în luarea deciziei prin care Spitalul Municipal «Dr. Aurel Tulbure» Făgăraş a fost desemnat ca spital suport pentru pacienţii din judeţul Braşov testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, în calitatea mea de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov  ţin să precizez că dezaprob vehement această decizie! Eu nu am fost consultat şi nu am avut nici o implicare şi competenţă în luarea acestei decizii a Ministerului Sănătăţii, decizie care a aparţinut altor instituţii care au competenţe în domeniul medical. Am discutat şi cu reprezentanţi ai unităţilor spitaliceşti din municipiul Braşov, care consideră că această situaţie este de natură să afecteze desfăşurarea actului medical în condiţii de securitate şi siguranţă pentru pacienţi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Cu argumente
Adrian Veştea a spus că, practic, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 533/29 martie 2020 „înseamnă pentru judeţul Braşov faptul că persoanele testate cu COVID-19 şi care prezintă şi alte afecţiuni trebuie transportate aproximativ 70 de km până la Făgăraş, pentru a li se face tratamentele şi intervenţiile medicale de care au acută nevoie. Ordinul ar fi trebuit să ţină cont nu numai de faptul că Spitalul Municipal Făgăraş este al doilea ca dimensiune şi specializări medicale după Spitalul Judeţean Braşov, ci şi de faptul că cea mai mare aglomerare urbană a judeţului Braşov este în zona metropolitană, cu un număr de peste 400.000 de locuitori, unde probabilitatea de a avea persoane care pe lângă infectarea cu COVID-19 să sufere şi alte afecţiuni este mult mai mare. De aceea, este imperios necesar ca aceste cazuri să fie tratate în municipiul Braşov”.

Ce s-a stabilit „la judeţ”: Pacienţii Covid din Făgăraş, Rupea şi întreg judeţul vor fi aduşi  în municipiul Braşov  
Totodată, reprezentantul administraţiei judeţene a anunţat că  toţi pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, atât din zona Făgăraş, Rupea, cât şi din întreg judeţul, sunt aduşi la unităţile medicale din municipiul Braşov destinate exclusiv tratării acestor cazuri, respectiv la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi la Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, conform Planului Alb nr. 3840/20 martie 2020, elaborat şi aprobat de Ministerul Sănătăţii.

Veştea: „Voi face tot ce-mi stă în putere pentru ca decizia Ministerului Sănătăţii să fie corectată”
Nu în ultimul rând, preşedintele Consiliului Judeţean a promis că „voi face tot ce-mi stă în putere pentru ca decizia Ministerului Sănătăţii să fie corectată, astfel încât pacienţii care se încadrează în această categorie să nu fie puşi inutil pe drumuri, iar viaţa să nu le fie pusă în pericol”.  

Prefectura Braşov: „Acuze proferate în mod iresponsabil”
O reacţie mult mai dură a avut Prefectura Braşov. Mai exact, Cancelaria Prefectului – judeţ Braşov a  catalogat afirmaţiile Marianei Câju ca fiind „acuze proferate în mod iresponsabil”. Totodată, instituţia a comunicat faptul că prefectul judeţului Braşov, Mihai-Cătălin Văsii, nu a propus niciodată ca Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş să fie desemnat drept spital suport COVID. De altfel, o asemenea propunere de ordin medical nu intră în atribuţiile Instituţiei Prefectului.
„În data de 24 martie, ministrul Sănătăţii de la acea vreme (Victor Costache – n.r.) a organizat o videoconferinţă cu conducerile direcţiilor de sănătate publică din ţară, în care a transmis că trebuie identificate şi propuse ministerului unităţi, în fiecare judeţ, care să devină spitale suport COVID-19. În aceeaşi zi, la propunerea prefectului  Cătălin Văsii, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat Hotărârea nr. 8/24.03.2020, privind constituirea Comisiei de Coordonare Medicală pentru Situaţii de Urgenţă COVID-19 a judeţului Braşov, formată din experţi în gestionarea medicală a situaţiilor de urgenţă”, se arată în comunicatul transmis de Prefectură.
Conform aceleiaşi surse, în seara de 24 martie, împreună cu membrii comisiei amintite, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov a făcut o analiză şi a înaintat Ministerului Sănătăţii propunerile pentru spitalul suport COVID-19 din judeţul Braşov, pe listă fiind Spitalul CF Braşov (specialităţi medicale), Pavilionul Tractorul al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov (specialităţi chirurgicale şi ATI), Pavilionul Central al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, spaţiu complet separat de restul circuitelor unităţii sanitare – pentru pacienţii COVID-19 cu infarct miocardic.
„În concluzie, desemnarea Spitalului Municipal Făgăraş drept spital suport COVID-19 este o decizie a Ministerului Sănătăţii, iar acuzele doamnei preşedinte al Consiliului de Administraţie al acestui spital (Mariana Câju-n.r.) aduse prefectului judeţului Braşov nu au nici un corespondent în realitate”.
 

+6 -3

Comentarii

Ariana

2020-04-02 06:35:15


Fagarasul e un oras imbatranit in conditiile in care toata forta de munca a orasului se afla in Italia.Odata cu revenirea in tara de Paste,e posibil ca multi fagaraseni sa aduca si virusul ucigas.Indicat ar fi ca toate persoanele care intra in Romania sa fie atent triate,testate, si sa ramana in carantina la granita pt. a nu mai disemina virusul in toata tara.In comunitatile de rromi nimeni nu a facut o verificare si e posibil ca acolo sa fie focare periculoase de Covid 19.

cristian

2020-04-02 06:31:36


Dece este stare de urgenta?ca fiecare sa faca ce vrea,aplicati legea cu tarie indiferent de pile si relatii,cand nu va mai fi loc in spitalele din Brasov pentru cei infectati nu se poate ca la Fgarasi administratori sa-si aleaga pacientii,Spitalul este de Stat si nu propietate privata,incaz de stare de urgenta Guvernul poate coopta si spitale Private,mai este Administrata pe post?

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie