Există viață după moțiune?

Guvernul Boc ne dovedește că da. Nici nu s-a sculat bine din țărâna moțiunii, scuturându-se de acuzele de punere a pumnului în gura propriilor parlamentari, că a doua zi și-a și asumat răspunderea pe Legea Educației, dovedind astfel că își ține promisiunea făcută UDMR-ului, în schimbul susținerii la votul la care nici ungurii nu s-au prezentat. Această mișcare i-a înviorat pe liberali și socialiști care au prins din zbor ocazia unei noi moțiuni, legea asumată fiind încă pe masa judecătorilor Curții Constituționale. Deci nu vom avea parte de liniște nici în continuare. Cu atât mai mult cu cât dl Franks ne atrage foarte serios atenția că dacă de la 1 ianuarie se revine la vechile lefuri bugetare (cum se prevede în actul normativ) suntem în pom. Ar trebui introduse alte taxe, TVA-ul abia mărit ar mai avea nevoie de niște procente, iar cele două legi votate din nebăgare de seamă de majoritatea parlamentară ar trebui întoarse de la președinție și anulate. Numai prim-ministru să nu fii într-o astfel de conjunctură. Boc, însă, merge mai departe. Cât de departe – e greu de spus – pentru că este tot mai evident faptul că nu doar țara s-a săturat de el, ci și propriul partid, unde nu mai are nici credibilitate și nici autoritate. Un eventual succes al ultimei moțiuni ar fi rezolvat într-un fel problema, iar Băsescu ar fi putut să numească un premier, tot de-al PDL-ului, căci pe Boc nu cred că ar fi avut curajul să-l mai împingă odată în groapa cu lei. O remaniere la vârf ar liniști cel puțin pentru o perioadă, lucrurile și ea ar fi posibilă odată cu greva generală care se anunță și care ar putea determina o astfel de mișcare la vârf. Schimbarea Guvernului Boc nu prea mai pare posibilă, deocamdată, prin metode politice, pentru că Opoziția nu dispune de forțe aritmetice necesare. Doar presiunea socială ar mai putea da satisfacție celor care văd în Boc și echipa sa cauza totală a stărilor de lucruri care fac din România o țară instabilă și incapabilă de a ieși din recesiune pe picioarele sale. Din păcate, rețetele FMI se dovedesc din nou ineficiente. Situația generală îi descumpănește pe analiștii de la Washington, nevoiți să revină într-un mod descalificant asupra evaluărilor pe care le fac asupra economiei românești. Dl Franks și compania au ajuns deja la concluzia că nici vorbă de ieșit din criză în 2011 și că speranțele trebuiesc amânate cu cel puțin un an. Mai vine și guvernatorul BNR și ne bucură cu estimarea că generația noastră nu va apuca să trăiască ca-n Europa. Poate cele care urmează, dacă nu se vor împrăștia în cele patru vânturi. Există viață după moțiune? Desigur! O viață tot mai proastă și mai încărcată de întrebări cărora nimeni nu le poate oferi un răspuns.