„Eu am avut, vă spun sincer, gânduri de sinucidere”

Braşoveanca Izabela Ambrus, deputat UDMR, a povestit cum a fost umilită de soţul său, fostul prefect Romer Ambrus Sandor Mihaly, pe parcursul căsniciei sale. „Eu şi fiica mea am fost victimele violenţei psihice, psihologice şi exact aşa cum a zis şi doamna, este cea mai grea pentru că nu se vede, nu lasă urme. După ce am ieşit din relaţia asta toxică, parcă s-au deschis porţi şi am putut înainta. Până atunci mă vedeam urâtă, proastă pentru că asta auzeam acasă, nu eram bună de nimic”, a povestit aceasta pentru Pro TV.
„Am întâlnit-o pe Izabella Ambrus la o şedinţă de terapie în grup. Suntem la fundaţia Pas Alternativ, din Braşov, într-o sală plină cu victime ale violenţei domestice”, aşa începe povestea doamnei Ambrus. Izabella este avocat, dar îşi petrece mare parte a timpului în Parlamentul României, este deputat. Sunt numai câţiva ani de când ea însăşi a trecut prin sesiuni de terapie, iar acum spune că vrea ca propria experienţă să le servească drept exemplu acestor femei. Le-a pregătit câte o poşetă ce conţine strictul necesar, în caz că trebuie să fugă din calea unui partener furios. „Credem că de la un anumit nivel să zicem că suntem cu studii medii sau superioare, este pe undeva, un motiv de ruşine dacă eşti bătută, dacă eşti victima unei violenţe psihologice. Eu personal, ani de zile am negat acest lucru şi probabil aici am greşit”.
Femeia se referă la căsnicia prin care a trecut şi care s-a încheiat în urmă cu trei ani. „În principal era beat. Venea tot timpul beat acasă şi nimic nu era pe placul lui. Nu conta că este 12 noaptea, că e dimineaţă. El venea şi efectiv trebuia să facem cum vrea el. Era violent, nimic nu era bine. Eu eram grasă, eram urâtă, eram proastă. Tot timpul mă desconsidera şi m-am certat cu părinţii mei. În această perioadă a fost cumplit. Eu nu am vorbit cu mama mea mai mult de jumătate de an din cauza lui. Eu efectiv l-am urmat”.
Izolarea partenerei de familie şi prieteni este cel mai important semn al debutului unei relaţii abuzive. Alături de multe altele, controlul permanent, supravegherea, restricţiile financiare, implicarea directă în decizii banale, precum hainele pe care le poartă cineva sau mâncarea pe care o alege. Toate, ambalate în haina iubirii şi a protecţiei.
De altfel, şi Izabella mărturiseşte că a fost multă vreme confuză. „El trebuia să aibă dreptate, el trebuia să conducă. Eu acum le interpretez ca şi semne, pentru că la sfârşitul relaţiei, când au început discuţiile între noi, avea aceleaşi reacţii. Discuţiile au început când a intrat el în Administraţia Publică şi probabil i-a întărit sentimentul de putere, să zicem, cu 4-5-6 ani înainte de divorţ”.
Izabela povesteşte că pe vremea aceea câştiga bine ca avocat, însă nu i se părea normal să susţină doar ea familia. „Discuţii legate de bani am avut întotdeauna. Nu era genul care să vină acasă cu salariul şi poate asta ar fi trebuit să mă pună pe gânduri, pentru că aşa e normal şi firesc într-o căsătorie. Când sunt doi, să tragă ambii la aceeaşi căruţă şi să avem contribuţii cât de cât egale. Eu întodeauna a trebuit să mă rog pentru a primi bani. Probabil, este tot un fel de autoritate, mă gândesc. Se numeşte agresiune economică. De câte ori aveam facturi de plătit, eu trebuia să stau cu o săptămână înainte să mă rog de el. Era degradant la un moment dat şi de aici au început discuţiile. Să nu ai nicio contribuţie faţă de copil, nicio obligaţie. Să nu te intereseze cu ce îl îmbrac, cu ce îi plăteşti meditaţiile. A fost o perioadă grea atunci. Nu acesta a fost motivul divorţului. A fost infidelitatea. Dar acum eu ştiu că nu sunt nici prima şi nici ultima femeie care ajunge să descopere că sunt mai mulţi într-o relaţie. În schimb, datorită infidelităţii, avea un anumit comportament faţă de mine şi copil: era agresiv verbal. Era veşnic în stare de ebrietate, veşnic nemulţumit, veşnic ne critica, în special pe mine poate şi pe fiica mea, dar cu mine tot timpul avea ceva şi nu se mai putea”.
În urmă cu patru ani s-a hotărât să divorţeze. „Eu am avut, vă spun sincer, gânduri de sinucidere. De foarte multe ori m-am gândit că aş pune capăt suferinţei. Eu asta chiar o vedeam ca o soluţie şi nu mă mai gândeam mai departe, că ce se întâmplă cu copilul a fost un gest egoist din partea mea şi mă bucur că nu am făcut-o”.
Nu i-a fost însă uşor, mai ales că fostul soţ era unul dintre cei mai puternici şi influenţi oameni din tot judeţul Braşov. „Un an a durat şi a fost urât, adică chiar urât a fost. Cu ameninţări, cu telefoane, cu mesaje, chiar urât. Cu afirmaţii că «vă iau acoperişul de deasupra capului». Asta oricum m-a marcat şi nu numai mie mi-a zis-o, i-a zis-o şi copilului. Atitudinea lui faţă de mine a fost profund umilitoare şi undeva eu tot timpul mă învinovăţeam. Asta a fost cel mai rău, gândindu-mă acum retroactiv pentru că de fapt, eu credeam că eu nu mă ridic la nivelul aşteptărilor lui şi de fapt nu era vorba despre asta”.
Izabela a început să se descopere cu adevărat după divorţ. S-a implicat şi mai mult în viaţa politică şi publică şi a ajuns vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, iar acum e deputat în Parlamentul României. Îşi doreşte ca fiica ei să devină medic şi militează pentru introducerea în şcoli a educaţiei despre violenţa domestică.