Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 00:15

Eu trebuie! Eu pot! Eu sunt!

Autor:

Publicat la 28 iunie 2014

Ioan Slavici spunea: „Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor, viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare”. Parafrazându-l, aş putea spune că plutonierul major Bălăiţă Daniel, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Braşov şi-a făurit câteva vise din copilărie şi s-a străduit ca acestea să devină realitate.

Eu trebuie! Eu pot! Eu sunt!
Îşi împreunează mâinile, se lasă cuprins de o „stare poetică” şi ne povesteşte cum omul prin natura sa nu este menit singurătăţii, ci vieţii în grup, cum s-a confruntat cu mici necazuri într-o lume a copilăriei sale, într-un vârtej al diferenţelor, într-un mic cartier braşovean. „Fac sport de la 6 ani. Îmi amintesc cum prin faţa blocului mă băteau cam toţi copiii... eram mai scund şi sufeream pentru acest lucru... Atunci, un văr care făcea box mi-a propus să merg la sală, pentru a învăţa să mă apăr şi pentru a învăţa mişcări coordonate de specialişti. Am descoperit reguli şi legi care au devenit martorii propriei mele dezvoltări. Îmi plăcea să mă antrenez. Îmi spuneam că o să ajung cel mai bun. Asta speram. Mă antrenam în fiecare seară. Făceam flotări. La 13 ani făceam 127 legate. Nu mă întrecea nimeni. Dar, într-o zi citind revista „Cutezătorii” am descoperit că un elev din Constanţa face 130 de flotări, dar într-o mână. Toate visele mele s-au năruit atunci şi am vrut să renunţ la sport”. Nu a făcut-o! Cu siguranţă nu o va face niciodată! Sunt ani de antrenamente, sunt ani de renunţări la multe, sunt gânduri înălţătoare pentru participarea la diverse la concursuri. „Dacă practica Vipassana de exemplu, ne învaţă cum să evoluăm transformând respiraţia într-un act conştient, antrenamentele m-au modelat şi pur şi simplu mi-au devenit un mod de viaţă”. A căutat repere valide şi verificate, pentru a se menţine la suprafaţă, ancorat pe linia sa, fără să îi dicteze cineva pasul următor, a găsit indicatoare pentru necesităţile drumului său, lumini care să îl aju­te să păstreze drumul bun, fără a fi stânjenit în  „căutare” şi fără să-şi piardă elanul întrebărilor şi al răspunsurilor sale. În anul 1992 şi-a îndeplinit stagiul militar la arma jandarmi, iar din 1993 a fost încadrat în Structurile Jandarmeriei, întrucât s-a „regăsit în ordinea şi regulamentele militare, perfecţionist fiind!”. A absolvit Facultate de Psihologie din cadrul Universităţii Spiru Haret Braşov. Este căsătorit şi are un copil. Se confruntă ca noi toţi ceilalţi cu lipsuri, cu excese, cu certi­tudini, cu dorinţe şi lacune,  cu insignifianţa va­lorilor create arbitrar de unii, cu goluri şi carenţe, cu hăul existent în fiecare dintre noi, cu monştrii interiori, dar se mândreşte cu familia sa: „am o fetiţă cu rezultate foarte bune la învăţătură, care face sport de la 3 ani. Practică scrima şi nataţia fiind multiplă medaliată la diverse concursuri. Acum se pregăteşte pentru Campionatul Naţional de Scrimă şi pentru Campionatul Naţional de Nataţie. Doresc să câştige şi să se bucure pentru munca ei. Soţia nu face sport de performanţă. Aleargă pentru a se menţine, ne hrăneşte şi ne susţine pe noi, fiindu-ne mereu alături”. Nu speranţa este cea care îl animă într-un concurs, ci hotărârea de a câştiga, parcursul său este cel care îi dă putere şi susţinerea fiinţelor care i-au marcat viaţa! Nu a lăsat visele să piară! A fost călăuzit de sintagmele „eu trebuie!”, „eu pot!”, „eu sunt!”. Şi visele au devenit realitate.
Material realizat de lt. col. Mihaela BOROŞ, ofiţer psiholog.
 
„Eu sunt puţin obosit, dar fericit!”
Bălăiţă Daniel e campion Naţional de Pawerlifting, categoria 93 Kg (Sibiu, 21-22 iunie 2014). Este cel mai reprezentativ sport de forţă, fiind compus din 3 probe: prima constă în genoflexiuni cu greutatea, a doua împins de la piept cu greutatea, iar cea de-a treia îndreptări cu greutatea. A obţinut: 
n Locul I la Master la toate cele 3 probe şi medalia de aur la general, 
n Locul al II-lea Seniori împins de la piept, 
n Locul al III-lea Seniori total greutăţi ridicate,
n Cupa Concursului pentru al treilea sportiv Master  pe ţară la toate categoriile.
n Locul V la Campionatul Naţional de Culturism Master, categoria 90 Kg (Oradea,24 mai 2014). „Nu sunt mulţumit de acest loc! Având în vedere câte Cluburi sunt în fiecare judeţ, câte sunt la nivelul acestei ţări şi câţi participanţi sunt la un concurs mă consolez cu acest loc naţional. Este practic destul de greu să participi la diferite competiţii aparent asemănătoare (pawerlifting, culturism, împins de la piept), dar totuşi diferite, deoarece implică regimuri diferite, antrenamente diferite, forţă diferită şi e destul de greu să treci de la un concurs la altul într-un timp scurt”. 
n Locul I la Concursul Naţional la proba de împins la piept cu propria greutate, categoria 95 Kg (2013), fiind  deţinătorul medaliei de aur. 
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie