Eroii din Transnistria vor veni la omagierea marșului din 1987
Autor: Liviu CIOINEAG
Publicat la 10 iulie 2007
Brașovul și-a arătat recunoștința față de eroismul foștilor deținuți politici basarabeni Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Popa. În semn de apreciere a faptelor lor, membrii Asociației „15 Noiembrie 1987” au organizat, ieri, un ceremonial
Brașovul și-a arătat recunoștința față de eroismul foștilor deținuți politici basarabeni Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Popa. În semn de apreciere a faptelor lor, membrii Asociației „15 Noiembrie 1987” au organizat, ieri, un ceremonial. Manifestarea a fost marcată și de lansarea cărții „Eroi pentru România - Tansnistria și amenințările rusești la Ma-rea Neagră”, sub semnătura jurnalistului Victor Roncea. Cei trei se află în România de scurt timp. Au sosit la Brașov, la invitația președintelui Traian Băsescu, într-un „sejur” de refacere medicală.
La evenimentul de ieri a participat prefectul Aurelian Danu, precum și cunoscutul disident politic, Octav Bjoza. Cei prezenți au ținut să-și arate aprecierea față de eroismul lor și i-au invitat să participe la aniversarea a 20 de ani de la marșul anticomunist de la 15 noiembrie 1987.
„Vă mulțumesc pentru efortul și încercările la care ați fost supuși și la care Dumnezeu v-a dat puterea să rezistați. Cu siguranță, Brașovul înseamnă foarte mult pentru mișcarea anticomunistă, iar Asociația 15 Noiembrie înseamnă la fel de mult. Împreună cu Asociația Foștilor Deținuți Politic, care este mereu lângă noi, vă așteptăm să fiți cât mai des la Brașov și să considerați că aici sunt prietenii dumneavoastră”, le-a spus Aurelian Danu celor trei oaspeți.
„15 noiembrie ‘87” speră la sprijin prezidențial
Florin Postolachi, președintele Asociației „15 Noiembrie 1987”, a început deja pregătirile pentru comemorarea marșului anticomunist, cel puțin prin invitarea oaspeților din țară și din străinătate. „Suntem onorați că acești oameni au călcat pragul Asociației 15 Noiembrie și îi așteptăm cu brațele deschise întotdeauna. Sperăm să se facă bine, să se întremeze, și apoi vom discuta împreună alte subiecte importante. Pentru că în noiembrie se împlinesc 20 de ani de la revolta din 1987 a muncitorilor brașoveni, dorim ca toți prietenii noștri să se afle în acea importantă zi alături de noi. Am avut o discuție și cu domnul președinte Traian Băsescu, la Cotroceni, la ceremonia de decernare a ordinului Steaua României celor trei frați români și sperăm să poată și el să participe la evenimentele din noiembrie. Sperăm ca această manifestare să fie organizată împreună cu Președinția, de care avem mare nevoie, având în vedere că dorim să invităm mari personalități din toată Europa”, a precizat Postolache.
Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Popa, eroii care au stat 15 ani în închisorile din Transnistria au promis că „dacă nu se întâmplă ceva ieșit din comun”, vor fi prezenți la eveniment.
Bjoza i-a invitat să-i vadă colecția de proiectile și schije
Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, a avut cel mai înflăcărat discurs. El i-a invitat să-i vadă colecția de proiectile și schije. „Noi întotdeauna i-am considerat frații noștri pe românii din Basarabia. Sunt convins că suferința v-a întărit și în același timp v-a și înnobilat. Ca o mică și modestă dovadă că totdeauna am fost și voi fi alături de dumneavoastră, vreau să vă arăt aici ceva ce n-are nimeni în Brașov, probabil. Un fragment de rachetă Alazan, adus de mine din tranșeele de la Cocieri, când încă se mai trăgea, răzleț, în 1992. Și cum ne șade nouă românilor bine, se mai trăgea și pe la spate. Am adus această rachetă, împreună cu alți colegi din Brașov. Eu le arăt tuturor copiilor care ne trec pragul la Asociația noastră. În ultimii cinci ani au trecut pe acolo aproape 3.000 de elevi de liceu, și printre altele le-au fost prezentate și aceste obiecte. Vreți - nu vreți, noi vă considerăm români și frați. Suntem convinși că este foarte greu să învingi, mai ales acolo, colosul de la Răsărit, «fratele mai mare», cum i se spunea. Dumneavoastră, prin gestul dumneavoastră, ați arătat unei omeniri întregi, nu numai nouă, românilor de dincoace de Prut, că în acel locșor de lume nu toți au fost niște lași și niște trădători, ci au fost și oameni gata să-și jertfească viața pentru apărarea demnității și a moralității”, le-a spus Bjoza.
Cei trei vor să înființeze o fundație
Importanții oaspeți nu au fost lungi la vorbă. Ei au amintit ce vor face în viitorul apropiat și au asigurat că vor fi prezenți la Brașov, în noiembrie. „Stăm până marți la Predeal și după aceea mergem la mare. După o săptămână revenim la București”, pentru o operație de hernie la Andrei Ivanțoc și una de varice pentru Tudor Popa, după care vor intra în recuperare. La Brașov ne simțim bine, nu este atât de cald ca la București”, a declarat Alexandru Leșco. „Cât a fost posibil să vorbim între noi, am zis că după recuperare, ne gândim să facem o fundație, care să se ocupe de carte româ-nească. Vom stabili pe parcurs amănuntele”, a spus și Andrei Ivanțoc.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu