Euro-Maidanul i-a pus Crimeea pe tavă lui Putin

După cum nimeni nu se mai îndoia – în ciuda declaraţiilor şi avertismentelor oficiale – referendumul din Crimeea s-a încheiat cu un vot zdrobitor în favoarea revenirii la „patria mamă”, după exilul de 60 de ani decis de Hruşciov.
E drept că procentul de 96,6% aparţine votanţilor ruşi – pentru că ucrainienii au boicotat scrutinul, dar asta nu prea mai are importanţă acum. Rusia n-a dat înapoi – cum n-a făcut-o, dealtfel, niciodată în istoria sa de mare putere şi a riscat sacţiunile care vor veni din partea comunităţii internaţionale interesate. Sancţiuni care vor avea o duritate moderată, din cauza globalismului care nu mai permite ruperea relaţiilor politice şi economice. Iar un război a fost din capul locului exclus de ambele părţi aflate în conflict: nimeni nu doreşte să se întoarcă la statutul de beligeranţă într-un moment în care toată lumea are deja de suferit de pe urma crizei economice.
A câştigat Putin partida? Fără îndoială că da. Şi, într-un fel, pe bună dreptate geostrategică. Ucraina a făcut şi face parte din zona sa de influenţă. Ruşilor nu le poate fi indiferent să aibă în coastă un aliat al Occidentului, cu alte interese decât ale sale. Ei mai au de partea lor – teoretic - şi dreptul internaţional care consfinţeşte autodeterminarea prin referendum. Or, referendumul a avut loc fără ca Kievul să-şi poată impune o autoritate pe care nu o mai are. S-ar putea spune că Crimeea a fost pierdută pe Euro-Maidan unde s-au confruntat două facţiuni ale aceleiaşi oligarhii – cei de la putere cu cea care a dorit să ia puterea prin violenţă. N-a fost o revoluţie – pentru că asta ar fi implicat o altă doctrină. Practic, împotriva lui Ianukovici s-au ridicat cei care au pierdut puterea în urmă cu patru ani, când regimul „portocaliu” al lui Iuşcenko a demonstrat că nu era cu nimic mai breaz decât cel al lui Kucima şi când oligarhi de talia lui Timoşenko au fost puşi să plătească pentru abuzurile comise.
Se poate spune că Occindentul, prin intervenţia sa, i-a pus, practic, pe tavă, Crimeea lui Putin. Pentru care ar fi fost de neiertat să o refuze, mai ales în condiţiile în care nu a fost nevoit să tragă nici măcar un glonte. O comparaţie cu Georgia este neavenită: acolo nu era vorba de populaţie rusă, iar o ocupaţie ar fi constituit o povară de nesuportat, mai ales după lecţia Afganistanului.
Ce se va întâmpla de acum înainte? Va interveni statu-quo-ul kossovar. Occidentul nu va recunoaşte anexarea, ruşii nu se vor sinchisi prea tare, pentru că ştiu că, deocamdată, nu există alternativă la gazul lor. Sancţiunile – cele mai mici posibile, pentru a nu afecta propriile lor economii – vor rezista o perioadă în care Rusia va găsi soluţii de compensare, iar Occidentul îşi va linge rănile provocate nu de eşecul „democratizării” Ucrainei, ci de pierderea unei pieţe şi a resurselor naturale existente într-o ţară de asemenea dimensiuni – singurele lucruri care contează cu adevărat, în disputa geostrategică.