„Eram îmbrăcat în femeie şi aşa am fugit, cu perfuziile”

Acum aproape şapte ani, Rupi Gabor (31 de ani), braşovean prin adopţie, s-a întors în România. Avea două variante: să-şi deschidă o cafenea cu tipic spaniol, ţara în care şi-a găsit liniştea, sau să lupte ca alţi copii care au crescut în sistemul de protecţie să nu treacă prin ce a trecut el. „Să dorm sub cerul liber, să fiu traficat de toţi cretinii, să nu fiu ajutat, să mi se închidă uşi. Să ajut şi să militez pentru toţi cei care vin în urma mea”, aşa îşi rezumă acesta opţiunile pe care i le-a pus în faţă viaţa, într-un interviu pe care l-a dat pentru PressHub, Rupi Gabor, preşedintele ONG-ului „Zâmbeşte pentru Viitor”.
Când avea doar 18 ani, proaspăt ieşit din sistemul de protecţie, Rupi a fost închis timp de o lună în subsolul unei case, drogat şi obligat să întreţină relaţii sexuale cu clienţii unei reţele de trafic de fiinţe umane.
Din cei şapte traficanţi ai reţelei braşovene, în urma sentinţei definitive a instanţei, în 2015, au făcut închisoare doar trei. Cea mai mare pedeapsă a fost de doar şapte ani de închisoare. Alţi doi traficanţi au primit câte cinci ani. Ceilalţi patru au fost achitaţi în apel. În prezent, toţi inculpaţii din dosar sunt liberi.
„Dacă lupţi pentru ei, pentru drepturile lor, ştii ce ţi se zice? «Ai rămas cu traume din casa de copii»”
Rupi îmi vorbeşte cu lux de amănunte despre fiecare proiect, fiecare copil ajutat, merge la bibliorafturi ca să confirme vreo informaţie. Şi zâmbeşte. E motto-ul asociaţiei sale.
„Noi toţi putem face ceva pentru a schimba o viaţă, pentru a aduce un zâmbet pe chipurile celor care n-au găsit un motiv să o facă până acum”.

La 18 ani, nu ştiu ce vor face cu viaţa lor
În primul an de activitate, a luat 13 copii proaspăt ieşiţi din sistemul de protecţie şi i-a învăţat cum să aibă grijă de ei. În asistenţa socială, acest lucru se numeşte „crearea de deprinderi de viaţă independentă”.
Din cauză că mulţi copii, atunci când li se ridică măsura de protecţie, la 18 ani, nu ştiu ce vor face cu viaţa lor, sfârşesc pe stradă, se prostituează sau fură. Unii chiar i-au mărturisit lui Rupi că vor să stea în închisoare, pentru că acolo se simt „ca la casa de copii”.
Mărturii similare a publicat şi fostul senator Vlad Alexandrescu, în primul raport parlamentar despre copiii instituţionalizaţi, „Copiii lui Irod”. Acest fenomen se întâmplă, deşi în legea privind protecţia drepturilor copilului, articolul 55 prevede că un copil instituţionalizat poate, la 18 ani, să ceară încă doi ani de protecţie, pentru a se putea integra în societate.
Legea mai prevede şi că tinerii pot beneficia de protecţia statului până la 26 ani, dacă urmează o formă de învăţământ superior sau pot fi integraţi în familie, la 18 ani.
În 2020, 767 de tineri proveniţi din sistemul de protecţie au mai primit încă doi ani protecţia statului, dar în 2021, numărul acestora a scăzut la 581. Media copiilor care împlinesc 18 ani şi cărora li se ridică măsura de protecţie în fiecare an este de 3.288, conform unei cercetări din iunie 2020, făcută de SOS Satele Copiilor.
Un calcul simplu arată că circa o cincime dintre copiii care ies din sistem beneficiază de prelungirea măsurii de protecţie pentru a reuşi să se pună pe picioare, înainte să fie pe cont propriu definitiv.

Ajutaţi până se termină banii de la stat
Totodată, o cercetare din 2016, realizată de Vocea Copiilor Abandonaţi şi susţinută de Hope&Homes for Children, arată că 68,5% dintre copiii din sistemul de protecţie nu ştiau că pot să ceară prelungirea cu doi ani a măsurii protecţiei, pentru a se pregăti pentru viaţa pe cont propriu.
Mulţi tineri care au fost integraţi în familie s-au trezit daţi afară din case de proprii părinţi, după ce şi-au epuizat banii primiţi de la Protecţia Copilului, sume care ajung, în prezent, până la 8.000 de lei.
„Dacă lupţi pentru ei, pentru drepturile lor, ştii ce ţi se zice? «Ai rămas cu traume din casa de copii.» Din păcate, asta ţi se zice”, adaugă tânărul.
A încercat să intre în maternităţi, să le convingă pe mame să nu-şi mai abandoneze copiii în grija statului, oricât le-ar fi de greu. DGASPC Braşov i-a respins însă proiectul, motivând că derula un astfel de proiect cu o altă organizaţie.
Apoi, a început să meargă în centrele de plasament din judeţ, să îi înveţe pe copii despre drepturile lor, să le vorbească despre capcanele traficului de fiinţe umane, despre dependenţa de droguri şi alcool, apoi a organizat cursuri de orientare profesională pentru copii.
„Trebuie să-i ducem pe copii să cunoască meseriile. Acum, în DGASPC îi selectează ei direct”, explică Rupi, care, când a trecut la liceu, s-a trezit înscris la specializarea construcţii, când el optase pentru alimentaţie publică.
Când a aflat despre cazul unui tată rămas văduv, care voia să-şi dea copilul în plasament şi se apucase de băut, Rupi a luat copilul la el acasă şi l-a îngrijit timp de opt luni.
„Îl luam peste tot cu mine, unde aveam eu treabă, îl luam şi pe el, doar ca să nu ajungă în sistem, să nu fie un număr mai mare în statistică”, adaugă tânărul. Cei doi încă îşi serbează zilele de naştere împreună: Rupi e născut în 13 februarie, iar micuţul în 14.
De cinci ani, organizează „Călătoria talentelor”, un fel de „Românii au talent”, doar că toată lumea câştigă un premiu, în cuvintele lui Rupi. „Este proiectul meu de suflet, va trăi cât voi trăi şi eu”, continuă el.
Peste o sută de copii din centre vin la Braşov câteva zile îşi arată talentul în faţa celorlalţi copii, primesc premii, participă la ateliere de creaţie şi sunt încurajaţi să lupte pentru visul lor.

. „,Mergeţi la şcoală”
Rupi Gabor s-a născut în urmă cu 31 de ani în Târgu Mureş, într-o familie cu patru copii. La doar trei luni, viaţa lui a fost încredinţată unui ,,leagăn de copii’’ din Topliţa, unde a stat până la trei ani. Apoi a fost transferat la Braşov într-un centru privat, Complexul Educaţional Poiana Soarelui-Dumbrava Minunată. „,Mergeţi la şcoală şi credeţi în visul vostru! Totul este posibil atunci când crezi cu adevărat în propriile forţe. Nu există nu se poate!”, este mesajul pe care îl transmite acum celor care îi împărtăşesc soarta.