EUROPA LEAGUE: Mediașul debutează în Europa League
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 16 iulie 2011
Odată cu meciul din Finlanda de la Kuopio, se dă startul în Cupele Europene și pentru formațiile românești. Pentru țara noastră este ediția a 55-a de când Dinamo a evoluat în compania formației Galatasaray Istanbul pe 28 august 1956
Odată cu meciul din Finlanda de la Kuopio, se dă startul în Cupele Europene și pentru formațiile românești. Pentru țara noastră este ediția a 55-a de când Dinamo a evoluat în compania formației Galatasaray Istanbul pe 28 august 1956.
Dacă la începuturi și chiar până în urmă cu câțiva ani în cele trei competiții, Cupa Campionilor (transformată ulterior în Champions League), Cupa Cupelor (ulterior desființată) și Cupa UEFA (transformată apoi în Europa League), tara noastră evolua cu două sau trei echipe, în ultimii ani echipele din Liga lui Mitică au avut șansa să evolueze cu câte șase echipe.
Dacă ne referim la ultimul deceniu, numărul meciurilor a crescut de la 12 în sezonul 2002/03, la 22 în sezonul 2004/05, la 40 în sezonul 2005/06 pentru a culmina cu 50 de partide în 2009/10.
În acest sezon, în care campioana României evoluează pentru ultima dată direct în grupele Champions League, vor participa șase formații. Oțelul, debut în Champions League, Vasluiul (care i-a luat locul Timișoarei eliminată din competiție) în preliminariile Ligii Campionilor precum și patru formații în Europa League, Steaua, Dinamo, Rapid (revenită după o absență de două sezoane) și Gaz Metan Mediaș, debutantă în Cupele Europene. Dintre formațiile ce au evoluat în sezonul precedent, în afara de Timișoara eliminată, nu mai fac parte, Unirea Urziceni,echipă retrogradată și apoi desființată și fosta campioană, CFR Cluj, care nu a prins loc de Europa.
KuPs Kuopio (Finlanda)- Gaz Metan Mediaș
Formația de pe Târnave, deși cu vechi state de serviciu în fotbalul românesc, este o echipă mai cunoscută ca o formație din eșalonul secund . A avut o tentativă de două sezoane imediat după al doilea război mondial (sezoanele 1947/49), când a evoluat în primul eșalon, a revenit în 2000 pentru un sezon pentru ca în ultimele trei ediții să evolueze permanent pe prima scenă unde a ocupat locurile 15, 10 și în sezonul precedent pe locul 7. Are șansa de a evolua în Europa prin eliminarea formației din Timișoara.
Medieșenii sunt considerați favoriți la calificare a turul III preliminar în fața finlandezilor datorită lotului considerat mai valoros dar în mod special prin faptul că evoluează în manșa a doua pe propriul teren. Singurul dezavantaj al medieșenilor o constituie suprafața de joc sintetică pe care se va disputa partida. Antrenorul Pustai a declarat în acest sens: „Adversarul este bun, știm ce probleme a avut Timișoara anul trecut cu Mypa, iar noi nu suntem obișnuiți cu asemenea suprafață de joc”.
Disputele Finlandezo - Române
12 2 2 8 8-21
În Finlanda 6 2 0 4 5- 9
Prima confruntare finlandezo-română a avut loc pe 14 septembrie 1983 la Lahti unde Dinamo s-a confruntat cu puternica formație Kuusysi pe care a învins-o cu 1-0. De altfel formația din Lahti a evoluat de 8 ori în compania formațiilor românești, obținând o singură victorie, 1-0 cu Dinamo în Cupa Campionilor pe 16 septembrie 1992,de alte 7 ori recunoscându-se învinsă. Din România Dinamo a susținut 6 meciuri cu formații finlandeze în care a obținut 5 victorii și înfrângerea amintită. Ultimul meci cu formațiile finice l-a susținut în sezonul precedent FC Timișoara care a învins în primul meci în deplasare formația Myllykosken Pallo cu 2-1 pentru ca în returul de pe Bega să obțină un egal,3-3, în ultimul minut de joc. Formația KuPs Kuopio a terminat sezonul precedent pe locul secund la 4 puncte de campioana, HJK Helsinki, pentru ca în prezent să se afle pe locul 7 la 15 puncte în spatele liderei, campioana ediției trecute.
Meciul nr,. 543 din Cupele Europene
542 199 120 223 692-734
Deplasare 267 57 59 151 248-463
Acest meci este al 543-lea în Cupele Europene pentru formațiile românești. Dacă în momentul de față bilanțul este unul negativ, până pe 23 octombrie 2007 bilanțul era favorabil echipelor noastre. În meciurile din deplasare este meciul 268,în care echipele românești a cucerit numai 57 victorii și au fost învinse în 151 partide.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu