"F16" contra "Distrugător"

“Nu e cazul unui război în zonă!” – ne linişteşte preşedintele, ignorând faptul că se află, el însuşi, în plină campanie militară. După vizita sa pe distrugătorul american, “inamicul” a reacţionat prompt: s-a refugiat în spatele TAB-urilor de la Ministerul Apărării.
Apoi a contraatacat: s-a urcat într-un F16 cu care a survolat Cotrocenii pentru a avea o imagine clară a dispozitivului inamic. Măsurile astea sunt – vorba lui Antonescu – niţel cam caraghioase: ne jucăm de-a războiul, exact când acesta ar putea să bată la uşă.
Ar putea – pentru că marile puteri sunt realiste şi-şi dau seama că aceasta nu este o soluţie pentru eventualele conflicte. Interesele reciproce sunt prea mari, iar conexiunile – în special cele comerciale – prea complexe. Aşa încât, în spatele scenei pe care se derulează declaraţii verbale severe, actorii principali bat palma. Problema Ucrainei se rezolvă fără ea. Noii lideri se burzuluiesc şi atacă cu forţe care pactizează cu inamicul deîndată ce dau piept cu acesta. Federalizarea Ucrainei este soluţia care a fost deja agreată, fără să se mai ţină cont de ce ar dori ilegitima administraţie de la Kiev, instalată în urma unui puci civil. Probabil că preşedintele Ianukovici va reveni, undeva în zona separatistă, reclamându-şi legitimitatea funcţiei. Lucrurile merg, evident, spre o rezolvare de acest fel, pe care marile puteri înţeleg că nu o mai pot evita. Putin este câştigătorul partidei, pe motiv că în Europa nu are un corespondent, iar America nu e dispusă să lase Uniunii toată iniţiativa. Politica externă a lui Obama se construieşte pe un fundament de non-beligeranţă. A evitat un război din cauza Siriei, nu-l va face pentru o Ucraină prea dezbinată pentru a se mai putea conta pe ea.
Curioasă şi neadecvată este poziţia noastră în acest “război ciudat”. Pe de o parte, fiind membru NATO, ne supunem deciziilor comandamentului unic. Pe de alta, simţim nevoia să supralicităm păgubos. Toate declaraţiile nepotrivite şi hazardate făcute de Băsescu în această perioadă se vor contabiliza în debitul nostru. Cei mari se vor pupa la final cu Putin pentru rezolvarea pe cale paşnică a problemei, în timp ce noi ne-am tăiat deja toate punţile de colaborare cu Rusia şi – foarte probabil – chiar cu o Ucraină care nu ne-a fost şi nu ne va fi niciodată prietenă. Ajutorul – moral – pe care-l oferim acum hrăpăreţului vecin din Est, care nu ne-a păsuit niciodată cu nimic – reprezintă o irosire de credit politic. Pentru fosta şi viitoarea Ucraină vom rămâne aceeaşi buturugă de care se tot împiedică relaţiile dintre Est şi Vest.
Poziţia României în conflict îmi evocă un căţel care, din curtea NATO, îl latră prin gard pe vecinul de la Kremlin…