banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8774 - 23 oct 03:15

Eroul Râșnovului

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 05 martie 2009

De când a fost asfaltată, străduța din fața blocului unde a locuit sublocotenentul post-mortem Claudiu Chira nu a fost călcată de atâția oameni, ca la înmormântarea acestuia

De când a fost asfaltată, străduța din fața blocului unde a locuit sublocotenentul post-mortem Claudiu Chira nu a fost călcată de atâția oameni, ca la înmormântarea acestuia. Chiar de dimineață, agenți ai SPP au urcat pe blocuri pentru a inspecta zona, în cazul în care președintele Traian Băsescu sau ministrul Apărării și-ar fi făcut apariția. Înalții demnitari nu au venit, singurul reprezentant din partea Armatei fiind de la Statul Major al Forțelor Terestre. În schimb, colegii de arme și superiorii vânătorului de munte au fost prezenți în număr mare. „În prezent, avem în această locație peste 150 de militari, colegi de la Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal, precum și colegi de la Brigada 2 „Sarmisegetuza”, care au vrut să fie alături de colegul lor decedat în data de 26 februarie, într-o misiune de patrulare”, ne-a declarat Dorin Cotea, purtătorul de cuvânt al B21 Vânători de Munte Predeal. Cetățean de onoare în Râșnov Primăria Râșnov a decretat ieri zi de doliu și l-a numit pe vânătorul de munte căzut la datorie în Afghanistan „cetățean de onoare”. „Este o zi de doliu pentru orașul Râșnov. Astăzi are loc înmormântarea sublocotenentului Claudiu Chira, cetățean de onoare al orașului Râșnov, decorat post-mortem. Primăria Râșnov a sprijinit familia cu 100 de milioane de lei vechi. Ne exprimăm regretul pentru ceea ce s-a întâmplat. Pentru Râșnov, sublocotenentul Chira este un erou”, ne-a declarat Adrian Veștea, primarul orașului Râșnov. Peste 700 de persoane prezente Fastul militar a fost unul grandios. Cortegiul funerar, ce a însumat peste 700 de persoane, a fost escortat de mașini ale poliției, iar un sobor de 19 preoți au deschis calea. Fanfara a cântat încontinuu marșul funerar, iar un soldat a purtat pe o pernuță de catifea distincția Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemne militare, cu care a fost decorat Chira. Slujba religioasă a fost îndrumată chiar de mitropolitul Ardealului, Înalt Prea Sfințitul Laurențiu Streza. „Eroii sunt bine văzuți în fața Domnului”, le-a transmis mitropolitul celor prezenți. Sublocotenentul post-mortem Claudiu Chira s-a născut pe 5 aprilie 1987 la Brașov și a intrat în rândurile Armatei în 2001. A primit calificative foarte bune de la superiorii săi, iar în urmă cu o lună a fost trimis să-și facă datoria sub steagul NATO în Afghanistan. Pentru că a căzut la datorie, la lăsarea în groapă colegii de arme l-au salutat cu rafale de armă.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie