Eroul Hadnagy
Autor: Istvan DEAK
Publicat la 03 octombrie 2007
După șapte etape scurse din ediția 2007-2008 a ligii secunde, FC Brașov s-a desprins deja la 4 puncte de urmăritoarele-surpriză, Concordia Chiajna și Dunărea Giurgiu
După șapte etape scurse din ediția 2007-2008 a ligii secunde, FC Brașov s-a desprins deja la 4 puncte de urmăritoarele-surpriză, Concordia Chiajna și Dunărea Giurgiu. Un merit de-osebit în parcursul de excepție al stegarilor îl are și atacantul Attila Hadnagy, marcator a 11 din cele 23 de goluri ale brașovenilor. Venit în această vară de la Petrolul Ploiești, după șase luni de pauză, ca urmare a litigiului dintre FC Brașov și „găzari”, jucătorul s-a integrat excelent în strategia concepută de Răzvan Lucescu și promit în continuare o mulțime de reușite: „Este o surpriză plăcută și pentru mine evoluția mea. Nici eu nu mă gândeam că după o pauză de șase luni, o să îmi revin așa de bine. Am reușit să marchez iarăși trei goluri și să dea Dumnezeu să o țin tot așa.” Cât despre partida câștigată la Bacău, el ne-a declarat: „La 2-0 am crezut că meciul e deja câștigat, însă gazdele au revenit și am luat gol pe finalul primei reprize. La pauză, Răzvan Lucescu ne-a motivat și mai tare, însă primele 10 minute din repriza a doua le-am jucat tot așa și ne-au egalat. Atunci chiar am tremurat că puteam pierde partida, însă am marcat și am reușit să câștigăm trei puncte extrem de importante.”.
Jucătorul brașovean nu consideră meciul de du-minică, cu Chiajna, un derby al acestei serii, în ciuda faptului că cele două echipe ocupă primele două poziții în Seria I: „Derbyuri sunt în prima ligă, la noi, în Divizia B, sunt doar meciuri importante pe care trebuie să le câștigăm” spune Hadnagy. Reușitele atacantului nu i-au lăsat indiferenți pe fanii brașoveni, astfel, conform unui top al jucătorilor, realizat de site-ul steagu.ro, Attila Hadnagy ocupă locul 1, cu 184 de voturi, urmat la o distanță conside-rabilă de Mihai Roman, 105 voturi și Sabrin Sburlea, 79 de voturi. Fanii nu contesc cu laudele la adresa vârfului brașovean pe site-ul suporterilor brasovfans.ro: ”trei goluri superbe înscrise de Hadnagy și toate cu capul!!!”, spune Manu, fiind completat de Norgeman: Hadnagy -un model pentru jucătorii tineri!”. Un alt forumist de pe site Aleks consideră că: „Hadnagy merită felicitări! Ce gest frumos a avut Attila după gol, a venit la galerie! A făcut un meci superb. Nu cred ca Brașovul să fi avut, în ultimul timp, un astfel de atacant.”
Scor de maidan!
Partida dintre FC Brașov și FCM Bacău a fost una frumoasă, cu multe goluri, însă greșelile din cele două defensive dau mari bătăi de cap celor doi antrenori. Elevii lui Răzvan Lucescu au reușit pentru a doua oară consecutiv să marcheze cinci goluri în deplasare, însă alarmant este faptul că au primit trei goluri într-un singur meci, în timp ce în restul de nouă partide (șase în campionat și trei în cupă) primiseră doar două, în total. După 450 de minute fără gol primit, Nae a încasat luni seară trei goluri, dintre care pentru unul poate fi tras la răspundere. În mod inexplicabil, Brașovul a avut o cădere între minutele 15 și 65 și doar forma extraordinară a lui Hadnagy și sclipirile jucătorilor de bandă, Cristi Ionescu și Roman, au făcut ca brașovenii să plece cu toate cele trei puncte.
Problemele mari au apărut în centrul apărării, asemenea partidei din Cotroceni, brașovenii au fost surprinși prin verticalizări pe zonă centrală, unde Bogdan Nicolae și Nicolae Constantin încă nu formează un cuplu omogen.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu